Să ridice mâna cine n-a fost cuprins, măcar o dată în viaţă, de aşa numitul „bluess”, „deprimă” sau „spleen”, cum i se mai spune, un fel de melancolie „blegoasă”, de origini extrem de diverse, fără raport cu vârsta sau cu sexul. Băieţi şi fete, bărbaţi şi femei, adulţi în floarea vârstei, vârstnici cu experienţa vieţii, toţi suntem clienţii potenţiali ai depresiunii nervoase. Durata nu-i poate fi garantată, o zi, o noapte, o lună, un an, sau, în cazurile cele mai nefericite, tot restul vieţii. Unii susţin că acest dezechilibru este propriu speţei umane. Posibil! Mă întreb atunci ce îndeamnă balenele să eşueze în masă pe plajele nisipoase, punând capăt unei existenţe acvatice, în aparenţă libere şi fericite?…
5% din populaţia ţărilor dezvoltate e atinsă de depresiune nervoasă sub formele ei cele mai severe, 20% de forme mai lejere, 2% de tulburări bipolare (maladie ciclică cu episoade ce se reproduc ciclic cu intervale lipsite de simptomatologie). Astăzi comerţul medicamentelor antidepresive este înfloritor în lume, atingând cel puţin zece miliarde de euro anual.
Contrar a ceea ce credem deseori, demersurile ştiinţifice nu consistă în simplul act al observaţiei, al acumulării de date experimentale pentru a se deduce o teorie. Se poate foarte bine examina un obiect timp de ani de zile, fără a se ajunge la vreo concluzie de interes ştiinţific. Dacă ştiinţa evoluează, este pentru că un aspect încă necunoscut al lucrurilor se dezvăluie pe neaşteptate; nu întotdeauna ca o consecinţă a noilor aparate, ci graţie unor noi maniere de a examina obiectul, de a-l considera dintr-un unghi inedit.
„El rezistă la deprimă !” se entuziasma Profesorul Michel Lazdunski care, în fruntea unei echipe de cercetători de la Institutul de farmacologie moleculară de la Sophia-Antipolis (CNRS / Universitatea din Nisa) a reuşit, după patru ani de lucrări de laborator, să creeze o descendenţă de şoareci modificaţi genetic, rezistenţi totalmente la depresiunea severă. Suprimând o genă la aceşti şoareci de laborator, cercetătorii le-au anihilat toate simptomele depresive. Astfel, supuşi unui stress foarte intens, şoarecii s-au comportat natural ca şi când ar fi fost supuşi unui tratament antidepresiv clasic de deroxat sau fluxeotine (Prozac). „Aceasta demonstrează – spune Michel Lazdunski – că se poate obţine pe cale genetică o rezistenţă la depresiune. Lucrările noastre permit desenarea unui but nou în căutarea noilor medicamente…”
Predispoziţia genetică, în unele forme de depresiune, este în mare parte cunoscută, dar ea singură nu-i suficientă pentru a declanşa o criză; mediul înconjurător, decesul unei fiinţe apropiate, un divorţ, o deziluzie amoroasă, o boală, un stress important, etc., pot constitui catalizatorul. Cercetătorii din Nisa au utilizat „canalele ionice”, un sort de micro-pile care, la scara moleculară, sunt capabile să genereze semnale electrice, asigurând comunicarea dintre celulele nervoase. În creier există sute de „canale ionice” printre care cercetătorii au neutralizat unul numit „TREK-1”, creând o rezistenţă la maladia depresivă, pentru moment, la şoareci.
La om – continuă Profesorul Lazdunski – canalul „TREK-1”, e situat în toate regiunile creierului, devenind un factor determinant al bolilor depresive. Funcţiunile acestui mic mecanism, menit să gireze semnalele electrice, ne incumbă obligaţia descoperirii unui medicament pentru a-i veni de hac definitiv rebelului canal ionic ”TREK-1”. După unele previziuni, molecula „binecuvântată” ar putea să apară mai repede decât ar fi fost aşteptată, deoarece antidepresivele actuale, mărind concentrarea serotoninei în neuroni, nu inhibă decât parţial canalul ionic, făcând aleatorie eficacitatea lor.
În Franţa, aproape 10 milioane de persoane, mai cu seamă femeile, sunt victimele depresiunii, iar pentru 30% dintre ele, tratamentele disponibile în prezent pe piaţă se revelă ineficace, făcând posibila o invazie de „psihoterapeuţi” în tot genul, sugerând diverse metode magice ca de pildă „gândirea pozitivă”, „mintal reactiv”, „meditaţia transcedentală”, „amoroterapia” sau alte descântece tămăduitoare. Evident, că toate aceste metode auxiliare pot avea o influenţă benefică asupra stării depresive, într-o societate unde streesul devine o a doua natură. Evident că mentalul joacă un rol de prim ordin într-o terapie complexă. De acolo, a pretinde că omul de rând deprimat, pradă noianului de dificultăţi cotidiene, poate fi vindecat printr-un simplu masaj cervical sau prin formula miraculoasă a unui guru, ar însemna să ne abandonăm ignoranţei, lăsând depresiunea să ia forme ireversibile.