1. – Come on, Baby Jane, spuse Doctor Raul aproape rugator.
Barbuta lui scurta si neagra incepuse sa tremure de nervi si acesta nu putea fi un semn bun pentru cei din preajma. Se auzisera destule lucruri ciudate despre accesele lui de furie insa Doctor Raul era aproape o somitate in domeniu, inventatorul unui limbaj care transpunea in plan simbolic o teorie in mare parte originala asupra macro si microcosmosului astfel incit nimeni nu isi permitea sa vorbeasca despre momentele acelea de slabiciune decit pe ascuns si numai in cercuri restrinse.
Acum, acest savant aproape unanim recunoscut astepta cu disperare, de mai mult de o ora ca Baby Jane sa ii ofere macar un indiciu relevant pentru problema lui. Dar fetita tacea cu incapatinare dupa ce ii ceruse pe rind o palarie, zece creioane si o prajitura. Pe urma nu mai facuse altceva decit sa ascuta creioanele pina cind li se rupea virful iar atunci incepea sa le ascuta din nou, cu mare atentie, refuzind sa raspunda la orice intrebare referitoare la Cub! In fata lor, pe un pupitru se afla neatins Cubul cu Zece Intrari de care Baby Jane nu voia sa auda in dupa-amiaza aceea. Doctor Raul isi ascundea cu greu dezamagirea, contrar tuturor normelor si uzantelor de laborator care interziceau explicit orice exprimare a vreunei reactii negative la adresa subiectilor.
“Si ce putea sa faca o fetita de cinci ani cu o palarie?!..”
In pofida propriilor principii, psihologul nu se mai putu abtine sa n-o persifleze.
-Sper ca n-or sa ti se termine creioanele pina la sfirsitul sedintei, zise el cu o raceala studiata.
-Daca vrei pot sa iti mai aduc si altele! adauga in batjocura.
Baby Jane il privi mirata si ochii ei albastri nu aratau nici un semn de ranchiuna.
-Nu am nevoie decit de zece, spuse ea, aplecindu-se din nou asupra creionului pe care il ascutea cu sirg de vreo zece minute.
In parte si pentru ca era neindeminatica, lucrul mergea greu. Si iar nu ii mai dadu nici o atentie. Buclele ei castanii atingeau aproape, pupitrul iar Doctor Raul privi cu furie unghiile mici si roz care se incurcau printre aschii.
-Numarul unsprezece iti aduce ghinion? o provoca in continuare psihologul.
-Eu sunt numarul unsprezece, raspunse fetita si de data aceasta se uita direct in ochii lui.
-Dar trebuie sa te joci si tu, astazi, completa ea cu seriozitate.
Doctor Raul ramase oarecum descumpanit. Asa ceva nu intra in calculele sale desi nu exista vreo regula expresa care sa interzica participarea lui la cererea subiectului.
-Eu sunt numarul doisprezece? incerca el sa o traga de limba.
-Nu, murmura Baby Jane.
Statea acum foarte cuminte, cu miinile mici in poala rochitei de catifea albastra si astepta hotarirea lui. Doctor Raul se gindi s-o amine pina cind afla mai multe despre motivele acestei cereri neobisnuite. Nu i se mai intimplase pina acum sa ii fie solicitata participarea directa cu toate ca lucra si cu copii ceva mai mari decit Baby Jane dar distanta pe care le-o impunea psihologul nu le permitea asemenea pretentii. Aici nu era o simpla joaca iar el nu era prietenul lor!..
-Trebuie si Dumneavoastra… murmura rugator fetita.
Exprimarea asta il impresiona oarecum pe Doctor Raul. Baby Jane nu avea voie sa ii spuna pe nume, de fapt nici macar parintii ei- la fel ca si parintii celorlalti copii inclusi in experiment- nu aveau voie sa cunoasca numele lui real. Baby Jane avea un tata care lucra in armata si o mama vitrega care nu ii dadea prea multa atentie asa ca ambii nu se lasasera prea greu convinsi inainte de a semna contractul. De fapt, in ciuda precautiilor inerente in cazul acestor experimente, prima clauza din contract stipula foarte clar faptul ca Angajatorul garanta solemn siguranta fizica si psihica a subiectilor angajati. Mai mult, in fiecare saptamina parintii respectivilor primeau un plic continind rezultatele examinarilor medicale privind starea de sanatate fizica si mentala a copiilor lor. De aproape doi ani plicurile acestea se adunau nedesfacute in sertarul pentru corespondenta, acasa la Baby Jane.
-Dar eu am inventat Jocul deci- minti psihologul cu detasare- eu stiu unde este Cristalul. Vezi de ce nu pot sa ma joc cu tine!
Si isi trecu plin de importanta mina dreapta peste barbuta neagra si scurta. Fetita repeta insa cu incapatinare ignorind avertismentul:
-Nu pot sa mai joc singura. Fara Dumneavoastra…
Nu mai ascutea creioane si Doctor Raul simti reprosul ei tacut cu toata distanta pe care o impuneau regulile stiute de amindoi.
-Poate…sa zicem, ceda putin prost dispus. Dar numai primele doua niveluri, pina iti intri in mina! o ameninta el.
