Cum ar trata un pictor problema revolutiei romanesti? Cum ar trata povestea scriitorii, muzicienii…?
Ziua I-a
Alexandru Mironov anunta la radio un eveniment important la ora “X”. Era o zi oarecare de toamna tirzie. Din biroul unde lucram, ne daduram coate surprinsi de anunt! Posibil ca vin martienii! Pe Mironov il cunosteam personal, fiind in Juriul Saloanelor de inventii ale Revistei “Stiinta si Tehnica” la care participasem. Mi se parea o chestie serioasa.
Ne repeziram cu totii la televizorul color din institutie. Nu ne venea sa credem. Ceausescu tocmai fugea cu elicopterul. Multimea si manifestarile lor ne zguduira intreaga imagine despre viata.
Drumul spre orasul Bacau a fost fantastic. Un autobuz ne transporta gratuit. Toti urlau “Jos Ceausescu!”.
Trecind prin fata Consiliului Judetean, am intrat in multime. A fost greu, dar am reusit sa strig si eu lozincile noii lumi. Se striga din cind in cind, ca vin teroristii si ca trebuie pazit spatele Consiliului. M-am oferit voluntar. M-au refuzat. Celor admisi li se lua buletinul de identitate. L-am intins si pe al meu sub nasul celui ce raspundea cu paza. Abia dupa ce isi facu semne cu un tinar, dupa ce trecura cinci minute, ma dadu in grija acestuia. De atunci nu am mai vazut Buletinul. La politie m-au pus sa declar ca mi se furase de catre tigani.
Nu aveam voie sa ma deplasez mai mult de doi metrii. Noul sef al Consiliului, un actor aflat la o bere, peste drum, la ora potrivita, actual sef al unei institutii culturale importante locale, iesi din Consiliu cu Seful Armatei judetene: Acesta din urma rise copios de noi, spunind ca orice terorist ar putea sa ne secere cu o rafala.
Mi-am dat seama ca ceva putred plutea in aer. Alaturi de un ziarist am plecat spre ziarul local. Tocmai i se dadu de catre organizatorul spectacolelor inchinate lui Ceauserscu, titlul “Desteptarea”. Alaturi de citiva tineri pazeam intrarea in redactie. Uneori eram singur. M-am postat la mijlocul scarilor si speram ca daca voi fi impuscat, restul va reusi sa se alarmeze. Mai tirziu venira citiva studenti. Reusiram sa fumam toate chistoacele imprastiate pe holurile unde se afla redactia. Eram fericiti. Dimineata patru soldati, ne luara locul. Tremurau cu arma in mina, agitati si speriati. Incepea insa marea nedumerire. Dupa un timp mi-am dat seama ca ziarul se facea concomitent in doua variante: pro si contra. La pupitrul redactional se aflau ambii sefi de ziar: fostul si noul. Cind la Tv. intrau teroristii, se facea varianta pro Ceausescu. Cind teroristii erau alungati de pe holurile televiziunii se dadea drumul variantei anti Ceausescu.
In varianta anti Ceausescu mi s-a publicat un protest, ce cerea o noua optiune in cercetarea romaneasca.
Dimineata, orele 7. Eram ultimul oras in care se impartea presa locala. Nu am mai avut cui sa o dam. Doar citiva soldati mai pazea Consiliul local.
In ziua aceea aveam sa cumpar la discretie brinza si sapun! Incepea marea manipulare a populatiei!
A doua noapte am plecat din nou la ziar. Dimineata am insotit un redactor la cea mai ciudata intilnire postcomunista.
Intreaga sala a Filarmonicii locale, era umpluta cu toti cunoscutii din cultura locala. Erau frumos impartiti pe sectoare. La prezidiu erau citeva personaje cunoscute in vechea cultura ceausista, dar si din timpul primei zile revolutionare.
Urma primul cuvint:
– “Datorita proastelor legaturi cu Bucurestiul, nu au sosit inca numirile sefiei culturii locale. Au fost trimise pentru aprobare doua nume!”
– “HUOOO!” strigara majoritatea. “Cum, si acum vin numirile de sus?”, “Si cine este propus?”.
– “Pai, eu m-am propus…”
– “HUOOO! Tocmai tu, care ai colaborat cu …”
– “Care este al doilea nume?”
– “X”!
– “HUOO! Tocmai el, care organiza spectacole omagiale?”
Urma un haos cumplit. Dupa ore intregi, ramase ca fiecare sector cultural sa isi aleaga sefii. Acestia conduc si astazi cultura locala. Toti au cenzurat, creat si crescut in spirit ceausist. Au avut posturi, beneficii… si, tot ei sunt impotriva libertatii manifestarii artistice oficiale. Partidele i-au inghitit. Aparent dusmanii comunismului, in realitate inca luptatori ascunsi pentru idealuri moarte.
Revolutia?
O mare gogoasa!
La ce bun o lume in care Iliescu nu a strigat: JOS COMUNISMUL?!