Binecuvantată este Împărația Cerurilor, da nici de cea de aici nu ne plângem! Domnului sa ne rugâm! SLK - Amin!
Motto
„They ain’t religious but they ain’t no fools
When Noah built his Cadillac it was cool
Two by two they’re still going down
And the satellite circus just left town
I think they’re strange and when they’re dead
They can have a Lincoln for their bed”
Iron Maiden, Holy Smoke
Marea calatorie spre cele mai mult sau mai putin vesnice a fascinat si inspaimantat (in egala masura, cred) omenirea de milenii. S-au scris atatea carti pe tema aceasta incat daca le-am arde pe toate s-ar elibera prin combustie energia echivalenta a catorva bombe nucleare. Asadar, nu la marea trecere ma voi referi ci la felul in care aceasta este perceputa (parca nu suna bine “intampinata”) de un grup restrans (din fericire) de exponenti ai rasei umane pe care ii putem numi mioritici pravoslavnici traitori din voia si bunatatea lui Dumnezeu pe-un picior de rai, pe-o gura de rai. Si ele tot blagoslovite de Tatal, de Fiul si de Sfantul Duh … Voi incerca deci sa inteleg de ce durerea pierderii cuiva drag trebuie afisata in mod public si de multe ori proportional cu “starea” raposatului, de ce o procesiune ce ar trebui sa fie sobra si discreta se transforma adesea intr-un circ grotesc numit de unii … “datina stramoseasca”.
Si voi aborda acest subiect de pe trei niveluri de perceptie, dupa cum urmeaza: Marea teroare, Marea silă, Un alt fel de sens.
Marea teroare
Doua erau lucrurile ce ma terorizau cu adevarat (in afara de ideea ca trebuie sa merg zilnic la scoala, desigur) in copilarie: executia publica prin scoatere “in fata” la careu de fiecare data cand Tovarasa Directoare avea nevoie sa fie “servita” cu ceva de taica-miu si… trecerea mortului pe bulevard. Primul lucru, mai treaca mearga. In scurt timp m-am prins de smecherie cu “scosul la careu”: nu eu eram problema, ci taica-miu (iarta-ma draga tata, da asta tu mi-ai facut-o!). Tata lucra la Avicola Galati ca economist si trebuia sa cotizeze periodic cu piept desosat la botezurile, parastasele Tovaraselor Cadre Didactice ca sa fie lasata-n pace odrasla – adica eu (recunosc, eram o odrasla “problematica”, cel putin in Romania “Educatiei Gratuite” ). Banalitati, banalitati, “Educatia Gratuita”, nimic mai mult. Trecem si peste asta.
Al doilea lucru era insa cu mult mai terifiant. Copil fiind, auzul fanfarei mortuare (chiar, imi poate spune cineva de ce alamurile mortuare erau “operate” cu toatele in Re minor?) imi creea un atac de panica aproape imposibil de descris in cuvinte. Ma trezeam acoperit in mod instantaneu de o sudoare rece din cap pana-n talpi, membrele incepeau sa imi tremure in mod incontrolabil, inima incepea sa imi bata intr-un ritm infernal ce ar fi speriat chiar si un cardiolog stagiar iar rasuflarea imi devenea sacadata avand senzatia insuportabila ca sunt strangulat. Ma ascundeam in consecinta in baie sub chiuveta ghemuit cu capul intre genunchi si cu urechile acoperite fara a avea nici macar puterea de a mai plange. Gaseam ceva cu totul anormal in plimbatul mortului descoperit (de multe ori desfigurat de vreun accident, alteori pamantiu la fata din cauza unei tensiuni electrice ce in mod accidental depasise vreo 220 de Volti…), in durerea trucata si expusa ca “ne vada lumea”. Dar nu intelegeam inca ce…
Marea silă
Locuiam pe atunci intr-un bloc comunist gri (de care bietul tata era tare mandru …) populat in parte cu marlani la prima generatie incaltata stramutati de marea industrializare din bordeie la bloc. Marlani, recenti descoperitori ai apei curente si ai periutei de dinti ce cresteau oratanii pe balcon (zburatoare, uneori grohaitoare – nu ma refer la “poetul national”, acela a locuit intr-o vila, nu pe balcon) si se scobeau in nas fara nici o jena. Fiindca locuiam la o aruncatura de bat de biserica “Trei Ierarhi” mortii treceau cu regularitate (iar muritul parea sa se “faca” tot la plan cincinal, se murea bine pe vremea aia – da poate si acum se moare la fel de bine ca de trait…, ma rog, ce stiu eu!) si marlanii din poveste stateau cocotati la balcoane sa admire mortu‘ precum ciorile sau corbii pe craca.