In realitate, psihologul nu mai fusese pus niciodata intr-o situatie asemanatoare si faza nu ii convenea deloc, mai ales ca problema din ziua aceea era una de o dificultate iesita din comun. Experimentul acesta esuase ani la rind, cu copii de diverse categorii. Baby Jane il privi cu seriozitate dar fara sa ii raspunda ca si cum nu ar fi auzit ultima fraza. Apoi, pentru intiia oara in acea dupa-amiaza se apleca asupra Cubului si rezolva prima intrare in aproximativ cinci minute de reflectie. A doua intrare in Cub fu nevoit s-o descopere el. Dupa a treia intrare- la care Baby Jane nu cooperase mai deloc- Doctor Raul rasufla deja greu. Fata lui de obicei maslinie devenise stacojie de concentrare. La intrarea a patra se opri si o privi de-a dreptul rautacios. Baby Jane intelese si, fara sa comenteze, cu capsorul aplecat si numai din citeva miscari ale miinilor ei micute care alergau rapid pe pupitru gasi solutia.
A cincea intrare in Cub insemna totusi prea mult pentru el. La drept vorbind, nici unul dintre subiectii de pina atunci- cu atit mai putin psihologul- nu rezolvase vreodata nivelul al cincilea…
2.
“Pina aici !” Doctor Raul se ridica brusc de la pupitrul lui si ordona cu o nervozitate rau mascata, in microfonul atasat printr-un fir subtire si alb la casca din urechea lui dreapta:
-Trebuie sa ies un moment! Deschideti!
Spre absoluta sa mirare, interlocutorul nevazut paru sa nu fie de acord cu intreruperea solicitata incit Doctor Raul fu nevoit sa repete, de data aceasta pe un ton mult mai ridicat:
-Trebuie sa plec, nu intelegeti?! Vreau un pahar cu apa!
Din peretele alb se deschise o fereastra pe pervazul careia se afla un pahar stralucitor, plin cu apa.
Savantul se inverzi pur si simplu la fata: “Ma sfideaza! Pe mine!!..Ei?!”
Dintr-o singura miscare furibunda matura pervazul cu palma deschisa. Paharul se facu imediat tandari iar apa se scurse pe zid. In secunda urmatoare, spatele psihologului se curba brusc iar miinile i se scuturara puternic de un tremur de nestapinit spre mirarea lui Baby Jane. Un scurtcircuit puternic il lovise prin casca. Psihologul semana acum cu o marioneta neagra si dezmembrata.
-Ai sa te asezi imediat la loc si ai sa stai calm, spuse vocea autoritara din casca Doctorului Raul.
-Iar daca nu te potolesti ai sa primesti mai mult, il asigura vocea.
-“NU trebuie sa o sperii pe Baby Jane!”
Alaturi, fetita se relaxa deodata, in micul ei fotoliu de plus, uitind parca de umbra neagra, chircita linga perete: in casca ei se auzeau cintece vesele si risete de copii.
Dupa vreo zece minute, savantul fu nevoit sa-si revina si, vrind-nevrind, relua lucrul la pupitru ajutat acum, cu insufletire de Baby Jane careia ii placea foarte mult muzica din casca. Intrarea a sasea o rezolva aproape inconstient- nu mai stia ce a facut el si ce a facut Baby Jane. Nu mai era in stare sa noteze nimic in protocol. La numarul sapte doar privirea ratacita il dadea de gol- in rest, parea potolit, linistit. Baby Jane conducea Jocul cu o abilitate neverosimila. In casca psihologului rasunau necontenit incurajari si murmure de uimire ale celor de afara dar el nu mai auzea nimic. Doar pulsul ii crestea fara oprire. La intrarea a noua in casca psihologului era o liniste mormintala. Doctor Raul arata ca un somnambul, executind masinal formulele indicate de Baby Jane insa aparatele care il monitorizau inregistrau niste cifre ingrijoratoare. Fetita ezita un pic la a zecea intrare, se gindi citeva momente absorbita de Joc cind deodata, muzica vesela din casca ei se opri la fel de brusc cum incepuse.
-Du-te la fereastra, Baby Jane, spuse o voce feminina si dulce.
Fetita se indrepta ascultatoare spre zidul unde aparuse din nou fereastra. Prin fereastra se vedea o pasune verde, stralucitoare unde zburdau citiva mieluti. Unul dintre ei se apropie mult de fereastra si behai subtirel. Fetita intinse miinile catre el si, indata, doua brate puternice o apucara de mijloc si o trasera iute prin fereastra cu o clipa inainte ca trupul inert al Doctorului Raul sa se prabuseasca peste pupitru cu un pocnet sec.
3.
-Ce faceti aici cu copilul meu?!
Barbatul o lasa imediat jos din brate si Baby Jane deslusi in penumbra camerei figura ingrijorata a tatalui ei. Lumina se aprinse ca la un semnal iar asistenta Doctorului Raul facu un pas in fata:
-Va asigur ca fiica dumneavoastra se afla in perfecta stare fizica si psihica, vorbi ea cu o voce linistita si dulce.
Apoi arata catre barbatul din spate:
-Dinsul este Supraveghetorul lui Baby Jane. Misiunea lui este sa garanteze integritatea fizica si psihica a fiicei dumneavoastra.
Barbatul aproba scurt iar fetita alerga catre femeia cea tinara. Pentru o secunda, ochii lor la fel de albastri se contopira intr-un fulger intens. Baby Jane o cunostea pe asistenta Doctorului Raul din vedere, fara sa stie nimic despre ea- regulile Angajatorului interziceau orice relatie personala. Totusi, in mod exceptional, femeia cea tinara o mingiie usor pe breton explicindu-i tatalui ei:
-Am avut astazi un mic incident de aceea v-am chemat.
Baby Jane ii zimbi asistentei, apoi spuse leganindu-si buclele castanii:
-Pot sa mai iau o prajitura, daddy?