ACUM.TV

Impunerea de către UE României, ca o condiţie a integrării, a acceptării homosexualităţii şi a multor altor grave dezordini morale ca stări ale normalităţii şi progresului este un atentat, nu numai la sănătatea, dar chiar la viaţa societăţii noastre.
Se profită de ignoranţa crasă şi de reaua credinţă a politicienilor noştri care sunt destul de „deştepţi” ca să realizeze că trebuie să se sprijine pe forţele uriaşe care impun o „politică corectă” pentru a face carieră, dar nu sunt suficient de înţelepţi şi morali pentru a se sinchisi de soarta ţării lor! Aceştia sunt dispuşi să prezinte noile reglementări în materie ca normalitate, progres, alinierea la standardele rafinate europene când, în realitate, nu sunt altceva decât împingerea României pe toboganul căderii libere a civilizaţiei occidentale.
Dacă pentru ţările occidentale cu tradiţie de milenii, cu instituţii puternice, alunecarea pe această pantă a decăderii morale, spirituale şi, în fond, civilizatorii, poate dura încă destul de mult, pentru România zdruncinată din rădăcini de cei 50 de ani de comunism, direcţia ce i se impune este fatală în înţelesul cel mai propriu al cuvintelor.
Impunerea cu obstinaţie a homosexualităţii ca o stare de normalitate este nu numai contrară credinţei şi mentalităţii poporului nostru, dar este cea mai sigură modalitate de disoluţie a societăţii noastre.
Nu păcatul homosexualităţii, deşi e întovărăşit de repulsia firească pentru un om normal, este răul cel mare ce ni se impune de Europa civilizată şi rafinată (în definitiv, păcatul este prezentat sub multe forme şi homosexualitatea nu prezintă o excepţie, iar lupta împotriva lui nu cade în sarcina statului, a reglementărilor penale). Ceea ce este, însă, foarte grav este că homosexualitatea este impusă de Europa decadentă ca o exigenţă a toleranţei şi a progresului, ca o stare de normalitate.
Este evident, prin toate acestea, că ea este doar vârful de lance care trebuie să zdruncine bazele societăţii noastre.
Impunerea cu ajutorul forţelor statale a unor valori şi comportamente chiar bune (exemplul cel mai la îndemână este aderarea la Adevăr) este în concepţia la care cu înţelepciune a ajuns societatea occidentală inoportună şi greşită. Există domenii în care calea cea bună socialmente trebuie să fie rezultatul libertăţii şi a triumfului spiritului ca să rămână calea bună.
Singura toleranţă valoroasă este acceptarea ca adevărul să triumfe pe calea confruntării spirituale, nu să fie impus cu forţa. Dar această toleranţă nu însemnează că adevărul e negociabil şi relativ, numai că el trebuie impus pe calea confruntării libere a spiritului. O componentă valoroasă a civilizaţiei occidentale este să admită că există domenii în care constrângerea statală nu are ce căuta. Dar această toleranţă poate pierde orice urmă de înţelepciune şi să devină libertinaj dăunător prin exagerare.
Printre domeniile ce trebuie eliberate de constrângerea statală este, în primul rând, alegerea concepţiei de viaţă şi aderarea la adevăr.
De asemenea, comportamentul sexual nu trebuie impus exclusiv prin forţa statală. Toleranţa în această privinţă nu însemnează că nu există în domeniu nici un criteriu al binelui, al normalităţii şi al adevărului, ci pur şi simplu că el nu poate şi nu e bine să fie impus prin constrângere statală.
Aceasta nu înseamnă că puterea politică într-un stat creştin nu poate şi nu trebuie să aibă un punct de vedere, sprijinind adevărul şi moralitatea în toate domeniile, inclusiv al comportamentului sexual.
Una este să consideri de pe o poziţie de falsă toleranţă că totul este la fel de adevărat şi bun, alta este să aderi la un adevăr şi să impui prin forţa statală punctul acesta de vedere şi alta să înţelegi şi să crezi în adevăr, să nu-1 impui prin forţă, dar să creezi condiţiile cele mai favorabile ca el să se impună pe terenul liber al spiritului.
Impunerea homosexualităţii ca o normalitate marchează în fond opţiunea mai de adâncime dintre două filozofii diferite, a cărei miză este supravieţuirea civilizaţiei noastre.
De fapt, în joc este însăşi concepţia despre viaţă şi rolul omului pe pământ. Dacă nu ar fi aşa, nici concepţiile păgâne şi anticreştine nu ar căuta să se impună cu atâta virulenţă şi obstinaţie. Nu credem că este oportun ca statul să impună prin reglementări penale un anumit comportament sexual şi să pedepsească devierile de la normalitate.
Dar aceasta nu însemnează că:
– nu există un comportament sexual normal, favorabil dezvoltării şi sănătăţii societăţii, care trebuie recunoscut şi încurajat inclusiv de puterea politică;
– că raporturile sexuale între persoane de acelaşi sex, chiar nepedepsite penal, nu sunt împotriva sănătăţii şi, în ultimă instanţă, a vieţii societăţii omeneşti; (în paranteză fie spus, nu e vorba să nu existe comunicare de idei şi idealuri între persoane de acelaşi sex, eventual întărite juridic cu instrumentele care există deja în legislaţia civilă, doar că aceste legături nu trebuie să fie consolidate în pat).