Ajuns deja la varsta adolescenței, am inceput sa imi confrunt spaimele. Desi înca terorizat de bocetele false, de fanfara de alǎmuri si de mirosul de tamâie, am inceput să imi iau inima in dinti, să ma apropii de “locul terorii”… Am inceput astfel să ies pe balcon si să privesc spectacolul funebru săptamanal (eram o comunitate absolut normala și ne era tare bine, adică se murea în fiecare saptamană). Am inceput să analizez mort cu mort, cortegiu cu cortegiu. Statutul social al celul plecat era de cele mai multe ori reflectat de dimensiunea circului facut, de dimensiunea cortegiului si de numarul de bocitoare. Si nu trebuia sa fii un analist fin pentru a intelege acest lucru. Il comentau in gura mare vecinii care savurau spectacolul funest precum savuram eu comediile cu Stan si Bran si filmele cu Alain Delon: “Mai da de unde are ăstia atatia bani! Vezi câte coroane are mortu’? Iota-te mă si cate colive, nouă ne-ar ajunge pentru o luna! Țață Leano, vezi câtă lume o mai venit mă – hai, ieși pă balcon să vezi si tu sa nu mori (sic!) proastă! Ia uite pă ce camion nou nouț l-o pus mă!”. “Pai nea Ioane, nu știi ce om mare a fost tovarasu X! Toti tremura in fata lui! De la fabrica or luat camionu’ ca asta facea ce voia muschii lui acolo, asa de mare era!” Daca se prapadea in schimb vreun batran smochinit si singur, cortegiul era mult mai modest iar dricul nu era nicidecum “motorizat”. Era doar o trasura neagra trasa de o martoaga rebegita ce nu parea intr-o forma mult mai buna decat persoana pe care o transporta pe ultimul drum. Toate acestea indicau ca murise o persoana “inutila” societatii multilateral dezvoltate, o persoana pe care mai nimeni nu o baga in seama.
In ciuda silei si repulsiei pe care mi-o provoca acest obicei barbar (pentru mine) de a plimba mortul pe bulevard si de a boci ca sa te vada si sa te auda lumea, am inceput sa il analizez si mai indeaproape (nu numai de pe balcon printre corbi si ciori infometate de circ). Trebuia sa ințeleg ce ma terorizase atât de mult in copilarie.
Am ințeles adevărata dimensiune a acestui circ hidos doar când am avut ocazia să mă alătur unui astfel de cortegiu. Adică atunci cand s-a prapadit bunică-mea. Bineinteles, bunică-mea nu facea parte din categoria “oamenilor importanti”. Nu o vizitase nimeni in ultimii cinci ani cred si stătea inchisă in camera ei cu zilele citind din ceasloavele ei in limba rusa. Dar lipsa ei de “importanta” nu a salvat-o nici măcar pe ea de … ultimul circ. Deși lăsase cu limbă de moarte că vrea doar un serviciu religios simplu, doar in prezenta familiei, rudele de gradul doi, trei, patru, patru virgula cinci si cinci precum si o haita de “cunoscuti” au decis altfel… Deși cei mai mulți dintre ei nu mai calcasera pe la noi de ani buni (tata era țintuit la pat de vreo patru ani, forțat să se pensioneze prematur iar noi ne pierdusem atat “statutul” social cat si cea mai mare parte a mijloacelor de subzistenta – asa ca ne ignora toata lumea, devenisem brusc săraci), au năvalit cu toții in ziua cu pricina ca un stol de corbi hamesiți. Ca sa nu mai vorbesc și de un cârd de babe slute si pravoslavnice de prin vecini care, amintindu-și ca au fost „prietene” cu răposata (aiurea, erau doar niste cobii știrbe ce nu ratau nici o inmormantare in cartier) s-au autonumit “responsabible” pe partea cu păstratul “datinei”. Palid si tremurand de furie si de durere văzandu-le cum croncane in jurul sicriului, imi venea să le arunc de la balcon. Evident, n-am făcut-o. Oricum, locuiam doar la etajul unu… Tata, bolnav fiind se sprijinea de brațul meu in timp ce negocia pretul ultimei calatorii a bunicii cu un popă gras, gusat si cu o privire de viezure: “N-am parinte atât cât ceri. Traiesc doar din pensie si am si un baiat la liceu, nici pantofi nu are…”. Popa, nu și nu: “Trebuie, nene, trebuie – ca să aibă liniste sufletul moartei, de-ai ști matale cate vămi trebuie sufletelul ei să treacă, of Doamne Sfinte Dumnezeule, că mari mai sunt tainele tale! ”. Asa ca i-a dat data aproape toti banii din casa. Amin și la groapă! Eu voiam in schimb sa il dau cu capul de pereți pe hapsân dar m-am stăpânit. Biata bunică-mea nu crescuse un derbedeu la casa ei si nici nu m-a invățat să platesc răul făcând un alt rău.
