Observam ca majoritatea tranzactiilor majore de dezvoltare a infrastructurii (autostrazi, poduri, etc.) sunt finantate de la buget, fireste cu banii contribuabililor, sursele de recuperare a investitiei fiind neidentificate fie ca urmare a parerii generale ca exista un beneficiu clar viitor, tara nefiind “la standarde europene (??)”, fie ca trebuie sa existe o firma sau grup de firme care trebuie sa castige licitatiile…
In continuare optiunile investitionale ale populatiei raman limitate la certificate de … blablabla, unde uzufructul real intrinsec al tranzactiilor este acoperit in mod intentional, urmand sa ia si ei praful de pe toba…
Deci conceptual continuam sa ne hranim cu frazele de deschidere ale Decretelor pre-Decembriste, unde cineva enunta o propozitie unanim acceptata (de pilda – tara trebuie sa fie la standarde europene domnilor, deci infrastructura trebe’ dezvoltata cu orice prêt) – astea sunt leme staliniste pe care inainte nimeni nu avea curaj sa le arunce la gunoi prin contraexemple, iar acum probabil ca lumea e prea obosita sa le mai “caute la dinti”… democratia postdecembrista fiind in mod firesc, “calul de dar”…
In orice caz proiectele se pot finanta si prin emiteri de obligatiuni catre populatie, urmand ca acestia sa beneficieze integral de avantajele proiectului respectiv, degrevand astfel bugetul de stat…sa spunem ca se face o autostrada…si toti cei care trec pe-acolo platesc 2 lei, iar toate contructiile noi de pe margine platesc 200 de lei taxe anuale, care se duc la investitorii directi in proiect (populatie) si nu la bugetul de stat.
Intrebari? Ecouri?