caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sport



 

Bradley Wiggins devine primul britanic câştigător al Turului ciclist al Franţei

de (22-7-2012)
1 ecou

Ciclistul Bradley Wiggins a devenit primul britanic care câştigă Turul Franţei în istoria de 109 ani a “Marii Bucle”.

El a fost urmat în clasamentul general la peste trei minute de compatriotul şi coechipierul său Chris Froome şi la peste şase minute de italianul Vicenzo Nibali.

Ultima etapă, încheiată cu un circuit pe bulevardul Champs Elysees din Paris, a fost câştigată la sprint de Mark Cavendish, şi el membru al echipei Sky alături de Wiggins şi Froome.

Bradley Wiggins a dominat această ediţie a Turului Franţei cum puţini alţi campioni au reuşit în ultimii ani: clasat pe locul al doilea la prologul contra-cromometru de la Liege, el a preluat tricoul galben de lider în etapa a şaptea şi nu l-a mai cedat până la final.

El a mai câştigat o etapă – penultima – contra-cronometru, iar în etapele de munte şi-a controlat principalii rivali, pierzând foarte puţine secunde, singurul care l-a distanţat fiind coechipierul său Chris Froome, în etapa a 7-a.

În vârstă de 32 de ani, născut în Belgia dintr-un tată australian şi o mamă englezoaică, Wiggins a crescut la Londra şi s-a afirmat mai întâi în ciclismul pe pistă, unde a câştigat trei titluri olimpice şi şase de campion mondial, la probele de urmărire individuală şi pe echipe.

Sosit relativ târziu în ciclismul de şosea, Wiggins nu a obţinut rezultate notabile decât începând cu 2009 – locul 4 în Turul Franţei, iar apoi locul 3 în Turul Spaniei 2011.

Anul acesta el a beneficiat de o echipă extrem de puternică şi a putut să-şi domine adversarii fără prea multe probleme.

Wiggins este cunoscut şi ca un adversar al dopajului care a afectat grav ciclismul profesionist pe şosea în ultimii 15 ani şi de aceea asupra sa nu planează suspiciunea sau chiar discreditarea aşa cum s-a întâmplat cu foşti câştigători asi Turului Franţei ca Bjarne Riis, Jan Ullrich, Marco Pantani, Lance Armstrong, Flloyd Landis sau Alberto Contador.

A fost o ediţie de mare succes nu doar pentru Wiggins, dar şi pentru echipa Sky, care a câştigat în total şase etape,dintre care trei în contul lui Mark Cavendish, câştigător pentru al patrulea an la rând pe “cel mai frumos bulevrad din lume” – Champs Elysees.

Ce rezervă viitorul? La anul este de aşteptat ca rolurile să se inverseze, iar Bradley Wiggins să-l ajute pe Chris Froome, în vârstă de 27 de ani, britanic născut la Nairobi în Kenya şi naturalizat acum câţiva ani, să câştige Marea Buclă. Froome este un căţărător mai bun decât Wiggins dar anul acesta s-a sacrificat pentru victoria coechipierului său, superior în etapele contra-cronometru şi pe ansamblu.

De remarcat apariţia unor tineri extrem de talentaţi, americanul Teejay Van Garderen, clasat al cincilea şi învingătorul în clasamentul celor mai buni ciclişti de mai puţin de 26 de ani, căţărătorul francez Thibault Pinot, care are abia 22 de ani, clasat pe locul al 10-lea în clasamentul general şi slovacul Peter Sagan, care tot la 22 de ani şi tot la prima participare în Turul Franţei, a câştigat trei etape şi tricoul verde al celui mai bun sprinter.

Ediţia viitoare a Turului Franţei – a 100-a – se anunţă de pe acum pasionantă.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
O bătrâneţe inactivă precipită sfârşitul sau existenţa vegetativă

Afirmaţie nedemonstrată ştiinţific , dar se poate observa că persoanele de o anumită vârstă care continuă să practice o activitate,...

Închide
3.145.84.135