Scena cu care incepe filmul Flowers of Shanghai al lui Hou Hsiao-HsienShanhaiul anilor 1880. Acolo suntem, cu filmul acesta al lui Hou Hsiao-Hsien, Flowers of Shanghai. Patru bordeluri de mare clasa, aflate in cartierul cel mai select, in Concesiunea Britanica. Sigur, vor fi fost in Shanhaiul anilor acelora si bordeluri sordide, pentru lumpen, sau pentru matelotii care acostau pe acolo, se imbatau crita si cautau o partida de sex ieftin, dar casele acestea de toleranta sunt cu totul altceva, un univers inchis, frecventat exclusiv de oameni foarte bogati si buni cunoscatori ai artei erotice.
Flower Houses, case de flori – bordelurile acestea sunt adevarate sere – suntem in adancul Orientului, mirosurile te ametesc, vinurile sunt drese cu mirodenii, luleaua cu opiu este la indemana – peretii camerelor sunt capitonati in lemn de culoare inchisa – tot filmul se petrece inauntrul acestor camere.
Si este un erotism ametitor – fara ca filmul sa aiba nici o scena erotica de fapt – dar imaginile sunt incarcate in subliminal de un erotism greu.
In fiecare bordel exista o prostituata aflata in anii ei de apogeu, marea curtezana – si un client care a cumparat un abonament exclusiv pe mai multi ani. Sunt apoi fetele tinere, scolite din mers, si fireste batranele, prostituatele iesite din uz. Candva vor fi fost ele marile curtezane, acum sunt slujitoare, si incearca sa mai controleze putin universul acesta, printr-un joc subtil de intrigi, de aliante si dusmanii, de santaj…
Desigur, este si madama, i se spune cu multa afectiune matusica. Trebuie sa aiba o mana de fier – fetele tinere se mai indragostesc de cate un tasti-basti fara bani, apoi trebuie pastrat controlul asupra marii curtezane, exista in fiecare din cele patru case de flori conflicte surde. Uneori matusica se mai indragosteste de cate un tanar care ii cere toti banii – se mai imprumuta de la curtezana, viata are suisuri si coborasuri.
Este o lume privita cu un ochi intelegator, cu multa simpatie, dar in acelasi timp fara nici o crutare. Il simti parca pe Cehov, venit la taifasurile interminabile, rezemandu-si falca in pumn si privind cu ochii mijiti la cei de pe acolo, zambitor, putin obosit, urmarindu-l cu simpatie pe fiecare, fara iluzii, dar fara sa judece pe nimeni, stiind ca si aici se desfasoara aceeasi mare comedie a lumii de pretutindeni.
Este Cehov aici, dar imaginatia baroca este a lui Mateiu Caragiale – ma intreb cum ar arata un film al Crailor de Curtea Veche facut de Hou Hsiao-Hsien?
Un comentator al fimului ne sfatuieste sa renuntam la subtitluri. Cum asa, noi nu stim chineza! Ei bine, si pentru chinezi limba vorbita in film este dificila – este un dialect, diferit de mandarina, si plin de expresii care se foloseau in Shanhaiul anilor 1880′ – iesite de mult din uz.
A traduce filmul acesta inseamna a-l saraci. E pacat sa fie tradus chiar si in chineza.
Ca si Craii de Curtea Veche, cu grecismele si turcismele savuroase din veacul al nouasprezecelea, iesite si ele de mult din uz.
Bine, bine, si atunci cum sa intelegi filmul?
Povestea lui este spusa de imagini, iar sonoritatea fascinanta a cuvintelor ne este de ajuns, nu mai e nevoie sa le stim intelesul concret – si iarasi imi vin in minte Craii.
Imi pare rau ca nu am vazut filmul lui Mircea Veroiu, banuiesc ca si el a inteles ca povestea Crailor nu se poate spune pe ecran decat in imagini – numai atunci i se face lui Mateiu dreptate si povestea lui devine universala.
Flowers of Shanghai – ochiul lui Cehov si viziunea lui Mateiu – am vazut filmul de mai multe ori, si de fiecare data am avut senzatia ca in spatele camerei de filmat se aflau Cehov si Mateiu Caragiale, angajati intr-un jam session in care fiecare intra pe rand sa ne spuna povestea.
Esmerald – o curtezana care negociaza cu clientul ei pentru a completa suma de rascumparare – candva de mult a fost vanduta pentru bordel de catre parintii ei, matusica a facut apoi cheltuieli mari cu ea pentru a o educa si o pune in valoare – clientul ei ar putea sa o ajute acum – este un moment prielnic pentru ca matusica are un amant tanar si are nevoie disperata de bani – clientul (interpretat de Jack Kao, un actor pe care aveam apoi sa il vad in multe alte filme ale lui Hou Hsiao-Hsien), tine foarte mult la banii lui asa ca negocierile intre el, Esmerald si matusica sunt foarte stranse.
