La bogatia de muzee pe care le adaposteste cel mai frumos oras din lume, este paradoxal ca intr-un singur an se mai pot adauga doua muzee majore. Si totusi, in aceasta vara am avut bucuria de a vedea noul muzeu de la Quai Branly si Musee de l’Orangerie, renovat si deschis dupa multi ani din nou publicului.
Muzeul de la Quai Branly este dedicat artelor si civilizatiilor ne-europeene. Deschiderea sa nu a fost ferita de controverse destul de aprinse dupa cum am inteles, multi reprosand caracterul ‘colonial’ al muzeului, si faptul ca expunerea face abstractie de modul in care multe din exponatele din tarile fostei Frante coloniale au ajuns in acest muzeu si alte muzee ale Parisului. Este o disputa deschisa, valabila pentru orice alt muzeu de istorie sau etnografie din marile capitale ale lumii. Nu ma voi angaja in ea aici.
Cladirea apartine arhitectului Jean Nouveau, si cu toate ca in mintea mea nu o pot inca incadra bine in peisajul Parisului, nu pot evita sa nu remarc conceptia originala. De afara prezenta muzeului este parca camuflata in natura neasteptat de exuberanta a unui petec verde de pe Rive Gauche. Dinautru, un jocul de vitralii recreaza un spatiu uman invaluit de o lume vegetala, de o vitalitate primordiala. Nu exista linii drepte in formele incaperilor si ale spatiilor de expunere, totul este un labirint plantat intr-un spatiu curb, in care logica expunerii pare sa ascunda un secret si o directie care se cere descoperita printr-unproces cognitiv activ din partea vizitatorilor.
Bogatia de exponate cere cel putin o zi pentru o vizitare care macar sa zgarie coaja superficialitatii, in special in sectiile dedicate civilizatiilor Pacificului si ale tarilor Maghrebului.
Complet diferit este Musee de l’Orangerie. Spatiul este cel al pavilionului din gradinile de la Tuilerie, in extremitatea dintre Place de l’Etoile. S-a muncit mult pentru aceasta renovare si pentru a nu lasa vreun dubiu la intrarea in muzeu o expozitie este dedicata reincarnarilor succesive ale acestei cladiri, de la o sera anexata Louvre-lui trecand prin episodul proiectului Nympheas a lui Monet si pana la adapostirea colectiei lui Paul Guillaume. Povestea vietii acestuia, a sotiei sale Domenica si a aventurilor colectiei pina la stadiul de astazi este demna de un roman, si o alta sala de expozitie aduce in ochii vizitatorului scena vietii artistice pariziene a primei jumatati a secolului trecut. Colectia este extrem de bogata in creatii superbe ale lui Renoir, Modigliani, Derrain, Utrillo si Soutine, cu un numar de lucrari mai putin cunoscute ale Cezanne, Rousseau si Picasso completand o imagine destul de completa desi oarecum prudenta a impreionismului si post-impresionismului. Interesant este amanuntul biografic pe care l-am aflat in muzeu – Paul Guillaume remarcase si achizitionase lucrari ale pictorilor mai indrazneti ai anilor 20 si 30, dar Domenica, dupa moartea sa a preferat sa vanda aceste lucrari si sa achizitioneze altele, nu mai prejos ca valoare, dar mai conventionale in stil.
Orangerie adaposteste si proiectul Nympheas, ultima creatie de avengura a lui Clude Monet, special conceputa la sfarsitul primului razboi mondial pentru aceasta cladire si recreind in spatiul a doua sali ovaloidale ambianta naturala din Giverny. Personal nu am fost entuziasmat, cred ca la vremea cand a ajuns sa picteze acest ansamblu Monet spusese ca avea de spus, iar modul de receptare si tehnica sa de reflectare a luminii si culorii, proaspata si revolutionara cu doua sau trei decade in urma se academizase. Orangerie imi ramine in memorie cel putin pina la urmatoarea vizita mai mult pentru cele cateva giuvaeruri de mai mici dimensiuni, in special portretele lui Modigliani si peisajele contorsionate ale lui Soutine.
Este interesant ce impact va avea eschiderea acestor doua muzee pentru fluxul de vixitatori al muzeelor de renume in Paris, in special Louvre si Musee d’Orsay. Ca orice turist constiincios, si eu am facut cozile de la muzeele noi in cele trei zile petrecute la Paris, dar intentionez sa revin si la cele mai vechi in viitoarea vizita. Dupa ce trece valul primei curiozitati timpul va pune noile muzee la locul pe care il merita.