Atunci cînd umbra primilor călăreţi
apărea ondulîndu-se pe deal şi veneau
vremuri de bejenie
ne sculam în toiul nopţii,
stingeam focurile,
ne strîngeam lucrurile
şi, într-o linişte deplină,
o luam din loc tîrîndu-ne paşii
prin iarba umedă
sau prin zăpada ce tocmai
începea să se aştearnă din cer.
Şi primul lucru de care aveam grijă
erau clopotele. Două clopote mari
că puteai întoarce carul în ele
şi alte şapte ceva mai mici,
dar care scoteau un dangăt
atît de plăcut, încît ne îmbălsamau
cu sunetele lor molcome, dulci, inimile.
Fie vara, fie iarna,
le aşezam pe sănii
şi porneam în exod
tîrîndu-ne paşii prin pulberea
drumului albită de razele reci ale lunii
sau prin zăpada proaspăt căzută
în care ni se înfundau paşii
ca într-o pîclă moale;
aşezam cloptele pe sănii
umplîndu-le cu saci de grîu, de ovăz sau de făină,
astfel încît bătaia limbii lor
să nu ne trădeze.
Ne înhămam apoi noi înşine la ele,
legînd curele şi frînghii peste grumazuri;
trăgeau la jug bărbaţii,
dar şi femeile, în urmă
veneau bătrînii şi copiii
înhămaţi la sănii mai mici
încărcate cu icoane, cu prapuri, cu cărţi sfinte
şi tot felul de odăjdii,
în urma noastră se ţineau orătăniile cu ciocurile înfundate în cîrpe;
cîrduri de raţe, de găni şi de gîşte,
apoi turma de capre şi turma de oi,
cîinii şi pisicile legate cu cîrpe la bot;
după ce treceam de un deal
unii dintre noi făceau drumul îndărăt
ca să măture urmele trecerii noastre
dinaintea iscoadelor;
nu aveam nici cai, nici boi,
nici alte animale de tracţiune,
ci doar un asin bătrîn şi orb
care ne servea drept călăuză.
domnule nichita danilov , exodul numarul 1 , e scris cu farmec si puterea lui energetica de a transmite mesagiul cititorului , e indiscutabila cu toate obstacolele si intemperiile din drumuri grele .