caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marja de eroare



 

Croitorie

de (23-10-2006)

Daca din pacate esti din nastere prea mic sau prea inalt, cu maini si picioare inegale daca esti prea slab sau prea gras, daca ai picioarele noduroase, sau ai devenit cocosat in timpul vietii, ai ghinionul ca nici o haina sau un pantof cumparate “de-a gata“ sa nu-ti vina ca lumea si sa te jeneze la purtat. Si totusi individul doreste si el sa fie in randul oamenilor, sa probeze o oarecare eleganta si sa dovedeasca in societate o aparitie cat de cat asemanatoare celorlalti. Atunci, daca are destui bani in buzunar, se sfatuieste cu prietenii si cineva ii recomanda un croitor sau un cizmar bun. Deci omul nostru se duce la celebrul meserias si acela ii face un costum sau pantofi pe cinste care i se potrivesc ca turnate. Nu i se mai vad defectele. La serviciile acestuia apeleaza si multe persoane cu defecte mai mici. Unui pantalon i se mai poate da drumul sau stramta, la fel si o camasa sau o haina. In fine, totul se poate modifica. Haina il face pe om! Si Jeep-ul – as adauga eu.

Dar mai sunt si destui oameni nascuti drepti si bine facuti si care pot imbraca orice fel de costum, fie el si de la “second hand” si reusesc chiar cu acele zdrente sa faca o impresie buna asupra semenilor lor.

De aceea la aparitia legii Ticu am avut impresia ca Parlamentul Roman s-a transformat intr-un atelier de croitorie si cizmarie, in care lucratorii se intreceau in forfecari, modificari, taieri, largiri si stramtari. Au doar experienta, de peste 16 ani practica meseria asta. La sfarsit domnul Ticu Dumitrescu nu si-a mai recunoscut costumul, nu i se mai potrivea in ruptul capului. Normal, era modificat pe masura si statura lor. Pantalonii conceputi de el erau prea stramti si nu incapeau in ei burtile pline de dolari agonisiti din greu cu sudoarea bisnitei. Apoi pieptii camasilor erau prea stramti. Si cum poti fi arogant si scoate pieptul in afara intr-o asa camasa stramta? Si manecile hainelor erau prea scurte. Ei unde sa-si mai tina notele muzicale cand fac o privatizare cu cantec? Nu, asa ceva nu se putea purta. Erau haine incomode.

Tot probleme cu hainele mai au si cei de la PNL. Arunca din casa costume elegante din stofa cea mai buna. Nu au incercat sa le modifice. Da, stiu, il cam strangeau pe premier la umeri. Acum se pune intrebarea daca domnii liberali s-au ingrasat peste masura sau costumele au intrat cumva la apa? Ar trebui sa fie atenti. S-ar putea sa le gaseasca cineva si sa inceapa sa le poarte. Se pare ca tot mai sunt bune de ceva.
Avand in vedere nervozitatea tot mai crescanda de pe scena politica romaneasca parlamentarii nostrii s-au pus de acord sa dea o declaratie comuna. O reproduc mai jos asa cum am inteles-o eu:

“Ei poftim, acum mai vine si doamna Macovei cu ANI-ul ei! L-am inghitit pe Basescu cu dosarele lui cu tot, care a dat unora dintre noi multe batai de cap, dar chestia asta cu ANI e prea de tot. Noi ne-am declarat cuminti si de bunavoie averile, desigur fara se le divulgam provenienta pentru ca asa ceva nu ne-a intrebat nimeni (asa era croit formularul), acum ce mai vrea? Este absurd sa intrebi de unde vin milioanele de dolari intr-o tara saraca. Doar avem atatea rude copii, frati, cumnati, surori si parinti. Ca de matusi sa nu mai vorbim, de acolo vin cei mai multi bani. Nu ajunge ca trebuie sa dam din cand in cand cu subsemnatul pe la DNA? Bine, stim, nu ni se intampla nimic, semnam si gata.

Asa ca acum nu putem striga decat ”Croitori de la guvernare si din opozitie, uniti-va!” Aduceti foarfeci, ace si ata alba (ca asa se coase pe la noi, totul cu ata alba) ca sa putem modifica totul.
Aceasta doamna vrea sa ne trimita in Europa in costume corecte englezesti, fara sa inteleaga ca noi vorbim mult despre integrarea in UE, dar in fundul sufletului suntem de fapt adeptii caftaneleor fanariote.”

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Lansarea primei carti a Adelei-Adriana Moscu

Colega noastra Adela-Adriana Moscu lanseaza sambata, 21 Octombrie, ora 12, primul ei volum de versuri intitulat "Dansul Dorului/The Dance of...

Închide
3.21.46.82