Sibiul vechiPoţi să-i spui chiar şi aşa,
oraşul cu o mie de nume –
fie cetatea roşie cu ochi iscoditori
pe acoperişuri – poţi studia teoria culorilor
într-o scurtă plimbare – oraşul cu agore
sau (nu se ştie câtă vreme) al turnurilor,
al treptelor, pasajelor şi aleilor – nici eu
n-am văzut Neapole –
arcade, creneluri şi prea multe straturi
de tencuială – pereţi de clepsidră cu urmele clare
ale atomilor în cădere,
al trecătorilor ţărani călcând apăsat
sub desagă – nu cărţi ci merinde –
poate mai doarme cineva sub columnă
Intelectualul sfios cu sacoşe din polimeri
cărţi – de la anticariat – pungi de mălai,
covrigi săraţi, strecurându-se
printre câini de pripas care nu vor
să ne părăsească
Pentru mine o biată casetă video,
un album, un carneţel cu adrese,
un loc unde poţi întâlni în vis
numere de telefon, inutile –
omul cu palton greu care citeşte din mers
între două librării
destul de apropiate
Oraşul tăcerilor la o masă – de obicei aceeaşi,
cu manuscrise şi vodcă
după cenacluri – ochi tineri strălucitori
şi apoi – poţi să minţi pe un pod.
Oraşul pe care-l port într-un cufăr
şi nu-mi trimite carte.