cam toate poeziile pe care le-am scris ieri
erau îndrăgostite de mine
ca un biciclist de paiul din ochi ultima dată
începuse să-şi blesteme ochelarii
întâi mai timid apoi mai violent
o poezie mă trage de mânecă şi zice
pe trecerea de pietoni un om a murit

eu eram goală şi fiecare stea călătoare
urma să dea publicităţii semne de pe trupul meu
despre care habar n-aveam că există

şi mai afectat decât mine era el
pietonul turmentat voia acum să-şi împartă singurătatea cu mine
noaptea nu pot îi spun şi mă bag în pat ai să mă pierzi
printre degete ca nisipul o să mă scurg înapoi
din lumea mea
o să-ţi cer iertare şi promit
să te caut în privirea tatălui meu