Profesorul Damian a făcut facultatea pe vremea lui Stalin…
În 1949 au avut loc manifestaţii studenţeşti anticomuniste.
Cei care au demonstrat au fost exmatriculaţi şi închişi. Dintre cei cuminţi s-au ridicat noi cadre didactice.
În 1956 s-a desfăşurat revoluţia anticomunistă din Ungaria. În multe oraşe din România, la Cluj de exemplu, Securitatea a reuşit să creeze diversiune. Pentru a evita o eventuală revoltă anticomunistă, a declanşat conflicte etnice între români şi maghiari, a reuşit să mobilizeze studenţii români împotriva „reacţionarilor revizionişti”!
Timişoara a fost un oraş cosmopolit, tolerant, oamenii fiind mult mai realişti. Păcăleala cu conflictul etnic nu a ţinut, în schimb oamenii, urmând exemplul din Ungaria, s-au revoltat împotriva comuniştilor. Majoritatea studenţilor, indiferent de naţionalitate, au aruncat cu sticle şi borcane în miliţienii care asaltau căminele.
Revolta a fost însă repede înăbuşită şi Securitatea a aflat uşor numele instigatorilor, în majoritate timişoreni.
Pentru a evita o nouă revoltă s-a aplicat o metodă stalinistă binecunoscută. Oamenii au fost puşi să-şi calce demnitatea în picioare şi imensa majoritate a acceptat jocul. Toţi studenţii din complex au fost evacuaţi şi închişi în cazărmi. După ce organizatorii revoltei au fost descoperiţi, li s-a cerut celorlalţi studenţi să dea declaraţii prin care să se desolidarizeze de aceştia, să-i blameze. În câteva zile, imensa majoritate a studenţilor a făcut jocul Securităţii. Unii fără ezitare, alţii cu mustrări de conştiinţă, dar rezultatul a fost acelaşi. Unii au acceptat imediat, alţii au refuzat iniţial, dar văzând că cei care dau declaraţia cerută pot pleca, s-au conformat şi ei.
A semnat şi mama. Nu imediat, dar dacă a văzut că Maia, colega ei cu care era prietenă încă din liceu şi alte colege scriseseră declaraţiile umilitoare şi erau acum libere… Maia e acum lector la Facultatea de Chimie.
— Maia a acceptat prima, ea avea doar note de 10 şi oricum nu a fost de acord cu revolta. Dar s-au conformat şi altele, care aruncaseră cu borcane de la etaj în miliţieni… Rămâneam tot mai puţini cei care refuzam şi ofiţerii ne tot întrebau: „Voi nu vreţi să fiţi liberi? Sunteţi de acord cu cei care au fost arestaţi, sau de ce nu vreţi să daţi declaraţiile cerute?”… Voiam să scap şi eu de acolo. Mi-era frică…
