După câteva mii de ani de cultură europeană, din ce în ce mai accelerată, profesionalizată, specializată, numai printr-o graţie mai poţi primi lucrurile aşa cum sunt. Realul nu ţi se mai dă pur şi simplu. Poate doar mamelor noastre, acolo la ţară, când sapă în grădină sau merg la pârâu el i se dăruie, i se arată nemijlocit, dar nouă nu, în nici un caz.
În ziua de azi, ca să fii proaspăt în faţa lumii, a lucrurilor, să fii pragmatic, mereu uimit şi să înveţi ce e cu tine în lume, e nevoie să străbaţi biblioteci întregi, kilometri de bibliografie, să te pierzi printre cărţi, să faci boli de coloană vertebrală stând cu coatele pe masă şi buchisind. Dacă încerc să-mi aduc aminte cum eram în copilărie, văd un băiat de la ţară obişnuit: crescut cu minerale, nu cred că mă deosebeam deloc de alţii de seama mea. „Săream” puţin de medie la literatură, aveam o profesoară foarte bună şi făcusem o adevărată pasiune pentru această materie. Şi, cam tot pe atunci, mă preocupa tot ce însemna cartea, bună sau mai puţin bună. Am scris şi câteva versuri, adevărat, destul de stângace, dar mă minunez încă de unele expresii de atunci.
Sunt un om poate prea sensibil pentru vremurile pe care le trăim, dar sigur nu aş putea fi altfel. Mă doare neputinţa altcuiva, mă doare neîmplinirea celor din jurul meu, dar sunt prea mulţi şi, sigur mult mai multe neajunsuri pentru ca suferinţa să fie mai mică. Bineînţeles, mulţi mi-au dat sfaturi şi am ascultat destule reproşuri foarte „rezonabile” şi foarte balcanice şi foarte „umane”, în sens de „ale lumii ăsteia”, aşa cum pare să se prefigureze ea pentru nenumăraţi oameni: „Faci o prostie!”, „Suferi pentru toţi şi toate”, „Te doare de alţii”, ş.a.m.d.
Nu sunt deloc înstrăinat de semenii mei, de oameni, pentru că atunci când nu-l mai suporţi pe celălalt, când nu-l asculţi şi ajuţi, e un semn de boală. Când nu mai încapi în lume de „celălalt”, de fapt sănătatea ta spirituală e în mare pericol.
Este atâta durere, multă nepăsare şi cinism cât să umple puţinul rămas în pahar! Scrisul este pentru mine, poate, o formă de ripostă la ceea ce văd în jur.