Cârdul de babe slute si știrbe si croncănitoare a inceput, ca la comandă, să bocească asurzitor. Parte dintre asa zisele „rude” si „prieteni de familie” au inceput să faca ture prin intreaga casa colectând orice fleac ce le cadea in mână: un bibelou lipsit de valoare, niste prosoape vechi, orice. Asa, ca să fie de sufletul moartei, nu-i asa? Nici pe ei nu i-am iertat si le amintesc si astazi acest gest. Evident, ei imi răspund astazi ca sunt prea “incrancenat”, sa mai las oleaca de la mine fiindcă este soare si frumos afară. Paharul s-a umplut cu adevarat cand babele au incercat sa-i lege picioarele bunică-mii cu o sfoară gasită pe balcon (mișunau babele peste tot!) si să ii puna niste monede de cinci lei pe ochi. Tot palid, tot aparent calm dar cu vocea gâtuită le-am spus rar si apasat: “Asta nu, Doamnelor. Dacă vă atingeți de bunica va trimit sa ii țineți companie ca tot spuneți voi că i-ați fost prietene”. Au șuierat babele stirbe la unison cu ură pravoslavnică că a … intrat diavolul in mine. Le-am dat politicos dreptate si le-am recomandat să se teama de diavol cel puțin atat de mult cat se tem de Dumnezeu (daca se tem de Dumnezeu!), fiindcă unul este doar imaginea rasturnata a celuilalt.
A urmat drumul catre cimitir. Un drum ce a durat o eternitate. Apoi a trebuit să mituim patru gropari beți și dezgustatori care, clătinandu-se, au facut cu greu ceea ce un singur gropar treaz ar fi facut fără prea mare dificultate.
Ultima parte a acestui circ funest s-a derulat, ca de obicei, acasa. Haita de rude hulpave se napustește la mancare si bautură, popa mai incearca incă o negociere a pretului ca un brav agent comercial al Societatii pe Actiuni „Pravoslavnica S. A.”. Nemaiprimind bani (fiindcă ii primise deja cam pe toți…tata nu prea mai avea ce să-i dea), forțează o “pomana” mai generoasa. Intelegand in final ca nu avem de unde, nu mai are pretenții atat de mari si accepta orice, numai să-i dai cât mai mult: prosoape, perne, cearceafuri totul are trecere la popa cel lacom. A golit mama plangand cateva rafturi ca să-l sature. Amin si mergem mai departe – drumul spre Paradis e lung si costisitor iar vamile sunt multe. Il intreb asadar pe popa, si eu ca prostul, daca nu cumva si-a deschis un depozit en-gros la cati a bagat el in tarana? Imi răspunde popa ca-s impertinent si să-mi vad mai bine lungul nasului. Ii amintesc pilda cu camila ce va trece mai usor prin urechile acului decat va intra bogatul in imparatia cerurilor. Imi spune ca sunt prea tanar ca sa inteleg pildele Noului Testament. Si ca numai preotii pot intelege cu adevarat Evanghelia, fiindca ei sunt unsi cu har divin. Asa deci, rasound eu, voi sunteti un fel de organizatie mafiota in care Nasul desemneaza un grup restrans de locotenenti ca sa jefuiasca pe prostul de rand. Popa da sa ma-njure dar isi inghite vorbele aducandu-si probabil aminte ce cauta la noi, in capul mesei. Haita de rude nevrednice ma priveste cu o ura abia mascata. Le ridiculizez un mod de viata de a carui provincialism si falsitate nu le place sa le vorbesti. Ei numesc asta “datina”. Continua totusi nestingheriti sa manance de parca posteau de o saptamana: mancarea gratuita nu ingrasa nicioadata! Dupa ce toata lumea se bine dispune cu doua paharele de tuica, uita de bunica-mea. Cred ca au uitat de fapt ce faceau ei acolo. In afara de biata maica-mea ce plangea pe infundate si de taica-miu pe care a trebuit sa-l asez in pat si privea tavanul cu mainile impreunate a rugaciune parca.
