La ce vă duce gândul când auziţi „ghenă de gunoi”?
La acel loc urât mirositor unde locatarii dintr-un loc anume îşi duc resturile menajere şi unde seara se adună tot felul de animale pentru a-şi potoli foamea.
Corect! Aş putea spune, dar nu în deplinătatea cuvântului, deoarece aceste animale nu ar trebui să existe…
Dar ce vorbesc eu de animale…? Când în plină zi sunt oameni care caută prin gunoaie, în speranţa că vor avea ce pune pe masă copiilor.
Aşa am cunoscut pe cineva. Nu a vrut să-i publicăm numele.., mi-a spus că este suficient să i se vadă faţa în poză şi că, oricum nu mai contează cum îl cheamă, fiindcă nici Primarul nu-l mai scapă din sărăcia în care este…
Căuta prin resturile de gunoi menajer, în speranţa că va găsi ceva de mâncare pentru a putea pune „ceva” pe masa copiilor lui.
„Nu-mi permit să le cumpăr în fiecare zi, îmi spunea (haide-ţi să-l botezăm Nicu) şi nu am nici un venit, iar dacă mă duc să mă angajez undeva, ori îmi cer studii, ori experienţă… Ce să vă zic? Experienţa nu am când să o fac, iar de studii…, abia dacă am apucat să fac o şcoală când eram copil”.
L-am urmărit o clipă, dar într-un final îmi zice: „Nu am găsit nimic, de data asta! Doar câteva jucării, uite un cangur, este bun pentru cel mic, poate că dacă îi dau jucăria, mai uită de foame…”
Am rămas uitându-mă la acel om, care nu făcea nimic altceva, decât să se gândească la copiii lui, încercând să le aducă o bucată de pâine, iar cu puţin noroc, poate şi un cartof sau alte bunătăţi pe care noi le servim zilnic, dar el ne numea „specialităţi”.
În pragul Integrării în Uniune, avem oameni care caută prin gunoaie, oameni care habar nu au ce înseamnă dreptul la viaţă, dar mai presus de tot, care îşi aşteaptă sfârşitul, motivând că o dată cu acesta se vor termina toate problemele lor.
Ionela van Rees-Zota
Trist, dar adevarat. Si aceasta realitate este valabila peste tot, atit in UE cit si in USA. Nicaieri nu umbla numai ciini cu covrigi in coada.
DIn pacate, situatia nu se va imbunatatii anul viitor.
George
Trist.., dar adevarat!!!
Ma bucur ca mi-ai citit articolul.. Te mai astept..
ionela..
ÎNTREAGA VIATA ESTE O LUPTA. Fiecare OM detine în el forte, pe care multi înca nu si le cunosc sau înca nu le-au descoperit.
Problema SARACIEI este foarte relativa si evaziva. Adevarata saracie este atunci când nu ai apa potabila si o pâine asigurata.
ADEVARATA SARACIE în zilele noastre, dar si cu mult înainte, a existat si exista, cu preponderenta în tarile africane, Brazilia, Mexic, chiar si China, în special partea de Vest, cu toate ca aceste tari au pamântul foarte bogat, cu resurse naturale si totusi unde copiii muncesc din greu de la vârsta de 4-5 ani, cu sau fara bani, doar ca sa-si astâmpere setea si eventuala foame pentru o zi, umblând kilometri pe jos ca sa care apa sau sa culeaga ramasitele ramase pe câmp de la cei care le exploateaza, iar daca sunt platiti de exploatatori, nu depasesc 1-2 dolari/zi.
Saraci si bogati au fost întotdeauna si vor fi cât va exista lumea.
În tarile pe care multi dintre noi, vorbesc de românii care nu au avut dreptul sa treaca granita din pricina regimului comunist, atunci când am avut posibilitatea, am constatat LOCCO, discrepanta dintre SARACI si BOGATI. În tarile pe care le consideram noi cele mai „civilizate” si „bogate”, exista înca, din pacate, multi saraci.
Problema este însa urmatoarea si anume ca, în tarile civilizate exista fundatii de într-ajutorare, campanii anuale pentru strângere de fonduri alocate celor cu venituri foarte reduse, exista ajutor al guvernelor, li se asigura locuinte, îmbracaminte gratuita, mese gratuite, ca sa nu mai pomenesc de sarbatori, când toate companiile private, fundatiile, persoane particulare etc., daruiesc îmbracaminte, hrana, jucarii care în mod organizat se ofera celor în nevoi, se organizeaza bazaruri, fondurile mergând la cei nevoiasi.
