13 august 2006, ora 11. Intram pe drumul pastoral de pe coastele nordice ale Muntelui Vanturis din Bucegi, drum desprins din drumul auto care urca de la Moroeni pana la Costila. Intentia noastra: sa coboram la Cascadele Vanturisului (cascada de sus). In portiunea finala, drumul coteste stanga, in coborare, si se opreste langa o casa (stana), de unde am putea ajunge usor la firul de apa al Vaii Dorului. Speranta ne este brusc ofilita de latraturile cainilor de la stana. Aparuti de pe langa casa, urca voiniceste panta, hamaind insistent, in timp ce un nene iese din casa si se uita la ei si la noi. Degeaba ii facem cu mana, nu-si cheama cainii, care se apropie amenintatori. De frica, facem cale intoarsa. Dar nici asa nu scapam de emotii. Doi dulai ne insotesc, ce-i drept, tacuti, la vreo 20-30 de metri in urma, pana iesim in drumul auto principal.
Intamplarea nu e singulara. Am mai patit asta, ne-am intors din drum si altadata, tot de frica unor caini ciobanesti. In general, cand stapanul e prin preajma, ii cheama la el si-i linisteste. Ceea ce de data asta nu a fost cazul. S-a ajuns la situatia paradoxala ca turistul se teme mai mult de cainii de la stane si gospodarii, decat de animalele salbatice. Consecinta fireasca este ca se va umbla pe munte ori in grupuri foarte mari (nu este intotdeauna posibil), ori numai acolo unde nu ajung turmele. Cu timpul, turismul montan se va limita la cateva zone restranse.
Nimeni nu-i pretinde ciobanului sa mearga cu cainii la dresaj. Dar este problema stapanului unui caine sa-l invete sa nu atace oameni pasnici! Intamplarea de mai sus nu a avut loc noaptea, ci in miezul zilei. Cei vizati de atacul cainilor nu au intrat in curtea nimanui, nu au depasit vreo imprejmuire a unei proprietati, nu au manifestat agresivitate. Ba mai mult, in apropiere nu se aflau ovine, bovine sau alte animale domestice care sa aiba nevoie de protectie.
O alta intalnire, de data asta cu caini de gospodarie, am avut-o aproape de Cheile Rasnoavei, pe drumul de pe Valea Poienii. Aflati pe drum la o ora matinala, cand am trecut pe langa un grup de case, dintr-o curte au iesit si au inceput sa ne dea roata doi caini, in timp ce altii ne latrau mai de departe. Au iesit, intr-un tarziu, doi tipi somnorosi, iar cel care parea a fi stapanul cainilor ne-a spua ca “isi fac datoria”. Linistindu-se la aparitia stapanului, cainii au devenit prietenosi, iar unul dintre ei s-a tinut dupa noi o vreme; a fost pasnic, ba chiar simpatic.
Surprinzator este ca unui asemenea detinator de caini de paza i se pare ca “datoria” se intinde si dincolo de limitele proprietatii, inclusiv pe un drum public si in consecinta nu ia masuri de a nu permite cainilor sa iasa din curte.
O mica observatie:
Existenta unui numar mare de caini ciobanesti si agresivitatea lor isi au cauza principala in amenintarea reprezentata de lupi, ursi, dar si hoti. Romania este probabil singura tara europeana in care ursii vin sa ia cina in oras. Ne mandrim cu numarul ridicat de animale salbatice, dar nu luam masuri eficiente pentru ca ele sa nu ramana un pericol pentru stane si gospodarii.
Numeroase organizatii hotarate sa protejeze speciile de mult exterminate (sau reduse la o populatie simbolica de cateva exemplare) in alte tari europene, vor sa contribuie la conservarea acestor specii in tari ca Romania. Poate ar fi bine sa le daruim cateva mii de lupi si ursi cu care sa inceapa popularea padurilor din propriile tari si sa aplice acasa tot ce ne invata pe noi.
E responsabilitatea proprietarului sa-si pazeasca tot ce-i apartine sa nu permita propriilor caini agresarea persoanelor care nu-i ameninta proprietatea.