Eu am ramas in schimb sa privesc in tacere stolul de corbi si ciori hulpave si sa-i impiedic pe cei mai indrazneti dintre ei sa scotoceasca prin sertare. Dupa ore interminabile, mancarea si bautura erau … cam pe terminate. Amin si la gara! Si-au infundat in genti ce mai ramasese de halit si pilit si dusi au fost in pragul serii … nu inainte de a-mi atrage atentia ca am avut un comportament necorespunzator. Fiindca “nici macar nu am incercat sa-mi manifest durerea” si pe deasupra am mai fost si obraznic cu “Sfiintia Sa”! I-am privit calm cum ies unul dupa altul si am simtit in acel moment ca ii urasc exact atat de mult cat mi-am iubit bunica. Si nu am de gand sa ma spovedesc pentru acest simtamant. Cel putin nu Dumnezeului lor pravoslavnic si lacom. Am cerut in schimb bunicii iertare ca nu am putut sa impiedic acest circ abject. Dupa multi ani, am visat-o si mi-a spus ca m-a iertat de mult, ca am facut si eu ce am putut. Si cand m-am trezit, am iubit-o pe bunica si mai mult decat am iubit-o … dintotdeauna.
Un alt fel de sens
La maturitate Marea Teroare a disparut complet. Marea Silă s-a transformat mai intai in indiferenta. Apoi in ironie si sarcasm. In cele din urma… in toate la un loc. Dar, din primele doua percepții am deslusit in final si dupa mulți ani un altfel de sens al acestei povești…
In 1989 ne-am trezit, cu falsă nedumerire, că … avem un mort in casă si astfel, cu tot formolul din lume, trebuia pană la urmă să il ducem la groapă. Si de vreo douazeci de ani il tot ducem la groapă, dar ne invartim in jurul gropii in cercuri largi, precum taximetristii pusi pe capatuiala, evitând cu o consecvență mioritică drumul cel mai scurt. Fiindcă la urma urmei, este mortul nostru cel mai drag. Este tocmai mentalitatea noastră, mentalitate ce a pus Romania pe hartă exact … acolo unde stiți dar nu vă place să admiteți.
Epilog
Rudele mele hulpave s-au “curatat” in parte desi habar n-am daca au dat ochii cu bunica-mea. Cei inca in viata simt ca se apropie si ei deja de ultimul capitol. Asa ca au devenit si mai pravoslavnici si plangaciosi decat erau. Imi spun regulat cat de mult le lipsesc si ca au nevoie de sprijin la batranete… Le-am spus sa caute acest sprijin la Dumnezeul pravoslavnic si la mentalitatea pe care le-au slujit prin lacomie, falsitate, necinste si indiferenta, nu la mine.
Deci nu eraţi eminent cum vă prezentaţi în materiale anterioare, eraţi un fals olimpic, „o odrasla “problematica”, pe „produse Avicola” ! Spuneţi aşa şi va înţelegem. Nemaisuportând ploconul dat de tatăl dv. ati emigrat, şi uite-va doctor şi cercetător ! Am să vă caut şi la cazier judiciar. Nu e exclus să fie probleme de altă natură. Cum aţi procedat dv. cu mine. Ce eu nu pot ?
E mai bine să dai un ultim omagiu celui ce a trecut la Domnu`, să – ţi faci o cruce şi să zici, „Dumnezeu să-l ierte”, decât să-l arunci în groapă fără cosciug, aproape gol, fără cruce la mormânt, fără ceremonial de „ultim drum” pe pământ, cum face un anumit popor, zis civilizat.
Nu-i nici o surpriza că înjuraţi creştinii şi denigraţi creştinismul, e o acţiune antică. Cine l-a alungat pe Iisus Hristos din Templu ? Acei „credincioşi” care, de atunci până azi, îşi fac păcate, enunţând, cu ură şi tenacitate, propovăduiesc o politică cu adevărat „negaţionistă’ !
Blasfemia ce o naraţi dezinvolt, fără jenă, fără ruşine că jigniţi câteva sute de milioane de credincioşi, nu cred că este cel mai adecvat comportament pentru un democrat (!?).
Iata pravoslavnicii la care ma refeream in articol… Daca mai avea cineva dubii ca personajele sunt reale, atunci sa reconsidere aceasta problema.Sa luam deci la demontat si aceste elucuberatii ale agentului 000 Silviu Borsan.
(1) „Deci nu eraţi eminent cum vă prezentaţi în materiale anterioare, eraţi un fals olimpic, „o odrasla “problematica”, pe „produse Avicola”!”
