lăcaşul sinelui ne stă la pândă
secundele nu iartă, dau năvală
din toată goana lungă şi flămândă
ieşim cum am intrat, cu mâna goală
toţi, de la primul pân’ la cel din urmă
actorii-aceleiaşi imense scene
genealogic ispăşind în turmă
eroarea neînţeleasă-a vreunei gene
atât de multe legături plăpânde
se rup, încât lumina se dezvaţă
să-ţi stea pe umeri şi cu mâini flămânde
un duh de beznă şi de frig te-nhaţă
‘nainte de-a ajunge-n noaptea oarbă
încerc s-atrag complicitatea lunii
ca descântând în firele de iarbă
să dăm o altă faţă rugăciunii
chiar dacă gândul mi-e de om nebun
un greiere mă va-ngâna la flaut
spunând poemul meu de drept comun
în care şi sub cruce-am să mă caut