RAVAGIILE LIPSEI DE LOGICĂ
În ultimele luni, am asistat la un adevarat spectacol mediatic legat de acţiunea de descretizare a dosarelor: dezvăluiri, deconspirări, mărturisiri, amnezii, lacrimi şi reamintiri publice, iar peste toate, s-au intronat şovaielnicele verdicte ale CNSAS, conform cărora X sau Y, ba a făcut politie politică, ba n-a făcut! Vă puteţi închipui ceva care să afecteze mai mult credibilitatea unei instituţii? Şi ca şi cum asta nu ar fi fost îndeajuns, devine tot mai clar că CNSAS dă verdicte privitor la cine a făcut şi la cine nu a făcut poliţie politică fără a avea stabilit în mod clar ce se înţelege prin poliţie politică. Am putea spune ca logica s-a scos nu doar din programa de bacalaureat ci si din programa… CNSAS-ului!
Cum este posibil să ştii că x sau y a făcut poliţie politică atît timp cît nu este definit ce se înţelege prin noţiunea de poliţie politică? Adică asta s-ar traduce cam aşa: CNSAS nu cunoaşte exact în ce constă delictul comis (căci nu are o definiţie a poliţiei politice, a caracteristicilor ei esenţiale care ar permite identificarea delictului, a faptelor de poliţie politică…), dar, poate recunoaşte (cum, dacă nu există o definiţie?) pe x sau y ca fiind vinovaţi de un delict… ale cărui caracteristici nu sunt incă precizate!
În mod normal, în stabilirea unui verdict (chiar dacă pedeapsa este doar una morală), existenţa unei definiţii stabilite prin lege, la care cel ce dă sentinţa (în cazul nostru CNSAS), trebuie să se raporteze – spre a evita erorile si subiectivismul – este obligatorie.
CONFUZIA – RESPINSĂ ÎN ŞTIINŢĂ, ADMISĂ ÎN POLITICĂ?
Definiţia este cea care redă caracteristicile esenţiale ale unei clase de obiecte, fenomene, relaţii. În baza ei putem recunoaşte cazurile particulare care sunt cuprinse în “speciile” clasei „gen” respective. Clasa definită, este „gen” în raport cu acele cazuri particulare care intră în sfera sa… Niciodată un caz particular nu poate sta în locul clasei „gen” în care este cuprins, aceasta avînd alt grad de generalitate.
De exemplu, în definiţia noţiunii de mamifer (noţiune gen) , intră şi noţiunea de cimpanzeu (noţiune specie); dar nu putem să înlocuim noţiunea de mamifer cu cea de cimpanzeu şi, raportîndu-ne la caracteristicile particulare ale acestuia să hotărîm ce este mamifer şi ce nu, eliminînd toate celelalte specii de mamifere ce nu au aceleaşi însuşiri cu cimpanzeii… Deci… balena de exemplu, nu ar fi mamifer pentru că nu are însuşirile particulare ale cimpanzeului!
Ori, în lipsa unei definiţii a noţiunii de poliţie politică, tot mai mulţi români sunt tentaţi să identifice poliţia politică (noţiune gen) prin raportare la o specie a acestei noţiuni, aceea de informator şi, mai grav, cu un caz particular al speciei cuprinsă în noţiunea gen, persoana x sau y, calificat de CNSAS-ul cel lipsit de reper, ca fiind vinovat de a fi făcut poliţie politică.
În cunoaşterea ştiinţifică o asemenea înlocuire a noţiunii gen cu un caz particular al unei specii ce face parte din sfera noţiunii gen, nu este admisă, deoarece ea ar duce inevitabil la eliminarea din start a celorlalte cazuri şi deci la limitarea cunoaşterii…
CNSAS – LA VREMEA GRĂDINIŢEI
Aşadar verdictele CNSAS pot fi considerate ca fiind irelevante, iar încercarea de a impune ca unitate de măsură un verdict de poliţie politică, dat indiferent cui, persoanei x sau y, în absenţa unei definiri prin lege a poliţiei politice, este de-a dreptul ridicola.
Practic, observînd ce se petrece la CNSAS, mă simt ca şi cum acesta ar dori să ne întoarcă la vîrsta preşcolară, cînd, la grădiniţă, eram învăţaţi prin metode perceptive ce este “pătratul” de pildă. Datorită vîrstei mentale, la grădiniţă nu se porneşte de la definiţia pătratului ci, se apelează la învăţarea perceptivă, copilului fiindu-i prezentate exemplarele tipice, reprezentative… Dar, în acest fel se formează în timp cunoştinţele empirice, sărăcăcioase în conţinut, puternic individualizate, personale, subiective… Cunoaştere de copil!
DEFINIŢIA POLIŢIEI POLICE EXISTĂ DIN 2004.
În anul 2004, în cartea sa, “Marele şoc din finalul unui secol scurt”, la pagina 172, Vladimir Tismăneanu, referindu-se la poliţia politică, o defineşte ca fiind “poliţie a gândirii”.
Redau fraza respectivă:
” Nu mă gândesc la poliţia politicã cu branşa ei care se ocupă de informaţii sau care protejează demnitarii ş.a.m.d., mă refer la poliţie politică ca poliţie a gândirii, care pedepsea oamenii pentru că gândesc altfel.”
Avem aici o definiţie a poliţiei politice ca fiind politia care pedepsea oamenii pentru delictul de… gândire. Mi se pare corectă.
Să ducem această definiţie până la ultimele ei consecinţe.
LANŢUL
Dacă aşa stau lucrurile, atunci înseamnă că pentru a putea fi pedepsiţi oamenii pentru ceea ce gîndeau, era absolut necesar să existe:
– persoane ce fac parte dintr-un organism care deţine puterea şi impune un anumit model de gândire – ideologia comunistă – de la care nimeni nu avea voie să se abată ;
– instrumente de urmărire şi aflare a ceea ce gândesc oamenii tentaţi de alteritate (informatorii dar şi persoanele care procesau informaţiile şi hotărau cine se abate sau nu de la model );
– persoane care hotărau tipul de pedeapsă aplicat;
– executanţii.
Iată aici patru verigi ale aceluiaşi lant!
ÎNTREBARE FĂRĂ SENS
Întrebarea dacă a făcut sau nu poliţie politică X sau Z care face parte din verigile acestui lanţ, este fără sens. Tot fără sens însă este să crezi că te poţi desprinde de trecut rezumîndu-te doar la ultimele verigi ale acestui lanţ.