Tipic unui militian-securist cu IQ negativ, Silviu Borsanu citeste, nu intelege ce citeste, dupa care scuipa o injuratura si o amenintare…
Ce se face securistul nostru ca nu stie este ca pe vremea „Educatiei Gratuite” fiecarui copil cu parinti cu anume posibilitati i se facea la scoala viata ceva mai grea in mod deliberat, pentru ca parintii sa „cotizeze”. Acesta a fost si motivul real pentru care eram scos in mod regulat „la careu”. Printre abatele mele serioase, enumar: uitam sapca de scoler destul de des, la fel si numarul matricol. Uneori alergam pe culoare. Alteori faceam avioane de hartie si le dradeam drumul in timpul orei.
(2) „Am să vă caut şi la cazier judiciar. Nu e exclus să fie probleme de altă natură. Cum aţi procedat dv. cu mine. Ce eu nu pot ?”
Desigur, cum sa nu puteti. Va dau chiar o mana de ajutor in munca de securist retardat. Incepeti cu http://www.complexfluids.eu
Desigur, pentru traducere, incercati Google Translate! Succes! Daca veti gasi „ceva probleme”, va stau la dispozitie.
(3) „Nu-i nici o surpriza că înjuraţi creştinii şi denigraţi creştinismul, e o acţiune antică. Cine l-a alungat pe Iisus Hristos din Templu ? Acei „credincioşi” care, de atunci până azi, îşi fac păcate, enunţând, cu ură şi tenacitate, propovăduiesc o politică cu adevărat „negaţionistă’ !”
Inca o data militianul-securist citeste, nu intelege dupa care se infierbanta. Nimeni nu atacat doctrina crestina in acest articol. Ceea ce am atacat este crestinismul de fatada, pravoslavnicia celor ca Dvs.
Bateti matanii in timp ce mintiti cu nerusinare (cum ramane cu agentul 000, l-ati protejat cumva si pe JFK?), ling cu nerusinare icoane in timp ce se gandesc ca vecina arata mai bine decat nevasta, propavaduiesc mila si iertarea dar ei sunt cei mai intoleranti si rosi de ura. Lista poate continua.
Macar am mai aflat ceva. Silviu Borsanu, dupa cum ne-a demonstrat in cursul saptamanii trecute, nu este numai antisemit, homofob, fost securist-militian devenit peste noapte „credincios”(trebuie sa fie prost gramada daca nu intelege ca CV-ul lui de fost securist e total incompatibil cu postura de „bun crestin”) ci este si pravoslavnic… Adica mincinos pana si in ceea ce priveste credinta. Tipic, pana la urma.
Scuze, am omis ceva ………………………..
Credeţi că se încadrează în canon ? Citez : „Marele ideal al iudaismului este ca întreaga lume sa fie îmbibata cu învatatura iudaica si apoi, într’o Fraternitate universala a natiunilor, – de fapt într’un mai mare iudaism – toate rasele si religiile individuale sa dispara.”
„The Jewish World” – 9 Februarie 1883
Asta o fi geneza articolului dlui Burghelea : “Cu mortu’ pe Bulevard sau jalea la români” … ????
Ca orice antisemit notoriu, pe deasupra si fost militian-securist actualmente convertit in pravoslavnic spalat pe creier, recurge la „citate” a caror sursa este imposibil de verificat si care sunt de regula inventii precum gogomania cu „Protocoalele”. Ma rog, atat il duce capul pe militianul nostru… Dar daca tot s-a laudat ca va cauta „dosare”, il intreb daca nu a aflat ca incitarea la ura rasiala (discursul antisemit pe care il practica intra in aceasta categorie) se pedepseste conform legii. Daca legile s-ar aplica in Romania ca in orice stat civilizat, ar mai scuipa aceste gogomanii veninoase cu o astfel de usurinta? As fi tare curios sa aflu.
D-le Burghelea,
Sunt printre cei caruia aceasta povestire ii face un mare serviciu. Ar fi trebuit sa o scriu eu, chinunindu-ma mai mult.
