În anul acela Paştele s-a potrivit târziu.
Ne-am întors din vacanţă după Zece Mai.
În prima zi de şcoală
Miculeanu, de Istorie Antică,
Mi-a lăudat în faţa clasei lucrarea despre Pericle.
Tata a venit cu trăsura.
Calul bătea harnic toba
Cu copitele proaspăt potcovite
Prin praful drumului nepietruit.
M-a luat alături pe capră
Şi mi-a dat frâiele şi biciul.
Eram un fel de Pericle
În ochii colegilor îngrămădiţi pe la geamuri.
La grădina de vară de lângă cazarmă
Tata a luat un şpriţ de pelin
Iar mie mi-a comandat un sifon.
Am sorbit câţiva stropi din paharul lui.
Nu era bun; era acru, amar.
Dar nici sifonul; mă înţepa pe limbă.
Mi-a dat douăzeci şi cinci de lei
Să am de cheltuială.
Cu banii stăm rău; mi-a zis.
Acum sunteţi toţi patru la şcoală.
Da; intrase şi Ninu în clasa întâi.
Un fotograf ambulant şchiopătând printre mese
Ne-a tras în poză.
„Măi, tu ai un cap cât un bostan.
Să înveţi bine măi, auzi?
Vă fac tabloul pe gratis.
Treci vineri pe la laborator!”
„Dă-l naibii, băiete!
O fi vre-un şarlatan aiurit.”
Mi-a zis tata cu un zâmbet fin.
Când a plecat, seara,
Luna se ridica, pălărie albă, spre Bădăcin.
Acum privesc fotografia veche atârnată în dormitor.
„Pericle” îşi ţine capul mare aplecat într-o parte.
Tata, tânăr, zâmbeşte o leacă uimit.
Ochii mi s-au umezit puţin.
Dan David, Los Angeles, martie-27-2006.