Din pacate, exista peste tot în lumea civilizata, oameni bolnavi mintal, care totusi au venituri cu care nu se poate muri de foame, dar ei sufera de aceasta maladie si „scormonesc prin gunoaie” sau „cersesc” bani, pe care-i dau pe bautura sau droguri. Sunt oameni de toate vârstele, care „odata” au fost „cineva” în viata lor, chiar artisti, oameni cu buna stare, care însa datorita drogului, alcoolismului si maladiilor mintale, au devenit CLOSHARI, ITINERANTI, care sa zicem, pot câstiga pe zi, cât câstiga un om care lucreaza 8-10 ore. Sunt oameni care nu accepta sa locuiasca în asezaminte special amenajate pentru ei, cu hrana gratuita, ei preferând STRADA, LIBERTATEA STRAZII, locuind pe sub poduri sau paturi improvizate din cutii sau corturi donate de societatile de binefacere.
Un om normal, dupa parerea mea, nu poate ajunge sa caute prin gunoaie, decât daca are o suferinta, iar daca este apt pentru munca si eventual cunoaste si o meserie, indiferent care ar fi ea, eu nu cred ca nu poate gasi de lucru.
Personal am cunoscut în România, chiar la Bucuresti, 2 persoane în vârsta de aproximativ 60 ani, pensionare ca miile de pensionari, de familii onorabile, dar care CAUTAU PRIN GUNOAIE… în schimb, aceste femei aveau mii de lei adunati, pe care îi dadeau cu camata, asigurându-si venituri mult superioare unui salariat. Lumea trecatoare, desigur era impresionata de persoanele respective, pt. ca le cunosteau de ani si le mai dadeau bani sau ceva de mâncare. Oare putem plânge aceste persoane? Personal cred ca nu.
Un om normal, care vrea sa munceasca cinstit, dupa parerea mea, poate gasi de lucru, daca vrea si accepta chiar si o munca necalificata.
Tragedia în România este ca nimeni nu se ocupa de acesti oameni, pe care eu îi consider cu handicap si mai cu seama de copiii strazii, care au invadat nu numai Bucurestiul, dar si strainatatea, unde de cele mai multe ori se dedau la furturi, fraude, omoruri – cazurile sunt bine cunoscute din ziarele românesti dar si din strainatate.
Am trait epoca comunista, care a fost cea mai degradanta pentru întregul popor, cu exceptia celor pe care-i stim… dar cei cu demnitate si resurse interioare, înca nedescoperite, nu s-au lasat prada autodistrugerii si chiar daca multi dintre ei au renuntat la profesia pe care au avut-o, s-au reintegrat ca muncitori necalificati sau s-au recalificat.
Tineretul de azi, nu cunoaste epoca dupa 1945 când în loc de pâine se mânca malai copt sau imitatii de icre, facute din fasole fiarta, imitatie de tort, facut din morcovi s.a., erau retetele postbelice, inventate de gospodine, pt.ca România „trebuia sa plateasca birul Uniunii sovietice, drept pagube de razboi”; tineretul de azi nu stie ca ne îmbracam pe cartela, iar malaiul si faina se dadeau pe tichete de alimente, idem carne si mezeluri.
Asa ca, personal, cred saracul care este bolnav, dar atunci îl ajut medical si îi ofer cele necesare hranei zilnice.
Deci, SARACIA adevarata nu se afla în România, sau ar trebui sa nu se afle, pentru ca exista miliardarii, îmbogatitii dupa razboi, care ar trebui în loc sa faca investitii care sa le aduca tot lor beneficiu, sa înfiinteze camine pentru batrâni si copii, asa cum au existat înainte de 1945, când existau SOCIETATI DE BINEFACERE, subventionate de cei considerati de comunisti MOSIERI, BURGHEZI, EXPLOATATORI, care se ocupau de vaduve, copii si bolnavi. Existau în toate cartierele asa numita PÂINE ZILNICA, unde cu ajutorul pôpulatiei si a organizatiilor respective, toti saracii aveau acces, iar copiilor în orfelinate li se asigura casa, masa, îmbracamintea si bineînteles învatau o meserie. Scolile de asemenea aveau statutul lor de ajutorare al copiilor scolari mai saraci, carti si uniforme gratuite, îmbracaminte asigurata, masa gratuita la cantina scolii, organizatii de vacante gratuite la munte si la mare.
Închei, cu toate ca ar fi mult mai multe de scris si spus, dar cred ca am atins esentialul, pentru ca tinerii de azi, sa stie ce a fost în România, în urma cu 60 de ani. Personal cunosc epoca si pentru aceasta îmi permit sa scriu situatii autentice si nu auzite la colt de strada, medii de informare, de multe ori eronate s.a.m.d.