Bunica mea s-a sfarsit discret in 1967. Primise o educatie in scoala ruseasca tarista si traise la oras intr-o familie middle class (profesori). In 1925 nu avea probleme sa viseze la, pe atunci, „o”, Uniune Europeana iar mie copil mi-a dat sfaturi intelepte de om modern nu de invechit. Astazi ma intalnesc destul de des cu persoane tinere a caror gandire e incorsetata in cea a strabunicii lor (pe care o urmeaza cu sfintenie), undeva la epoca imediat dupa Cuza. Lor trebuie sa ma scuz daca incerc sa-i sfatuiesc, de exemplu, sa nu-si mai dopeze copilul mic cu antibiotic atunci cand are o infectie virala si nici sa nu il infofoleasca cand are febra (legile fizicii, respectiv biologiei). Ma privesc perplex si ma trimit evaziv la plimbare ,,Da?? Eu nu am mai auzit de asa ceva!”, dand vina pe respectul pentru ,,bunica” care i-a invatat – ,,las’ ca stiu eu mai bine ce fac (cu copilul meu, sau cu orice altceva despre care ei cred ca le sta in posesie absoluta). Pentru ca cui pe cui se scoate, am invatat sa le spun cu mandrie ca bunica mea a fost analfabeta – poate asa si este, intr-o lume a ,,antimateriei”.
Bun, divagatie necesara sa relatez despre inmormantarea ei. Spre norocul meu, a fost dusa la capela cimitrului, scutind-o de circul si oracaielile de care i s-ar fi facut rusine.
Imi amintesc totusi, copil fiind, cat de socat am fost de vorba tampita a unei babe de oras care s-a revoltat ca bunica ,,avea fusta scurta” in cosciug. De, nu poti sa visezi la Uniunea Eurpeana la 25 de ani (in 1925) umbli imbrobodit, chiar si la batranete.
P.S. Observ hipersensibilitatea domnului fost cadru MAI fata de datinile crestine. Pe vremea cand era in functie in mod sigur nu scotea o vorba. Am crezut intotdeauna ca multi dintre comunisti erau habotnici mascati.
@Stimate d-le Burghelea
Citind comentariile d-voastră, a căror logică o apreciez de multă vreme, nu numai din contextul celor scrise de Silviu Borșanu, mi-am dat seama că realmente, în ceea ce-l privește, cam… stricați orzul pe gâște, fiindcă acest om este pătruns de mentalitatea pe care o ilustrează până la ultima celulă – sau neuron – câți îi are. Orice i-ați spune, oricât de clar v-ați exprima , asemenea persoane tot pe-a lor o vor ține, adică din fiecare vorbă pe care o veți spune (scrie), vor înțelege tot de la „înălțimea” a ceea ce vor (sau au fost dresați) să înțeleagă. Același lucru, până aici, aș avea de spus și pt. dl Petrineanu, care în comentariul d-sale plin de bun simț și de înțelegere a tipului de „exemplar” cu care are de-a face, în cazul lui Borșanu.
Dar una din frazele incluse în comentariul lui Borșanu, anume când își manifestă o sfântă indignare dezgustată (dezgustătoare) pentru ritualurile de înmormântare ale acelui „popor zis civilizat” (aluzia e mai găurită și mai transparentă ca o pânză de păianjen) cred că mi-am dat seama și de altceva: cred că atât dl. Petrineanu, o persoană care a reușit să realizeze ceea ce și-a propus în viață, prin onestitate și eforturi, ca și dvs., d-le Burghelea, cu succesele în profesie (am înțeles că sunteți un fizician deosebit de apreciat, strălucit chiar, mai ales că sunteți tânăr, dar „La valeur n’attend pas le nombre des années”, nu-l puteți schimba și mai ales nu-l puteți ajuta cu nimic pe Borșanu, fiindcă nu ține de… profesia dvs., ci dânsul are nevoie pur și simplu de un psihiatru, și încă de unul la fel de strălucit în profesia sa, pe cât sunteți dvs, d-le Burghelea, în fizică!
Mă surprindeţi de comuniunea de păreri, de concepţiile democratice ce transpar şi tanspiră din aprecierile de adeziune cu domnul BURGHELEA Teodor – UMR_C 6607 – Laboratoire de Thermocinétique de Nantes, care, în loc să continuie cercetările la Nantes, blamează românii că îşi plâng morţii; dă importanţă bocetelor babelor pentru că melodia şi lamentarea lor sonoră nu-i pe placul dânsului, îl deranjează la urechile fine.
Pe stimaţii domni „postaci” : Petrineanu şi dna Grindea, vă bănuiesc că nu v-aţi îngropat bunicile cu preot, ceea ce e o mare blasfemie, o lipsă totală de respect pentru strămoşii dumnealor, în general pentru ascendeţii oricui.
Domnul Burghelea îmi pune „în gură” fel-de-fel de mizerii. Sigura acuza. Care încă nu mi-a atribuit-o, e că ăşi fi vreun criminal. (Tismaneanu a făcut-o !) . Eu lucrez cu „materialul clientului” şi pun întrebări. Chiar aşa, fără să mă pronunţ asupra unor probleme cel privesc, mă ameninţă cu instanţa. Nu cumva îmi va cere despăgubiri ?
