O seară câinoasă de septembrie, parc’am fi în plină iarnă. Alături de strălucirea ochilor ei am atins un deget ce este însemnat pentru totdeauna cu cerc diamantat, ca şi iubirea din sufletele pereche. Ce aş putea face mai mult decât să-i simt respiraţia şi să o am aproape? Poate să mă întorc în timp şi să o iau de la început. Care început? Care timp? Dar de ce, de ce să nu continuăm visul albastru, început într-o îndepărtată primăvară, dintr-o seară pe care aş vrea să o trag înapoi, încleştat de zori şi de mâna ei. Inima mea bate aici lângă unicul meu drum, un drum pavat cu zâmbete şi îmbratişări de foc din cercul desenat de inimile noastre. Deja simt mâna ce-mi ridică o scânteie de priviri către timpul fericit. Nu peste mult timp, şi simt asta, mă vei trage puternic spre catifelata tandreţe şi ne vom cufunda în cel mai tandru sărut pe care l-am trăit vreodată. Din colţul lor ochii par adunaţi într-un singur buchet de priviri gemene. Ne sunt complice clipele dintr-o seară minunată de septembrie. Este o altă seară ce face ca atracţia să ne arunce în valul de dorinţe. Oare este aşa? Oare tu simţi asta? Eu, da. Încerc să-mi feresc privirea pentru a nu trăi prea repede dorinţa. Dar gândurile concentrice se amplifică şi fac din mine un ocean de dorinţă, pentru acum, mâine, totdeauna…
