C.F.R. 2006, poate fi un titlu de articol interesant. Daca da, atunci la drum pentru citeva momente, in mijlocul evenimentelor in care se remarca C.F.R.-ul, atit cu partile bune, cit si ce cele rele…
Din cauza ca Bucurestiul se afla intr-un haos evident pentru soferii provinciali, preferi sa uiti ca semnalizarile de strazi din centrul capitalei exista, dar… lipsesc cu desavirsire in fapt, si o iei la drum cu C.F.R.-ul, in dorul lelii, de vremuri de aducere aminte.
Primul contact: taxiurile si taximetristii provinciali, gata sa iti stoarca dupa putinta si indrazneala leisorii cei noi de prin buzunare. Apoi garile aflate in reparatii generale de multa vreme. Practic C.F.R. este un imens si lugubru santier cu durata echivalenta unei legislaturi si mai bine. Vechile constructii, jupuite de geamuri, usi si tencuiala, arata ca dupa bombardamentul de la Hirosima. In Bacau casele de bilete sunt ascunse intr-un container. Impresia generala a garii este sinistra, noaptea culminind cu imagini horor.
C.F.R.-ul isi mai salveaza putin din imagine prin Gara de Nord si noile automotoare ce tind sa preia locul vechilor garnituri. Calatoria cu un astfel de automotor, este mai interesanta ca propunere, decit ca si comoditate.
Vagoanele imense, fara separeuri opace, exceptie facind toaleta din centrul fiecarui vagon, a transformat calatoria cu trenul in una asemanatoare cu metroul de suprafata din Chicago. Scaunele frumoase, dar deloc comode la drum lung, iti fac in ciuda. Au fost concepute parca special sa chinuiasca bietul calator. Toti cad intr-o oboseala cumplita, o evidenta neliniste. Imposibilitatea de a te simti ocrotit de un scaun mulat pe trup, iti duce la secatuirea singelui din crestet. Mai multe ore petrecute in situatia aceasta, te fac sa renunti definitiv la C.F.R. Incepi sa te agiti prin vagon urmarind viata ciudata a interiorului acestuia. Totul este vizibil, pina si cosurile de gunoi reciclabil, oamenii nervosi, lipsiti de intimitate. „Nasul” se plimba de colo-colo, fara folos pentru sine. Vocea sefului de tren se aude poate destul de des. Anunta obosita si bilbiind, garile si peroanele, pe stinga, sau pe dreapta. Ades insa. anunta pe „Nasul” de vagon ca cineva in toaleta a apasat parca in ciuda pe butonul de alarma (ajutor). Toti rid de fiecare data, adica la circa un sfert de ora, de cite ori cineva incearca o pozitie noua in toaleta din buricul fiecarui vagon. Ziua soarele este rege. Lipsa perdelelor te sileste la o plaja prelunga. Unii calatori isi agata hainele imprastiat, silind razele intrusului sa se ascunda prin buzunare…
La drept vorbind, C.F.R.ul propune calatoria cu “raiul”, sau cu maximul de transparenta. Interesanta viziune propusa unei populatii pentru care intimitatea este un bun si o traditie.
Amintim doar de jaful taximetristilor bucuresteni, sau a lipsei de profesionalism al celor din provincie. Desi garile sunt pline de taxiuri, primesti un refuz total sa fii dus doar citiva Kilometrii! O iei la pas, tragind disperat bagajele, multumit ca cel putin data viitoare ii vei lasa pe altii sa o ia in piept. Te vei retrage la masina mica si problemele ei, desigur mult mai interesante decit expunerea indelungata a unei minti bolnave, ce a creat imaginea noului C.F.R. .
