Cateva opere ale lui Victor BraunerAflat pentru o zi in Houston, am vrut neaparat sa vizitez capela Rothko si colectia de arta John si Dominique de Menil. Era un vechi vis al meu.
Ma aflam acum in cladirea colectiei Menil, stiam de picturile lui Picasso, Magritte si Matisse aflate acolo. Asteptarile mele erau depasite. Erau numai lucrari de mare valoare – si erau multe. Picasso dupa Picasso, Magritte dupa Magritte, Max Ernst, foarte multe lucrari de Max Ernst, cateva lucrari superbe ale lui Noguchi – pe care le stiam de la o expozitie care calatorise prin New York si Washington … si deodata m-am aflat in fata unei lucrari de Victor Brauner.
Am tresarit de emotie. Am simtit ca eram cumva la capatul unui drum care incepuse cu vreo cinci ani in urma, la Bucuresti. Prin 2001 am vazut prima oara lucrari de Brauner – o expozitie cuprinzatoare organizata in fostul Palat Regal, in aripa dinspre biserica Kretzulescu.
Revenisem de cateva ori la expozitia Brauner – erau lucrari aduse din toata lumea, si cuprindeau intreaga lui creatie.
Imi amintesc de un peisaj din Dobrogea, pictat de maestru in 1920, l-am regasit acum cateva zile pe web si mi-am amintit de el – se afla in expozitia de la Bucuresti.
Dupa cum imi amintesc si de peisajul pictat de Brauner in 1953 – aflat si el in expozitia de la Bucuresti.
Fusesem vrajit de evolutia artei lui Brauner – cele doua peisaje erau despartite de treizeci si trei de ani de cautari, de subtile deplasari ale accentelor, ale discursului pictural. Picasso spunea undeva, la cinci ani desenam ca Rafael, mi-au trebuit foarte multi ani sa ajung sa desenez ca un copil. Cat de bine se potrivesc vorbele aceste si in cazul lui Victor Brauner! Peisajul din 1953 era o sinteza de mare sinceritate artistica, era arta in starea de gratie – universul lui Brauner era de acum eliberat de orice retinere, de orice zgura pe care o aseaza anii peste puritatea inceputurilor.
Imi amintesc ca una din picturile expuse la Bucuresti cuprindea cateva cuvinte puse acolo de Brauner, la somnambule ouvre l’imagination du poète qui se sent emporté par la puissance du sommeil, sensul lor nu imi era foarte clar, dar cuvintele acestea aveau parca o vraja a lor, o magie, mi le-am notat si mi-am promis ca voi reveni asupra lor.
Aveam sa ma reintalnesc cu opera lui Victor Brauner la New York, la Museum of Modern Art si la Galeria Guggenheim. O pictura, aflata in galeria Guggenheim, creata in 1951 – ma impresiona pentru ca vedeam in ea dimensiuni ale spatiului mitic egiptean – devenite dimensiuni ale universului artistic al lui Brauner.
O alta pictura, creata in 1943, aflata la Muzeul de Arta Moderna din New York, o imblanzitoare de serpi. Aveam sa incep sa il inteleg mai bine atunci cand am inceput sa vad lucrari de-ale lui Joan Miró si mai ales cand am aflat de lucrarile pictoritei Remedios Varo.
Universul lui Remedios Varo, spiritul ei, sunt atat de aproape de cautarile si obsesiile artistice ale lui Victor Brauner! Pictura din stanga, aflata la Muzeul de Arta Moderna din New York, a fost pictata de Brauner in 1939. Va fi vazut-o oare Remedios Varo? Aceeasi senzatie ca te afli in laboratorul unui alchimist, acelasi simt teribil al enigmei!
Si acum ma aflam la Houston, in fata unei lucrari a lui Brauner – cuvintele acelea in franceza, notate de mine cand vazusem expozitia la Bucuresti, la somnambule ouvre l’imagination du poète qui se sent emporté par la puissance du sommeil, mi le aminteam acum si intelegeam sensul lor – pentru ca opera lui Brauner este o explorare activa a oniricului, a inconstientului – un drum de eliberare din chingile realului, care ne limiteaza deschiderea spre Univers. Iar acolo, in lumea visului si a inconstientului, cufundarea in ocult si in spatiile spatiile mitice devine fireasca si totodata fertila – Victor Brauner a reusit sa fuzioneze in opera lui elemente de mitologie azteca si egipteana, hindusa si iudaica, si nu numai.
Acum, aflat la Houston, intelegeam ca eram la sfarsitul unui drum spre intelegerea dimensiunilor artei lui Victor Brauner – iar colectia Menil, cuprinzand exclusiv capodopere, il aseza pe Brauner pe locul care este al lui – unul din marii artisti ai secolului douazeci – si aveam sa inteleg ca prin Victor Brauner, (si prin Brancusi, prin Eliade, prin Eugen Ionescu) cultura romaneasca intra in constiinta universala.