caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

Expresii uzuale latine (5)

de (23-10-2006)

– IN HOC SIGNO VINCES – Sub acest semn vei învinge. În zilele noastre, expresia se poate folosi când dorim sa afirmam ca prin credinta ne este aratata calea ce trebuie urmata pentru realizarea ideilor nobile care ne calauzesc, sau pentru a desemna, într-o circumstanta data, ceva ce ne va ajuta sa depasim dificultatile ivite.

– IN MEDIA RES – În miezul lucrurilor. Când cineva se afla în mijlocul unei discutii care a depasit preambulul, se poate spune ca a „picat” în /media res/. Oratorii, care fara introduceri savante ataca direct miezul problemei sunt preferati celor care folosesc introduceri nesfârsite, de multe ori vorbind, dar în fapt nereferindu-se la subiectul principal, în acest fel plictisind auditoriul cu initieri uneori abstracte si neesentiale. Termenul „limba de lemn”, folosit deseori în zilele noastre, în special în mijlocul politicienilor, care de fapt nu concretizeaza subiectul principal, lansându-se în tirade si divagatii, care nu au nimic comun cu tema principala anuntata, aceasta numai în scopul de a /ameti/ si a /epata/ participantii cu vorbe goale si fara sens.

– INTRA MUROS – Înauntrul zidurilor (ale cetatii), fiind vorba de antichitate. Aforismul, în zilele noastre, trebuie înteles în sensul ca a trai în cadrul unei colectivitati, trebuie respectat modul de viata al acesteia. Spre exemplu, campus-ul unei universitati este considerat ca un spatiu /intra muros/, dar, la fel de bine poate fi atribuit si în alte contexte, în special în zilele noastre, referindu-ne la mondializare, la migratia popoarelor, multiculturalism, imigratie, când, din pacate, sovinismul îsi face deseori aparitia /intra muros/.

– IN VINO VERITAS – În vin se afla adevarul. În SKOLIA „cântece de petrecere”, poetul liric grec Alkaios, spunea cum ca, la „bautura”, oamenii devin expansivi datorita alcoolului, care dau stari euforice produse de vinurile tari, dezvaluind lucruri secrete sau personale pe care altfel nu le-ar fi spus. Un calugar german din Evul mediu, compusese un silogism: „Cel care bea bine, doarme bine; cel care doarme nu pacatuieste; cel care nu pacatuieste merge în Cer; asadar, cel care bea bine merge în Cer”.

– IPSE (magister) DIXIT – A spus-o chiar el (profesorul). Acest dicton latin provine de fapt din expresia greceasca, în care „el a spus-o”, în care „el” era de fapt Pitagora. Expresia poate folosi fie pentru a conferi, prin aplicarea ei, autoritate opiniei respective, fie pentru a ironiza pe cineva care nu accepta cu nici un chip opinii contrare si spunem în mod obisnuit: „O spui dumneata”…

– MANU MILITARI – Prin forta militara. Este o formula juridica, potrivit careia, când doua stata sau doua comunitati au divergente sau dispute pe care nu le pot rezolva pe cale diplomatica sau dialog, recurgând la o solutie „manu militari”, folosind deci forta armata pentru a-si impune punctul de vedere. Expresia poate fi folosite si în cazul interventiei fortelor de ordine, în scopul înabusirii unor miscari de strada sau chiar o expulzare facuta cu ajutorul fortei, ca fiind facute /manu militari/.

– MANUS MANUM LAVAT – O mâna spala pe alta. Expresia este atestata de Seneca si Petronius. Aforismul este de origine greaca, preluat de romani, putând fi înteles ca exprimând ideea colaborarii dintre doua persoane, atât în sens pozitiv, cât si negativ. Am putea spune ca expresia a câstigat teren mai mult cu conotatie negativa, cu trimitere la întelegeri ilegale, în care unul se acopera cu ajutorul celuilalt, având interese comune.

– MATER DOLOROSA – Maica îndurerata. Cuvintele se refera la Maica Domnului si sunt cele cu care începe unul dintre cântecele spirituale ale lui Iacopone da Todi, poet ascetic italian din secolul al XIII-lea: „Statea mama îndurerata, lacrimând lânga Crucea pe care Fiul Ei statea rastignit”…

– MEA CULPA – E vina mea sau /Din vina mea/. Este o exclamatie de pocainta a cuiva care îsi recunoaste greseala si îsi cere iertare. Expresia însa poate fi aplicata si în vorbirea curenta când dorim sa ne recunoastem o greseala, cerând astfel iertare sau cel putin îngaduinta fata de o nelegiuire.

– MEMENTO MORI – Adu-ti aminte ca vei muri!. În Geneza III,19, este scris: „În sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea pâna te vei întoarce în pamânt, caci din el ai fost zamislit si în tarâna te vei întoarce”. Expresia este folosita, în mod obisnuit ca sa ne aducem aminte ca va trebui sa murim într-o zi …dar mai poate fi folosita si de cei care /uita/ – uitucii – spre a-si aduce aminte de ceva care ar trebui sa tina minte, un fapt important din viata, memoria parintilor si rudelor, eroilor etc.

– MENS SANA IN CORPORE SANO – Minte sanatoasa într- un corp sanatos. Maxima apartine lui Decimus Junius Juvenalis, referindu-se la anticii care gândeau idealul perfectiunii umane ca echilibru armonios între facultatile intelectuale si cele ale corpului. Daca trupul este bolnav, spiritul pierde din vigoare. Nu este însa cazul sa consideram practicarea sportului ca pe o conditie /sine qua non/, deoarece ar conduce neaparat la dezvoltarea intelectului. Multe minti luminate au avut o sanatate precara si destui sportivi faimosi au un Q.I. mai redusa.

– MODUS VIVENDI – Fel de a trai. De cele mai multe ori, expresia traduce dorinta de a gasi /un mod de convietuire/ între doua parti aflate în litigiu, fie doua persoane, fie doua state sau mai multe sau individual. Pentru a se evita o deteriorare totala a relatiilor când respectivii, respectivele state au ajuns într-un conflict major, ei (ele) pot analiza si stabili, prin anumite concesii reciproce, posibilitati de coexistenta pasnica, cu alte cuvinte pot gasi un /modus vivendi/, cel putin temporar, pâna la aplanarea conflictului în mod definitiv. Fiecare individ poate avea un /modus vivendi/.

– NATURALIA NON (sunt) TURPIA – Lucrurile naturale nu sunt rusinoase. Principiul apartine filozofului atenian Antisthenes, fost elev al lui Socrate, care dupa moartea acestuia, si-a deschis propria scoala, din care facea parte si Diogene, scoala care va fi initiatoarea filozofiei /cinice – cinismul/. Potrivit lui Diogene, lucrurile firesti trebuiesc acceptate ca atare, asa cum sunt primite de la viata. O alta maxima recomanda „sa traiesti potrivit legilor naturii – /secundum naturam vivere/. Denaturând complet sensul, oare am putea considera unele instincte primare ca fiind admisibile în viata de toate zilele? Fiecare dintre noi are dreptul la decizie.

(Va urma)

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Lansarea primei carti a Adelei-Adriana Moscu

Colega noastra Adela-Adriana Moscu lanseaza sambata, 21 Octombrie, ora 12, primul ei volum de versuri intitulat "Dansul Dorului/The Dance of...

Închide
18.224.30.203