Din viaţa noastră
Nu se mai înţelege nimic.
Casa, o curte părăsită
Prin care vântul
Ca un disperat
Spulberă frunzele, toamna.
Doar luna credulă
Plutind în noapte
Mai încearcă zadarnic pe la ferestre;
Părăsită şi ea
De cel care, străin,
Se ascunde acum pe cealaltă parte.
Întunecate cu tristeţile noastre,
Ferestrele ţin pleoapele închise
Peste lacrimile gata să scape.
Doar luna credulă
Mai zăboveşte o secundă
În faţa ferestrelor întunecate.
Dan David, Los Angeles, Febr- 25-2006.
Ferestrele ţin pleoapele închise
Peste lacrimile gata să scape.
Doar luna credulă
Mai zăboveşte o secundă
În faţa ferestrelor întunecate.
dan david
***
sunt unii oameni care din orice pot inventa
semnul meu luna levana alba ma calauzeste
credulitatea e o farsa care ne-o joca unii
fatarnicia asisderea
ingerii pot fi si negri
cine a zis ca totul e plutire, puritate?
pe linga stilpii de telegraf simti luna…
pacatuiesc s-o iau in deridere.
la apusul soarelui
dar ea va reveni, numai Ea
ceilalti se fac nevazuti tocmai cand ai nevoie de ei,
e un semn al razboiului sa dai bir cu fugitii!???
bianca marcovici
(c)