Credeţi dv. că e democratic şi decent să jigneşti şi să ameninţi ?
Mai gândiţi-va !
Il rog in mod expres pe militianul securist sa renunte la dezinformare, in caz contrar mesajele sale vor ajunge direct la gunoi.
Afirmatia „blamează românii că îşi plâng morţii” este absolut falsa. Nimeni nu a blamat in articol romanii ce-si plang mortii (si nici vreo alta natie). Au fost blamati si ridiculizati cei cei ce plang doar ca sa ii vada lumea, sa faca circ. Cei ce se inghesuie in cortegii funerare doar pentru a manca, a bea pe gratis si a primi ceva de poamana. Am ridiculizat deci falsitatea, primitivismul, necinstea si intoleranta tipic pravoslavnica. Pe care se pare ca militianul nostru le adora… De ce nu ma mir?
Domnule militian/securist antisemit, xenofob, homofob si in general mitocan (ca orice militian/securist) cand veti inceta sa mintiti, sa dezinformati, cand veti inceta provocati sila cu demagogia nationalist-patriotarda atunci veti avea o sansa sa nu mai fiti luat in suturi virtuale, pe care le meritati din plin. Nu puteti sa intelegeti ca aici nu va aflati pe o pagina unde incitarea permanenta la ura pe care o faceti este tolerata? Sau sunteti masochist si va face placere sa fiti luat in suturi virtuale? Nu v-ati lamurit definitiv atunci cand Dorin Tudoran v-a calificat drept „patimas” si „deinformator”? Sau suferiti de „attention seeking syndrome” de cand s-a prabusit regimul national-comunist al lui Ceausescu a carui sluga ati fost? Si cum se compara religiozitatea (gretoasa) pe care o afisati cu statul de fosta sluga a unui regim crunt persecutor al religiei?
Domnule Borsanu,
Mai intai, bun venit in randul postacilor. Era momentul.
Am citit cu atentie randurile dedicate mie. Va inteleg ca sunteti banuitor – frica pazeste pepenaria. Inainte era ordine si disciplina incat genul de abateri care apar acum nu se pomeneau. Imi aduc aminte de nenumaratele articole intitulate ,,Rolul conducator al partidului” pe care, ca simpli TESA (adica neproductivi), trebuia sa le studiem. Repetate pentru ca nu eram in stare sa le bagam la cap. Intelegeam si acceptam regula jocului, precum cu bratul prelungit al partidului si celelalte si actionam ca atare, dupa cat de dispusi eram sa riscam sa intindem coarda. Era simbioza si armonie.
Nu am avut nici pe departe inteligenta sa intuiesc ca, daca nu Rolul conducator al Partidului, cel putin Rolul dominant al bratului prelungit, lucratorii MAI este TRANSCENDENT si complex. Nu ca speram la vreo cadere a comunismului (va jur), dar credeam ca cel putin lucratorii sunt consecventi fisei postului si juramantului depus, de a apara cuceririle comunismului si a combate prin toate puterile (la nevoie meragand pana la… ) manifestarile de obscurantism, sectele, atitudinile invechite. Aici puneam eu de la mine ca trebuie sa intre si o lamurire a oamenilor muncii (chiar si TESA) de a renunta la practicarea a ceeace era opiumul multimii, Religia. Stiam ca exista si lucratori MAI care, ma rog, mai pe furis erau prezenti si in biserica, dar imi era clar ca acestia la o Judecata de Apoi (ateista) au intinat Idealurile.
Lucrurile nu stau asa. Rolul dominant (care transpare chiar din cele doua randuri dedicate d-nei Grindea si mie) continua, el preluand si apararea valorilor si demnitatii nationale in care intra si religia ,,de stat”, crestinismul ortodox.
In consecinta, tot in pozitie subordonata am ramas si acum, ,,dupa”. Sunt mustrat ca nu am aplicat cultul cum se cuvenea la inmormantarea bunicii. Daca nu am blastfemizat-o pe ea, atunci i-am blastfemizat prin gestul meu pe ,,ascendentii oricui” – aoleu ce hiperbolizare. Cat o priveste bunica ma jur curat ca stiu ca asa a si vrut (nu va spun cum, poate aflati oricum din vreo baza de date clasificata). Dumnevoastra, cu curtoaziei, vreti sa o ajutati sa treaca strada (Stixul, ma rog) acum, dar var jur ca ea vrea sa ramana pe loc.
