Cu toate dificultăţile pe care aceasta le comportă, lupta contra mafiei şi terorismului internaţional a devenit o prioritate a lumii civilizate, deşi şansele de reuşită nu sunt întotdeauna evidente. Primul impediment este supleţea structurilor acestor organizaţii descentralizate, gata la tot momentul să se delocalizeze şi să-şi varieze activităţile, o formă prodigioasă de reconstituire a „păsării Phoenix”, deseori sub „protecţia” cunoscutelor „paradise fiscale”, îngreunând cercetările Interpolului şi ale magistraţilor anchetatori. Circuitele oculte împrumutate de organizaţiile delicvente se dezvoltă în acelaşi timp cu expansiunea schimburilor financiare internaţionale. Anumite personalităţi şi partide politice nu fac decât să profite de această formă a globalizării pentru a-şi pune la adăpost acumulările din anii puterii. La ora actuală, când reţelele informatice ale internetului, modemului şi faxului sunt puse la îndemâna oricui, veniturile de origine frauduloasă pot circula cu mare rapiditate de la un cont la altul, de la un paradis fiscal la altul, sub cuvertura societăţilor off shore anonime, controlate de responsabili fiduciari respectabili şi generos remuneraţi. Astfel banii necinstei, pot fi investiţi în afara oricărui control. Impunitatea este astăzi cvasi asigurată. Don Corleone & company, cu care ne-a obişnuit cinematografia americană, nu sunt decât vestigii hollywoodiene ale unei epoci de pionierat…
În 1999, sociologul şi economistul Guilhem Fabre, revelând naşterea unei mafii globale, scria: „căderea blocului comunist şi unificarea capitalismului planetar în jurul unui credo neo-liberal, au deschis noi orizonturi (…)care au antrenat colaborarea organizaţiilor criminale venind de pe întreaga planetă. (…) Departe de a fi o perversiune a capitalismului, traficul de stupefiante şi spălatul banilor pot fi considerate astăzi ca o prelungire a regimului liberal de maximizare a profiturilor într-un context al globalizări şi a schimburilor internaţionale.”
Unii „mafiologi” merg până a afirma că, Ruşii, Columbienii, Sicilienii, Japonezii şi Chinezii (evident, este vorba, bineînţeles, de sistemul mafiot din aceste state), fragilizaţi pe piaţa internă, se unesc pentru a răspunde mondializării. Doi factori pot fi judecaţi ca responsabili de accelerare al acestui pact mafiot:
1 – Corupţia unei părţi din aparatul financiar internaţional, prin multiplicarea paradiselor financiare, institutelor de clearing şi de accelerare a schimbului de monedă electronică (dacă până acum operaţiile cele mai lucrative de îmbogăţire mafiote, era spargerea băncilor, acum se spune, nu fără ironie, că esenţa însaşi a crimei e de a depune banii la bancă…).
2 – Creşterea spectaculoasă a consumului de stupefiante. De acum înainte acest trafic de peste 400 de miliarde de dolari pe profit anual, reprezintă a doua activitate economică mondială, imediat după industria de armament.
Parvenirea la putere a lui Fidel Castro în Cuba în 1959, – cât ar părea de ironic – a permis narco-traficanţilor achiziţia unor alte regiuni cum ar fi Bahamas-ul, unde cartelul şi-a instalat sediile, după ce „Liderul Maximo” (Castro) le-a acorddat un ultimatum de an ca să părăsească Havana.
S-ar putea susţine, aşadar, că numai un regim dictatorial poate pune capăt unui flagel tentacular de această anvergură? Personal, cred că democraţiilor le lipsesc, prin definiţie, mijloacele coercitive indispensabile eradicării unor astfel de situaţii, mai cu seama într-un context multicultural pentru care organizaţiile umaniste pledează cu asiduitate.
În urma multor negocieri, s-a ajuns, în sfârşit, la o Convenţie internaţională privind lupta împotriva criminalităţii transnaţionale, protocoalele sale adiţionale constituind un ansamblu normativ exemplar: Pe de o parte, Convenţia este primul instrument juridic internaţional în lupta contra criminalităţii transnaţionale organizate, permiţând definirea juridică, universal recunoscută, a elementelor constituitive de infracţiuni de profil criminal.
Pe de altă parte, Convenţia şi Protocoalele sale adiţionale, manifestă un înalt grad de solidaritate a Comunităţii internaţionale în lupta contra crimei organizate. Mai întâi la un nivel statal solidaritatea îşi găseşte expresia în măsurile destinate a facilita, printr-o cooperaţie represivă şi o asistenţă tehnică, punerea în aplicare efectivă a textelor. La un nivel individual, Convenţia afirmă son angajament printr-o serie de măsuri ţinând cont formele grave de criminalitate organizată cum ar fi comerţul de persoane şi traficul de emigranţi.
În faţa uneltirilor constante, permanente şi în continuă mutaţie ale crimei organizate – trafic de droguri, prostituţie şi proxenetism, extorcare de fonduri prin intimidare şi violenţă, corupţie, la care se adaugă terorism, şi ameninţări nucleare, escrocherie pe internet sau trafic uman – organismele specializate ale Naţiunilor Unite sunt angajate şi ele din plin în această întreprindere planetară, făcând posibilă, în primul deceniu al celui de al 21-lea secol, constituirea unei Justiţii penale universale, capabile să împiedice crimele odioase care au maculat secolul trecut.