Oare uitam ca majoritatea copiilor Romaniei traiesc in mediul rural? Ce viata duc acestia? Ce primesc din partea societatii?
Toti ne amintim de o anume ulita a copilariei. Ei bine, copii rurali nu isi amintesc, ei traiesc inca, permanenet pe aceasta ulita. In afara ei lumea nu se reduce decit la zvonuri. Poate au in plus cite ceva din lumea transmisa de programele de Stat ale Tv. In rest nimic. Cei plecati prin lume le transmit povesti despre meleaguri in care curg fluvii de miere. Cu adevarat povesti…
Ei cunosc doar greutatile si micile bucurii zilnice: Pazesc vacile si oile, alunga lupii de pe linga stina, uda cu galeata rosiile si varza de pe linga casa, sau prasesc zile intregi porumbul.
Plini permanent de glod, nespalati uneori zile intregi, denigrati in scoli de profesori, incapabili sa inteleaga ce si cum pe lumea asta, copii ulitelor rurale sunt pierduti in spatiu la drept, cit si la figurat. Poarca, pescuitul, joaca printre resturi de baliga si iarba salbatica, sunt viata lor copilareasca. Nu invata prea mult, nu stiu la ce foloseste. Oricum nu au acces la valorile societatii actuale. De regula calculatoarele…, chiar daca exista in scoli, sunt obiecte de birou, bibelourile contemporaneitatii. E bine sa fie ascunse sub mileuri, pentru a nu fi prea mult acoperite de praf. De obicei cunosc marile personalitati locale: popa, politaiul, primarul, padurarul. Acestia nici macar nu mai au nume. Functiile lor sunt mult mai importante.
Cunosc toate babele si nebunii satului, copacii vecinilor, cu fructe, toate fatucile bune de “dragostit”. Pentru o bucata de piine sunt practic arvuniti la paza animalelor, haladuind in salbaticii, la marginile localitatilor, in preajma gropilor de gunoi si malurilor de ape. Ii uda ploile, ii sperie fulgerele si trasnetele. Viata dura isi lasa adinci urme asupra caracterului lor. Copii orasenilor ii privesc cu oarece dispret, desi nici ei nu sunt mai departe. Mahalalele romanesti nu sunt oare ruralitati salbaticite de mirajul unor orase ce refuza infuziunile taranimii?
Politicienii s-au multumit sa le ofere un corn vechi si un pahar cu lapte. Acestea si o suma de bani ridicol de mica reprezinta aproape tot interesul acordat de politicieni unei bune parti a viitorimii natiei.
De unde sa stie bietele fiinte ca mai au si drepturi pe aceasta lume?
Multi dintre ei, furind cite o gaina, sau un putregai, ajung sa se adape de la sistemul de penitenciare, invatind marea arta a banditismului. Devin lesne pungasi si violatori de duzina. Desradacinati de social, accepta inchisoarea ca pe o unica alternativa.
Cindva, cei cu intentii de parvenire erau racolati de securitate. Astazi detin friiele puterii in multe domenii. Comunismul cazind, singura optiune de a fi ramine existenta de tip haos. Fara scop, fara drepturi cunoscute si avute, copii rurali esuiaza de regula in mediocritate sau reusesc sa evadeze din gulagul primitivitatii romanesti. Fuga lor ii fac cetatenii altor natii, marii nomazi ai vremilor noastre.