Romanii plecati din tara nu mai asteapta nimic de la integrare. Doar cei ramasi acasa mai spera in minuni. Am convingerea ca va mai trece multa vreme pina cind Europa va insemna si altceva pentru romani, decit masini de lux si turisti dezamagiti. Putin probabil ca aceasta sa ne redea dreptul la manifestare personala si recunoastere, atita vreme cit la conducerea tuturor institutiilor statului se afla doar “alesii”. Aceiasi, cunostinte vechi, majoritatea din vremea lui Ceausescu. O simpla rotatie de cadre pe ici, pe colo, in rest nimic.
Am experienta trista a unui joc directorial, repetabil in mai toate orasele.
Aproape toti colaboratorii sistemului ceausist, supraveghetori, cenzori…, ocupau posturi de „cheie” in cultura. Ii intilneai in toate manifestarile locale, ca personaje puse sa conduca, orice, nu conta ce anume. Practic fara ei nimic nu avea loc. De la cenacluri literare, concursuri, expozitii, Case de cultura…, pina la filajul cafenelelor pentru studentii straini si artisti.
Ei bine, de la revolutie incoace, toate aceste celebritati locale, fabricate special pentru supraveghere, sunt in posturi din ce in ce mai mari, detinind toate friiele existentei intelectuale romane.
Datorita lor au aparut notiuni noi, de tranzitie, cum ar fi: subcultura, suprematia uniunilor artistice in cultura… Ciudat este faptul ca doar ce fac acestia ar avea, cica, valoare, restul este infantilism si subcultura. De cind in libertate suntem datori sa mentinem un sistem de cenzura atit de absurd? Ma uit deseori la aceste personaje. Ani in sir au cenzurat artele romanesti, distrugind orice initiativa liberala. Acum multi fac pe martirii, undeva prin Europa si peste ocean. Comunisti, cenzori acasa, capitalisti in strainatate.
Majoritatea celor pe care ii cunosc ori sunt in sistem, ori isi amintesc cu placere de vremurile bune, prin hotelurile lumii.
Din nefericire au ramas destul de multi. Orice initiativa personala se opreste undeva la usile lor. Au spatele asigurat: o pensie bunicica, o numire intr-o uniune artistica, fiind de bun augur, un ajutor din partea primariilor, sponsorizari si fonduri de stat. Multi sunt cetateni de onoare, au acces la presa culturala, sunt promovati pe posturile televiziunii nationale. Nu mica mi-a fost mirarea cind am intilnit numele lor, desi toti stiau ca au fost colaboratori ai regimului ceausist, chiar recunoscind acest fapt, pe usile unor biblioteci. Ramine doar sa le sarutam miinile, ca in rest oricum, ne-au pus la pamint.
Problema este: In Europa tot cu ei vom defila?
Dupa cum merg lucrurile, nu vad sa se schimbe prea multe lucruri pe aici pe acasa. Postarile lor sunt atit de bune, incit fondurile europene vor ajunge doar la ei. Distrugerea oricarei initiative particulare, liberale, trimiterea acestor manifestari din start in zona subculturii, creaza premiza unei noi perioade de cenzura, de asta data sub auspiciile libertatii europene.
Oare cind asa zisii “oameni de cultura, artisti…”, vor fi trecuti si ei prin focul dosariadelor colaborationiste? De ce doar politicienii? De ce ei nu? Nu ei sunt aceea care ne-au condamnat o viata la decaderea morala?
Sper ca undeva este o lume a concurentei reale.
Pina atunci nu putem fi decit victime. Oare istoria va tine cont de aceste realitati?