Cat priveste recomandarea ferma ca si doamna Grindea sa faca la fel (sa-si ingroape rudele cu preot), e putin tragi-comic. Poate nu stiti ca dumneaei face parte din alt club, alta confesiune (tradus in limbajului unui bun crestin – ca si dumneavoastra poate – e ceva care incepe cu ,,j…” please forgive me, d-na Grindea, I just MUST do it). Ceeace incercati dumneavoastra e putin revolutionar – tineti-o asa.
Imi aduc aminte de un banc cu Bula pe care sigur il stiti. Acesta e luat la rost de un ,,lucrator” ca are prea multe relatii cu strainii. Sincer, Bula se spovedeste: un bulgar. Spuneti-i sa se mute la noi in Ro, tara are nevoie de agricultori. Un ungur… aduceti-l si pe el. Sunteti SIGUR ca nu ati uitat pe NIMENI!? Bula, cu sfiala si dardaind un pic… un RFG-ist… dar – ca sa o mai dreaga – asta e doar un somer… Nu-i nimic, aduceti-l si pe asta, nu stiti ca in patria noastra nu se someaza, ii gasim noi ceva de lucru. NU-NU asta NU, protesteaza Bula, e cel care imi trimite pachete.
Sa luam aminte si sa ne relaxam 🙂 Cu toata ,,lipsă mea totală de respect” ce ma caracterizeaza, am invatat macar un lucru: stiu sa pierd.
Vreau sa-l mai elogiez pe d-l Burghelea pentru delicioasa ilustratie a aricolului. Domnii din fotografie cred au si ei, ca Bula, un prieten somer in Germania care le trimite pachete din cand in cand.
P.S. Ca sa arat bunavointa (si incep sa ma reabilitez) promit sa-mi depunctez singur comentariile la acest articol de cat de multe ori imi va permite portalul. Ca sa-l citez tot pe Bula, am o parere personala cu care nici eu nu sunt de acord.
As vrea sa-i mai atrag atentia miliatianului/securist de origine agro-pastorala ca George Petrineanu si Rodica Grindea nu sunt „postaci”, termen ce i se potriveste de minue, ci colaboratori apropiati care publica articole in ACUM.
As vrea de asemenea sa-l intreb pe numitul Borsanu daca stie ce inseamna „blasfemie” sau il foloseste la plezneala ca sa arate ca nu e sfertodoct (mai corect ar fi optimodoct sau saisprezecimeodoct)?
Domnule Clej, stimate domn, observ ca sunteti specialist in fractii, aritmetice : 1/4, 1/8 si chiar 1/16 ! Bravoooss !! ……………….
– BLASFEMÍE s. f. Defăimare a religiei, a dogmelor și a obiectelor de cult; defăimare a lucrurilor sfinte; hulă1. – Din lat. blasphemia. Sursa: DEX ’98 (1998) .
Aveti alta sursa ? Eheiii ! Eu din `98 navighez pe Net ! Dv. ?
SA FITI SANATOSI CU TOTII !
” Eheiii ! Eu din `98 navighez pe Net ! Dv. ?”
Ei si? Vacile si boii navigheaza pe pasuna de … zeci de mii de ani? Care e problema? Tot vaci si tot boi au ramas. Pe aceeasi pasune.
In calitate de pravoslavnic nu aprecieze atacul la adresa Credintei.
Insa, cu am experiente recente (mama in2010 iar tatal acum la sfarsitul lui mai) pot sa confirm ca UNUL din aspectele prezentate in articol, respectiv:
este perfect real!
Vad ca nu a intrat citatul, asa ca revin cu aspectul de care spuneam ca m-am lovit si eu:
„Parte dintre asa zisele “rude” si “prieteni de familie” au inceput să faca ture prin intreaga casa colectând orice
fleac ce le cadea in mână: un bibelou lipsit de valoare, niste prosoape vechi, orice. Asa, ca să fie de sufletul
moartei, nu-i asa?”
Groaznic!
Cel mai mizerabil lucru este ca aceasta moralitate a popilor se regaseste peste tot in tara.
Pe de alta parte, aud mereu din tara cum tinerii sunt foarte atrasi de meseria de popa!
Dom’ Borsanu: si eu sunt foarte suparat de sacrilegiul comis contra zeului meu preferat, Apolo.
Sunt multi care nu-l recunosc!
Ai mai pomenit dumneata atata lipsa de respect si discriminare contra unor zei in detrimentul…credinciosilor?
Este un adevarat sacrilegiu!