ceasul fără limbă a murit acum cîteva nopţi,
cînd timpul stătea la poveşti cu toţi fluturii
ţinuţi în palme cu forţa, nu-i nimic,
mi-a ramas timp de vorbire,ce mama dacului
delira cu o falcă în cer şi una în pământ
înainte să crape deja ştiam că sunt stăpânul poeziei
ce curge prin oasele mele-au îmbătrânit femeile
într-un puzzle ameţit de culori
prin gura mea curg grăbite cuvinte care râd
degeaba mai vorbesc de unul singur
o să le trimit la plimbare, fireşte,
cu un şut în fund dat în permanenţă cu sfinţenie