Întrecerile olimpice au început la Cardiff cu două zile înaintea deschiderii oficiale a jocurilor, printr-un meci de fotbal dintre echipele feminine ale Marii Britanii și Norvegiei.
Sportivii britanici se așteaptă, ca reprezentanți ai țării gazdă să câștige un număr de medalii de aur fara precedent de la olimpiada din 1908 încoace.
Acest succes, anunțat deja de jocurile de acum patru ani de la Beijing se explică printr-o investiție masivă și susținută a statului în sporturile olimpice.
Concurenții britanici, în număr de 542 la această olimpiadă – cea mai numeroasă delegație britanică de la Olimpiada de la Londra din 1908 – au toate șansele să obțină cel puțin 27 de medalii de aur, potrivit unui studiu efectuat de Universitatea Loughborough.
Acesta ar reprezenta un plus de 8 medalii de aur față de Beijing în 2008, unde fusese obținut cel mai bun rezultat în termen de medalii olimpice din 1908 – anul olimpic de vârf pentru Marea Britanie, dar într-o olimpiadă desfășurată pe teren propriu, cu avantaje care azi ar fi de neconceput.
La Beijing acum patru ani delegația britanică s-a situat a patra în clasamentul medaliilor câțtigate, dupa China, Statele Unite și Rusia.
Și la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004 și la cele de la Sydney din 2000 Marea Britanie a avut un comportament meritoriu cu câte 9 și respectiv 11 medalii de aur.
La Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996 însă, britanicii au câștigat o singură medalie de aur. Ce s-a întâmplat după acel an, cum se explică acest reviriment al sportului olimpic britanic?
Simplu: banii, investițiile în sport. La 1 noiembrie 1994 luase ființă Loteria Națională, din ale cărei încasari 25% erau direcționate către sectorul asociațiilor de caritate, cultură și sport.
Rezultatul nu putea apărea imediat, în 1996, dar începând cu anul 2000 progresul a devenit vizibil. Unul dintre sporturile care au cunoscut o dezvoltare revoluționară a fost ciclismul, care la Beijing a colectat nu mai puțin de opt medalii de aur. Bradley Wiggins, care acum câteva zile a devenit primul britanic câștigător al Turului Franței este un produs al acestei revoluții.
Banii sunt direcționați către sporturile cu cele mai mari șanse de medalii. De pildă, în ultimii patru ani, înotul a primit 25 de milioane de lire sterline, ciclismul 26 de milioane de lire și canotajul 27 de milioane de lire.
În acest fel, cele trei sporturi au putut să ajungă pe același plan cu atletismul, sportul olimpic numărul unu și care de-a lungul anilor a adus cel mai mare număr de medalii Marii Britanii.
Un rol important în schimbarea atitudinii statului față de finanțarea sporturilor olimpice l-a avut fostul campion olimpic și recordman mondial la probele de semifond, Sebastian Coe, fost deputat al Partidului Conservator, actual membru al Camerei Lorzilor și președinte al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice din 2012.
El a fost cel care l-a convins pe fostul premier John Major sa direcționeze fonduri publice către sport, politică continuată de succesorii săi până în ziua de astăzi.
Succesul în sport costă bani, dar se pare că publicul britanic, care subvenționează acest succes mai ales prin intermediul loteriei, consideră ca banii sunt bine cheltuiți, aducând nu doar prestigiu țării, ci și datorită faptului ca pune la dispoziție tinerilor un exemplu și atrage participanți la sporturi care altădată erau mai degrabă exotice în Marea Britanie, cum ar fi ciclismul.
Efectul practic este că o mai mare parte a populației duce un stil sănătos de viață, iar cererea de materiale sportive generează în ultimă instanță locuri de muncă suplimentare.
Sigur, a lua bani de la contribuabili şi a-i băga în sport, sau în orice altceva, poate face mulţi fericiţi, inclusiv locuri de muncă. Numai că uitaţi rămân cei mulţi care, fără să fi fost întrebaţi, trebuie să achite fericirea altora, în loc să fie lăsaţi să-şi dea banii pentru ce vor ei – creând pe parcurs poate şi mai multe locuri de muncă.
În rest – toţi iubim sportul!