În cadrul capitolului intitulat ***Raţionamentul de la baza „Apelului pentru repunerea în drepturi a lui Paul Goma*** cuprins în articolul ***Despre erorile de raţionare ale lui Gheorghe Cionoiu în „cazul” Goma***, publicat în „New York Magazin” – numărul din 8 noiembrie 2006, rubrica „Poşta redacţiei”, doamna Aurora Mihacea afirmă următoarele:
***Să recapitulăm: „argumentarea este prezentă la tot pasul: acasă, în mass-media, în grupul de prieteni”, ea este substratul logico-ideatic al tuturor acţiunilor noastre raţionale. în centrul argumentării noastre stă raţionamentul.
Ce este raţionamentul? Raţionamentul este operaţia logică prin intermediul căreia, din propoziţii date anumite premise, este derivată o altă propoziţie, denumită concluzie. Condiţia ca un raţionament şi argumentarea clădită pe el să fie cît mai aproape de adevăr este respectarea principiilor gândirii, inclusiv a principiului identităţii, care impune ca, în trecerea de la o premisă la alta, sistemul de referinţă al ideilor care sunt obiectul gîndirii, să nu fie schimbat. Aşadar: care este raţionamentul care stă la baza Apelului? Unul alcătuit din trei premise. Prima premisă: „Cetăţenia română i-a fost retrasă lui Paul Goma de către statul român în perioada dictaturii datorită dizidentei sale anticomuniste”; a doua premisă: „Retragerea cetăţeniei lui Paul Goma şi pierderea tuturor drepturile sale i-a răpit posibilitatea obţinerii unei pensii în ţara sa: a treia premisă: „Retragerea cetăţeniei lui Paul Goma, de către statul român din perioada dictaturii, datorită dizidentei sale anticomuniste, a fost un act nedrept şi ilegal”. Concluzie: Redarea cetăţeniei române şi repunerea în drepturi a lui Paul Goma de către statul român este un act de restabilire a dreptăţii şi legalităţii, ce trebuia pus în aplicare încă din anii 89/90.
A se observa că, în toate premisele acestui raţionament, obiectul gîndirii este acelaşi, păstrîndu-şi acelaşi sistem de referinţă, şi anume retragerea cetăţeniei romîne lui Paul Goma datorită dizidentei sale anticomuniste, dizidentă care se situează logic (şi ontologic), în perioada dictaturii comuniste. Actele de dizidentă s-au petrecut în perioada dictaturii comuniste şi nu sunt evaluate prin raportare la alte acte sau texte şi opinii ale lui Paul Goma sau ale oricărei alte persoane, acte şi opinii care apar ulterior acestei perioade… Aşadar, principiul identităţii este respectat, dar şi cel al noncontradicţiei şi al raţiunii suficiente, concluzia decurgînd logic din premise. ***
În opinia mea textul citat anterior conţine o greşeală evidentă de logică.
După ce citează foarte doct definiţia raţionamentului, domnia sa precizează că raţionamentul care stă la baza apelului este ***Unul alcătuit din trei premise***.
Prima premisă şi a treia premisă sunt corecte. A doua premisă mă duce însă cu gândul la „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” – „În socialism fiecare cetăţean va primi o pensie de la stat”.
Doamna Mihacea eludează faptul că Paul Goma nu a fost singurul român căruia i-a fost retrasă cetăţenia pentru că a părăsit din motive politice România comunistă şi faptul că în urma emigrării acesta a beneficiat şi beneficiază de avantajele sistemului de asigurări sociale din Franţa, o ţară în care nivelul protecţiei sociale este incomparabil mai ridicat decât în România. Implicit, domnia sa demonstrează că desconsideră – la fel ca şi iniţiatorii apelului – unul dintre cele mai importante articole din Constituţie: „Nimeni nu este mai presus de lege!”.
O iniţiativă legislativă justă ar trebui să propună ca statul să le ofere cetăţenia tuturor foştilor cetăţeni români cărora statul comunist le-a retras-o în mod abuziv. Este însă evident faptul că dacă o astfel de lege ar fi promulgată ar fi imposibil de aplicat pentru că ar fi foarte greu ca statul să identifice toate persoanele în cauză fără ajutorul şi uneori chiar fără acordul acestora. Mult mai firesc este ca persoanele în cauză să ceară ele însele reacordarea cetăţeniei iar opinia publică ar trebui să se mobilizeze doar dacă statul ar refuza reacordarea cetăţeniei unei persoane îndreptăţite să o ceară.
Pretenţia ca statul român să suvenţioneze de la buget o pensie pentru Paul Goma pentru perioada în care acesta a trăit în exil pentru că ***Retragerea cetăţeniei lui Paul Goma şi pierderea tuturor drepturile sale i-a răpit posibilitatea obţinerii unei pensii în ţara sa*** este exagerată şi aberantă. Dacă Paul Goma şi familia sa ar dori să se reîntoarcă în ţară, pensia aferentă perioadei active trăite în exil trebuie plătită de casele de pensii din Franţa care au încasat taxele în perioada respectivă.
Deosebit de interesant şi totodată bizar mi se pare faptul că pretenţiile exagerate conţinute în „Apelul pentru repunerea lui Paul Goma şi a familiei sale în drepturile de cetăţeni români” invocă implicit articolul din Constituţie „Nimeni nu este mai presus – dar nici mai prejos – de lege!”, articol al cărui spirit este însă călcat în picioare prin reducerea tuturor persoanelor cărora statul comunist român le-a retras în mod abuziv cetăţenia la Paul Goma şi familia sa. Sintagma „repunerea… în drepturile de cetăţeni români” sugerează în mod evident că toate persoanele aflate în situaţia lui Goma ar beneficia de drepturi similare – ceea ce este complet fals.