O nouă atracţie europeană devine scena românească. Nu încerc o circumscriere populistă, însă surprinde încă impasul unei ţări, incapabile să imbunateasca viaţa locuitorilor.
De la Agora şi până la Poiana lui Iocan politicienii trec prin dezbateri, certuri şi schimburi de replici permanente. Situaţiile din prezent, menite să impresioneze spectatorii – cetăţenii marginalizaţi, excluşi de la orice festin întrec orice limită a normalităţii, expun România la un exhibiţionism ieftin, rudimentar precum ţinuturile africane cu copii infometaţi, boli infecţioase şi excese totalitare. Dacă până acum dăm vina pe infractorii scăpaţi peste graniţe neidentificaţi cu poporul, astăzi capii politici ajung la curţile Bruxelles-ului precum domnitorii de altădată la Poartă Stambulului. Nu ştiu ce tribut plătesc, însă e vizibilă jalba în proţapul pierderii sinelui, a bărbăţiei.
Interesele politice se întâlnesc cu cele economice, cu cele juridice. Intenţiile lui Băsescu au eşuat în degenerări conflictuale. În ordine retrospectivă toate domniile nu au mai avut ca program economic trecerea ţării de la comunism la o societate liberă, cu o piaţă fiabilă adaptată la specificul naţional, dar şi la cel european.
Ca să nu rămânem la nişte enunţuri fade, de constatare trebuie găsite soluţii, programe destinate dezvoltării pieţii muncii, implicit veniturile ţării. Birocraţia greoaie înţesată de corupţie, serviciul de taxare îndepărtează investitorii serioşi.
Turismul, agricultura din nefericire nu îndeplinesc statutul de marcă al României, după cum ar fi de aşteptat. Rezultatul arată că plajă din Mamaia e mai scumpă decât una din Portugalia, să nu mai vorbim că produsele noastre locale nu mai pot concura cele turceşti.
România a fost un însemnat producător de caviar. Exploatarea nesăbuită, braconajul şi poluarea au adus sturionii în pragul pericolului dispariţiei ca specie. Astfel în 2006 s-a interzis pescuitul cegii, a păstrugii, a nisetrului, etc. S-au instituit cereri, programe şi alte formalităţi către Ministerul Agriculturii, către alte foruri competente. În 2009 din lipsă de bani au fost lăsate baltă intenţiile de savgardare a sturionilor pe zona danubiana.
Remarcaţi preţurile la care se vînd aceşti peşti şi caviarul în lume!
Foarte puţini cunosc realizările unui pasionat al pisciculturii pe nume Robert Răduţă, ce, nu departe de Bucureşti, şi-a construit o fermă piscicolă de sturioni cu un inventar de peste 200 000 de peşti şi a repopulat Dunărea cu peste 400 000 mii de sturioni.
Iată ce declara în publicaţia REGARD (magazine francophone de Roumanie): „Mă aflu cu peste 150 000 de peşti ce au nevoie de hrană, de îngrijire. Decizia de abandon a programului de salvare a speciei în discuţie este incoerentă şi nocivă. România ar avea şansa unei bogăţii imense, nu trebuie pierdută. Un million de euro nu e nimic în comparaţie cu cei 150 000 sturioni redaţi Dunării în 2009. Imaginaţi-vă că doar 5000 femele sturioni se întorc în zona noastră (prin migrare). Ouăle acestora valorează milioane. În acelaşi timp pescuitul ar trebui restricţionat şi acordat unor servicii autorizate, să captureze doar 1000 exemplare pe sezon.”(nr. din dec 2012, p. 10)
Într-o viziune mai tehnocrată soluţiile, ideile novatoare ar fi, numai că trebuie să vină din partea celor bine intenţionaţi, şi calificaţi…
Natura moarta danubiana