Pearl (interpretata de Carina Lau, aveam sa o revad in 2046 al lui Wong Kar-Wai) – aici ea este o curtezana care incepe sa nu mai fie chiar tanara – stie foarte bine ca urmarirea controlului se poate face si altfel decat prin seductie erotica, si e in primul rand interesata sa aibe controlul asupra bordelului. Iar clientul ei este chiar unchesul – si el vine la bordel nu pentru sex, ci pentru a avea controlul asupra clientilor, iar relatia lui cu Pearl este o relatie politica, intre ei exista schimburi de informatii si discutii in vederea adoptarii unor strategii comune.
Si Crimson – curtezana superba de care Master Wang, clientul ei, este de fapt indragostit. Si de fapt ar vrea sa se insoare cu ea, dar nu are curajul. Ar vrea sa si scape de ea, dar se simte legat. In fiecare seara ar vrea sa plece, pana la urma ramane. Intr-o seara nu mai poate suporta tensiunea, bea pana isi pierde mintile si distruge toate portelanurile – tot el le-a cumparat. Crede la un moment dat ca a gasit solutia (daca ar fi fost roman, ar fi stiut expresia cui pe cui se scoate), incepe sa frecventeze o prostituata mai tanara.
Si atunci filmul are una din cele mai superbe imagini pe care le-am vazut vreodata pe ecran – as vrea sa le povestesc odata si odata pe rand, aceste imagini pe care le cred cele mai frumoase din istoria cinematografiei.
Da, aici in Flowers of Shangai este una din imaginile la care tin cel mai mult – camera de filmat staruie pe figura lui Crimson, care intelege ca a pierdut lupta, de acum urmeaza imbatranirea, va mai avea poate niste clienti de duzina, va trebui sa se mute apoi in odaile slugilor…
Se va intoarce la ea Master Wang? Filmul este voit ambiguu, s-ar parea ca da, el se va intoarce, desi intre timp se casatorise cu prostituata cea tanara! – dar nu este prea clar – si aici este un alt merit al filmului care de fapt sugereaza ca lupta dintre Wang si Crimson, cu impacari si despartiri, nu are cum sa se sfarseasca.
Tony Leung il joaca pe melancolicul Master Wang – a fost primul film in care l-am vazut, aveam sa il vad dupa aceea in filmele lui Wong Kar-Wai.
Un fir muzical care revine pe tot parcursul filmului – inebunitor, dar avand rostul lui, sugerand un univers circular din care nu ai cum sa iesi.
Si scena cu care incepe filmul, cu clientii asezati in jurul mesei, angajati intr-un joc stupid de societate pe care nimeni dintre noi nu il intelege, o scena lunga de tot, si care trebuie sa fie atat de lunga pentru a ne da ragazul de a intra in universul creat pentru noi de catre Hou Hsiao-Hsien.
Un univers in tonuri rosietice si aurii, luminat difuz de lumanari si lampi cu ulei, limitat de panouri de lemn de culoare inhisa, unde curtezanele se lupta sa devina sotiile clientilor, clientii se lupta sa isi pastreze curtezanele fara a se casatori cu ele, prostituatele tinere se lupta sa ia locul curtezanelor, prostituatele batrane sunt un memento mori, matusicile au de controlat un business care se poate duce naibii oricand – filmul nu paraseste o clipa interiorul bordelurilor, dar nu vorbeste despre sex, ci despre lupta nemiloasa pe care o da fiecare pentru a avea controlul.
O lupta care se duce cu respectarea absoluta a unor reguli pe care nimeni nu are curajul sa le incalce. Exista un cod de la care prostituatele nu se abat. Pana la urma matusica are autoritate absoluta. Si exista de fapt un cod caruia i se supun si clientii. Exista unchesul, cel care are intotdeauna ultimul cuvant, cel care negociaza compromisurile intre ei si prostituate.
Si mult timp dupa ce ai vazut filmul, incepi sa intelegi ca povestea aceasta nu este despre prostituate si clienti, ci despre noi, despre setea noastra de putere, despre intrigile noastre, despre regulile si ierarhiile stupide carora ne supunem, despre faptul ca nu avem curaj si ne balbaim toata viata, despre faptul ca imbatranim si ne ducem dracului – Flowers of Shanghai este tabloul universului nostru din care nu putem scapa, inchisoarea noastra cea de toate zilele.