ACUM.TV

…Dumnezeu ne dădea atîta putere,

încît dacă la pornire

ne înhămam cîte douăzeci, treizeci

la un clopot aburcat pe o sanie,

după primul deal şi prima vale,

simţeam în sufletul nostru

atîta credinţă şi atîta putere,

încît povara ni se părea a fi foarte uşoară:

acum sania o puteau trage

două sau trei perechi de picioare,

sau chiar un singur om,

bărbat sau femeie;

noi mergeam în urma lui

şi cîntam îmbătaţi de bucurie Osana.
 

Şi după zile şi nopţi întregi

de mers, cînd ajungeam

într-un loc potrivit, ferit de primejdii,

ne trăgeam mai întîi sufletul,

apoi cufundam clopotele

în apele rîului – o groază de peşti

se învîrteau în jurul limbilor lor,

copiii încercau să-i prindă cu mîna -,

în timp ce noi, deja întremaţi,

ne apucam să înălţăm, din ramuri, frunze, paie şi lut

un lăcaş nu mai înalt decît un stat de om

în care să aducem cîntări de laudă Domnului…

În jurul lui, construiam din pămînt,

asemenea termitelor, locuiniţe rotunde,

pe care unii le asemănau cu nişte

muşuroaie de cîrtiţă sau de furnici,

dar pe care noi, în sufletul nostru, le vedeam ca pe nişte

clopote de lut, menite să ne adăpostească

de furia vrăjmaşului celui văzut şi a celui nevăzut…
 

Înarmaţi pînă-n dinţi, prigonitorii noştri

ne smulgeau limbile,

dar ele precum cozile unor şopîrle creşteau la loc;

ne tăiau degetele de la mîna dreaptă,

le aruncau în biserici grămezi

şi le dădeau foc, dar degetele se ridicau din flăcări

ca nişte cruci luminoase… Secole la rînd,

pentru credinţa noastră străbună,

am îndurat o cruntă prigoană:

ne-a prigonit însăşi Patria mamă.

Am plecat cît mai departe de fruntariile ei:

pretudindeni însă am fost

urmăriţi de blestem. La scurt timp

după ce ne aşezam într-un loc,

lărgindu-şi hotarele, Patria mumă

ne prindea din nou în mrejele ei,

şi atunci pescuind clopotele din rîul

sau din lacul în care le cufundasem,

porneam într-un alt, mereu un alt exil.

Dimineaţa suflînd dintr-o trîmbiţă albă

un înger al Domnului ne îndrepta

paşii spre pustiu…

Acest articol a fost publicat duminică, 29 iulie 2012 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.