– să permiţi şi să încurajezi adopţia de copii de către cupluri homosexuale.
– să permiţi afişarea în public a dezordinii sexuale, făcând apologia anormalităţii.
În spatele acestor pretenţii ale homosexualităţii se găseşte, aşa cum am spus, o viziune diferită asupra vieţii.
Pe de o parte, conform credinţei creştine şi a celor ce se revendică de aici (aşa cum este sau ar trebui să fie cazul Europei), prin raţiunea sa şi prin componenta sa spirituală, omul poate înţelege într-o măsură care îi determină responsabilitatea, sensul şi finalitatea din natură şi, chiar atunci când acestea nu corespund cu impulsurile şi plăcerile lui, să-şi impună un comportament care să le sprijine şi, pe de altă parte, concepţia hedonistă care proclamă ca bine tot ceea ce duce la maximum de plăcere.
Deşi acest din urmă comportament duce, în fond, la dispariţia civilizaţiei şi la moartea societăţii în care triumfă, nu este oportun ca disputa dintre aceste concepţii să fie rezolvată numai prin constrângerea penală, ceea ce s-a dovedit în decursul istoriei imposibil de realizat. Dar, încă o dată, chiar dacă în Europa mileniului III istoriceşte s-a demonstrat inoportunitatea impunerii prin forţă statală a unei anumite credinţe, aceasta nu însemnează că nu există o cale bună de urmat şi că politicul trebuie să asiste neputincios la îngroparea civilizaţiei prezente.
Creştinii mileniului III optează cu toată convingerea pentru libertate, dar ea trebuie să fie o premisă a biruinţei spiritului.
În fond, opţiunea pentru hedonism şi materialism însemnează declinul civilizaţiei occidentale.
Pentru toţi cei conştienţi şi responsabili, răsună pertinent şi puternic cuvintele lui Isus: „Cine vrea să-şi scape viaţa (cine urmăreşte cu obstinaţie şi în exclusivitate obţinerea de maximă plăcere ca scop final al existenţei sale), o va pierde; iar cel ce-şi va
pierde viaţa pentru Mine şi Evanghelie (cine este dispus să sacrifice pentru realizarea unor obiective superioare plafonului personal, intrând în armonia voită de Dumnezeu), o va câştiga.”
Panta declinului civilizaţiei occidentale este din ce în ce mai evidentă. Cu ochiul liber se vede creşterea îngrijorătoare a folosirii drogurilor, scăderea dramatică a natalităţii, înmulţirea exponenţială a sinuciderilor, disoluţia familiei, îmbătrânirea societăţii, corupţia din ce în ce mai mare, manifestări primitive, violenţe la ordinea zilei etc.
Dacă, aşa cum am amintit deja, într-o societate cu tradiţii şi instituţii puternice cum este cea occidentală, aceste fenomene dramatice au o anumită lentoare în a se manifesta deplin (deşi până la urmă materialismul şi hedonismul vor sfârşi prin a învinge), societatea noastră românească, zdruncinată şi lipsită de instituţii puternice, împinsă cu obstinaţie de către forţe ostile şi anticreştine şi ostile din UE spre dispariţia ei, lipsită de apărare din cauza ignoranţei şi imoralităţii celor care ar trebui să ne conducă spre lumină, este sortită unei rapide morţi (dacă nu cumva, din mila lui Dumnezeu, nu va învinge credinţa celor puţini conştienţi de drumul dezastrului pe care suntem).
în acest proces al declinului moral şi spiritual, impunerea cu încăpăţânare a dezordinii morale a homosexualităţii, chiar dacă nu e decât un aspect superficial al opţiunii pentru întuneric, este hotărâtoare. Încă o dată, distanţa dintre a pedepsi penal actele homosexuale şi a admite manifestarea lor agresivă în public, încurajând apologia murdăriei, deformând până la aberaţie instituţii ca şcoala şi familia, statuând prin lege că homosexualitatea este o manifestare normală şi liberă, că trebuie eliminate orice discriminări între normalitate şi anormalitate, că homosexualii sunt o minoritate care trebuie să fie ocrotită asemenea minorităţilor etnice, culturale sau religioase, este foarte mare, iar pe plan politic ea însemnează diferenţa dintre adevăr şi neadevăr (neadevăr care deschide calea morţii societăţii noastre). Şi toate acestea pe fondul ignoranţei, a imoralităţii şi în ultimă analiză a criminalităţii unei clase politice dispuse să sacrifice orice pentru a-şi merita calificativul de „politică corectă” din partea forţelor negative ale occidentului, asigurându-şi puterea ca premiu pentru uciderea spirituală, morală şi în ultimă analiză existenţială a societăţii noastre.
Suntem în ceasul al doisprezecelea. Dacă nu vom găsi puterea de a ne opune minciunii „politicii corecte”, societatea noastră românească va dispărea. Poate că totuşi Dumnezeu ne va ajuta, prin mijlocirea Maicii Domnului, să se nască în sânul societăţii noastre credinţa care să respingă murdăria şi, în ciuda „Europei civilizate”, campioană a „politicii corecte”, să ne repună pe calea curăţeniei morale şi spirituale, vitală astăzi pentru supravieţuirea societăţii noastre româneşti.

Acest articol a fost publicat luni, 30 octombrie 2006 la rubrica Polemica.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.