ACUM.TV

Cultul rezultatelor, pune bagheta magică a reuşitei în mâna manipulatorilor de tot genul. Valoarea persoanei e cuantificată în funcţie de rezultatele palpabile obţinute şi provenite dintr-o competiţie generalizată şi a unui război al fiecăruia contra fiecăruia. Pentru atingerea obiectivului, devenit obsesiv, ni se pun la dispoziţie, contra cost, tehnici miraculoase de succes, mai toate făcând parte din inventarul folcloric ce aminteşte bazarul şarlatanesc al ezoterismului: regresiunea în vieţile anterioare, gândirea pozitivă, respiraţia în mediul acvatic, programare neolingvistică, recitări de mantre, renaştere, meditaţie transcedentală, cultura stărilor modificate de conştiinţă, voiaj hipnotic în spaţiul sideral, etc., etc. Noii „magicieni”, în mare parte autodidacţi sau fromataţi graţie unor cursuri expeditive, au o imaginaţie debordantă în găsirea apelativelor insolite şi lipsite de sens. Bietul competitor, ambarasat de atâtea posibilităţi, îşi investeşte ultimele economii în onorarii ce depăşesc, deseori, limitele bunului simţ, de unde iese convins că, odată cu „evoluţia personală”, a pus capăt eşecurilor.
Se subliniază însă că n-ar fi vorba de o psihoterapie propriu-zisă şi că nu sunt pretinse vindecări miraculoase. În schimb, se propune optimizarea şi intensificarea acţiunilor asigurând succesul. Cu false aserţiuni şi diverse găselniţe filozofice, se fasonează un folclor tip New Age, care i-ar amuza, cert, pe marii gânditori. Termenul e ales cu grijă: „Dezvoltare personală”, cuvânt care parafează o epocă, idem unei injoncţiuni de ordine. Toată lumea se exaltă, se deschid saloane, se tipăresc tratate şi ghiduri, umplându-se rafturile librăriilor şi ale marilor centre de consum, în timp ce cabinetele „magicienilor” sunt luate cu asalt. Toţi promit marea cu sarea în tot ce întreprindem: sănătate şi succes, înţelepciune şi reuşită în afaceri, spiritualitate, o viaţă perfectă, o stare perpetuă de bine, fericire şi bani.
Religiile promiteau judecata de sus, cerând imperios, celor de jos, o viaţă de virtute şi de credinţă. „Dezvoltarea personală” n-are nevoie de timp şi de efort, ea nu solicită sacrificii de nici un fel, nimic în afara onorariilor. Se ajunge atât de uşor la o viaţă perfectă, încât e suficient să apeşi pe butonul telecomenzii…
Într-un eseu critic, Michel Lacroix notează cu sarcasm: „Dezvoltarea personală întreţine speranţa, probabil himerică, cum că ne-am putea produce în acelaşi timp ca luptător şi ca maimuţă, ca om de afacere şi ca yoghin, ca magnat de industrie şi ca maistru spiritual…” „Dezvoltarea personală” se impune ca o nouă dictatură, o lege a timpului prezent, mergând de la economie până la om, fiecare lucru trebuind să i se supună, dacă se doreşte autodepăşirea. Se proferează ideea c-ar fi suficient să te motivezi pozitiv şi să te programezi, pentru a te plasa pe calea succesului. Trăieşti în sărăcie, rămânând cinstit? E vina ta! Mizeria e produsul ideilor negative pe care le fabrici tu însăţi, este paragina în care-ţi abandonezi potenţialul. Viaţa poate fi aşa cum îţi doreşti. Dacă vrei, perfectă! În realitate, cu astfel de enunţuri, tip marketing, ideea despre om e departe de fi pozitivă. Idealismul, egocentrismul, independenţa faţă de determinismul psihologic şi sociologic, sunt numai câteva dintre argumentele cu care manipulatorii vor să seducă naivitatea credulilor. Slăbiciunea, ca necesitate de renunţare, este evacuată şi interzisă reflecţiei. Eşecul, boala, suferinţa, ca şi toate dramele şi tragediile umane, pot fi eliminate graţie faimoasei imaginii pozitive.
Religiile parveneau să limiteze lipsa de măsură a ambiţiilor umane, laicizmul se identifica cu libertatea conştiinţei. „Dezvoltarea personală” se îndepărtează atât de înţelepciune cât şi de civismul elementar, transformând spiritualitatea într-un puseu de voinţă nelimitată ca de pildă, foarte la modă, sporturile extreme. „Dezvoltarea personală – spune Michel Lacroix – este în perfectă rezonanţă cu cultura ilimitatului, răspândit în zilele noastre şi care este ilustrat prin bravurile sportive, dopaj, prodigiozităţile ştiinţifice sau medicale, grija formei fizice, dorinţa de longevitate, drogurile, credinţa în reincarnare”. „Dezvoltarea personală” este oglinda omului contemporan, alunecând într-o „derivă emoţională” care-l transformă într-o pradă facila destinată şarlatanismului. Cu o mare abilitate, „dezvoltarea personală” e prezentată, de un fason percutant, drept o lumina în luptă cu obscurantismul. În realitate, aceasta constituie o ameninţare pentru persoana umană, apărând în momentul când subiectul îşi pierde consistenţa din cauza exigenţelor competitive apăsătoare, a şomajului, a mizeriei, etc.
Toate formele de înţelepciune, incluzând-o chiar şi pe cea epicuriană, au ca factor comun cultura renunţării, ceea ce le face inconsumabile. Ascetismul nu este vandabil, fapt pentru care „dezvoltarea personală” îl evacuează de la bun început. Pe scurt, dezvoltarea personală e o păcăleală asupra mărfii. O colecţie de resturi de filozofie, psihologie, ezoterism ori spiritualitate, mixtură comestibilă la îndemâna oricui. Nici o similitudine cu celelalte mişcări ideologice, politice sau intelectual tradiţionale, funcţionând prin convingere. Teoria e „structurată” potrivit dorinţei clientelei potenţiale. A reuşi bine în viaţă, devine o competiţie sportivă, a se simţi bine, o competiţie morală, iar cuvântul „dezvoltare” e un şperaclu care deschide porţile tuturor imposturilor. Cât de departe suntem de Socrate sau Spinoza! …
Pretutindeni se organizează stagii de dezvoltare personală, dirijate de un guru, mai mult sau mai puţin, îndoielnic. Ceea ce-i caracterizează pe toţi, este refuzul sistematic al raţionalismului occidental şi supunerea oarbă dictatelor economice ale coachingului actual. O vastă galerie de marfă a promisiunilor, la care subscriem cu o prea mare uşurinţă, o mare parte dintre noi.

Acest articol a fost publicat luni, 20 noiembrie 2006 la rubrica Dincolo de trancaneala.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.