Raymond J. Barry intr-un rol de nota zeceUn film documentar care este un lung interviu.
L-am vazut pe un dvd, acum vreun an, unele amanunte le-am uitat, dar impresia a ramas la fel de puternica.
Un interviu lung de vreo ora si jumatate. Doua personaje. Reporterul si cel intervievat.
Pe reporter il cheama Ron Kobeleski. Apare foarte rar in fata noastra, pentru ca rostul lui este sa stea in spatele camerei de filmare. Din cateva fraze pe care le scapa aproape involuntar, aflam cate ceva despre el – este un cameraman TV aflat cam de mult fara nici un angajament – iar interviul asta i-a picat pe neasteptate si ar putea sa fie norocul vietii lui. Asta daca va reusi sa scape cu viata dupa interviu – din cand in cand suna telefonul si o voce necunoscuta il ameninta. Ne dam seama de asta din expresia fetei lui (apare pe ecran ca sa raspunda la telefon, lasa camera pe automat, sa filmeze putin de una singura) si din frazele pe care le spune la telefon.
Pentru ca intervievatul, Walter Ohlinger, pretinde nici mai mult nici mai putin ca este adevaratul asasin al presedintelui Kennedy. Ohlinger a solicitat sa dea interviul – iar reporterul, Kobeleski, este foarte incredul – numai ca unele amanunte se potrivesc prea bine.
Interviul are loc intr-o camera de motel, de-a lungul catorva zile, la un moment dat cei doi fac o calatorie pana in Dallas si merg acolo unde Kennedy a fost omorat, in Dealey Plaza.
Sa ne amintim putin ce s-a intamplat in 22 noiembrie 1963.
Convoiul prezidential se deplasa pe Main Street. Au ajuns in Dealey Plaza, in dreptul obeliscului care marcheaza locul in care a fost prima cladire din Dallas – tribunal local, inchisoare locala si loja masonica locala, toate la un loc. Convoiul coteste la dreapta. La cativa metri este intersectia cu Elm Street, strada paralela cu Main Street, care insa continua coborand in panta. Convoiul prezidential coteste la stanga pe Elm Street si incepe coborarea in panta. In acel moment presedintele este impuscat – va fi arestat Lee Harvey Oswald, care se aflase in depozitul de carti de langa Elm Street. Cateva detalii nu s-au lamurit niciodata.
La aceste detalii se refera acum Ohlinger – si explicatiile lui sunt foarte consistente. A fost candva puscas in infanteria marina, acum are peste 60 de ani si este bolnav de cancer. De aceea s-a decis sa incredinteze secretul unui reporter TV – l-a gasit pe Kobeleski, pentru ca sunt vecini de multa vreme.
Era un adversar al politicii lui Kennedy? Nu, si in masura in care a fost interesat de politica poate spune ca pentru America a fost rau ca presedintele Kennedy a fost asasinat. Au trecut de atunci patruzeci de ani si se poate vedea cu ochiul liber.
Si atunci, de ce l-a omorat pe presedinte? Primise o comanda, cand esti asasin profesionist nu discuti comenzile. Totusi, era vorba de presedintele Statelor Unite. Presedintele este si el de fapt un om, de ce sa nu poata fi impuscat?
Este Ohlinger adevaratul asasin sau este un nebun care inventeaza? Reporterul este inclinat mai curand sa creada ca Ohlinger este nebun si pe masura ce interviul avanseaza, realizeaza tot mai mult ca Ohlinger este un nebun primejdios si ca ar fi bine sa gaseasca un mijloc de a stopa interviul.
Iarasi, ne dam seama de asta mai mult din felul in care pune intrebarile, tot mai nervos.
Este de fapt un interviu destul de prost realizat, Kobeleski nu este decat un amator, dar ceea ce spune Ohlinger este incredibil.
Si pana la urma reporterul va intelege ca Ohlinger nu minte, el a fost adevaratul asasin al lui Kennedy si ca de acum nu mai exista scapare nici pentru el, a mers prea departe cu interviul si stie prea multe.
Si in momentul acela, interviul se termina brusc, ultima scena este foarte neclara, este cineva impuscat? Cine? Ohlinger? Kobeleski?
Nu avem de unde sa o aflam, pentru ca incepe post-genericul. Si de abia in momentul acela realizam ca de fapt ceea ce am vazut nu este un documentar, interviul nu este real, este un film de fictiune, realizat extraordinar.
This film is amazing. 100% amazing. Everything about it is so real, all the little touches lead to it looking like a true documentary, and yet there are some great filmmaking techniques that are „happy accidents” that advance it as a dramatic story as well.The lead actor is frighteningly good, as is the mostly off-camera actor playing Ron… very impressive and just downright astonishing. Recommended easily, and its very rewatchable too. Hell, even some real documentaries don’t hold up to repeated viewings like this mock-one does. (Scott Summerton)
Alte cateva comentarii pe imdb: Minimalist Masterpiece… Powerfully subtle… The Blair Witch of conspiracy theories.