Peretele vernil se zgâieşte la lume
Cu ochi de iarbă crudă.
Nu recunoaşte că Wendy l-a vopsit.
Ci-că Benito l-a colorat azi noapte,
Că aşa e el, că aşa s-a născut,
Că e din neam!
Verde, ce mai!
Verde cât se poate.
Wendy ştie dar nu vrea să mărturisească.
Dimineaţa, când a venit preotul la ceremonie
Şi l-a stropit puţin cu aghiasmă,
Benito a sărit ca ars.
Începuse culoarea să se spele,
Să curgă şiroaie
Iar fundaţia se înverzise de tot.
Benito privea cu ochii plini de spaimă.
„Măi băiete, tu eşti mexican!”
„Nu părinte; recunosc cinstit:
Tata a fost român sută la sută
Doar maică-mea e de prin Mazatlan!”
Dan David, Los Angeles, Febr.-23-2006.