Tîrîndu-mă mahmur dimineaţa spre casă,
cu vioara atîrnînd într-o mînă şi cu arcuşul sub braţ
(tocmai se crăpa de ziuă,
pe străzi, nici ţipenie de om);
cotisem din Podul de Fier
pe strada Eternităţii, apoi pe Kanta,
o stradă mobilă
străjuită de coroane şi sicrie,
ce părea să mă urmărească-ndeaproape
(o luam la stînga şi ea se lua după mine,
o luam la dreapta,
şi ea, ocolind cîteva case,
îmi ieşea înainte,
coteam după colţ,
şi ea cotea după colţ,
în fine, nu insist, poate nu mă urmărea nici o stradă,
eu însă trăiam cu acuta senzaţie
că sînt urmărit!)…
Era primăvară, cireşii şi vişinii dăduseră în floare,
pe străzi nici ţipenie de om –
cînd deodată cotind la stînga,
pe strada Fulger, colţ în colţ cu Trompetelor,
am dat peste o nuntă cîinească….
Erau îmbîrligaţi acolo
un buldog francez şi o doamnă Collie,
în timp ce alţi şapte cavaleri
(toţi maidanezi) îşi aşteptau cu nerăbdare rîndul.
Oraşul dormea dus,
nu se auzea nici un sunet, nici o mişcare…
Am stat în faţa lor
încremenit ca o statuie,
schimbîndu-mi din cînd în cînd greutatea
de pe un picior pe altul:
am strigat cuţu-cuţu,
am strigat ham-ham,
am schelălăit, am lătrat, am urlat:
m-am tîrît în jurul lor în patru labe.
Cîinii însă îşi vedeau liniştiţi de nunta lor,
ingnorîndu-mi cu desăvîrşire prezenţa.
Era ca şi cum n-aş fi existat pentru ei
sau dacă existam, existenţa mea
nu prezenta nici un interes pentru simţurile lor
copleşite de un singur miros,
pe care îl simţeam şi eu în jur,
amestecat cu cel de cireşi şi de vişini potopiţi de floare…
…e destept-desi eroul pare turmentat- frumos si comic…am ras de cateva ori cu
placere de nuntas nechemat dar prezent…