Toată omenirea e însetată de petrol. Ţările din OCDE (Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică) sunt drogate şi dependente de aurul negru. Imensele ţări emergente, China, India, Pakistanul, Brazilia…, vor şi ele din ce în ce mai mult. Declinul producţiei mondiale de petrol este ineluctabil, majoritatea analiştilor o confirmă, coşmarul va începe înaintea anului 2010. Cei mai optimişti, bazaţi pe o teză mai puţin verificabilă, susţin că maximul de intensitate a extracţiei n-a fost încă atins. În cazul acesta, o distincţie se impune: cantităţile de petrol convenţionale , uşor de extras, sunt pe ducă şi asta nu pentru mâine, ci pentru mâine dimineaţă. Rămâne exploatarea petrolului no-convenţional – scump la extracţie – care se va amplifica, fără însă a compensa declinul celui convenţional. Să nu mai punem la socoteală faptul că suntem la cheremul unei situaţii geo-politice fragile şi nu prea de bun augur. Este suficient ca Irakul să stopeze producţia, sau numai s-o diminueze, ca să nu mai aibă nevoie de nici o armă nucleară. Un „Apocalypse now” al petrolului nu poate fi exclus, mai ales că BP (British Petroleum) , una dintre companiile de prim ordin, a fost obligată să-şi întrerupă producţia din Alasca, din cauza unor incidente tehnice grave.
În cursul ultimilor trei ani, îngrijorările privind securitatea aprovizionărilor energetice s-au agravat în mod considerabil. Ele nu privesc numai exportul de petrol din Orientul Apropiat, regiune cu tulburări cronice, ci şi ansamblul sistemului mondial de producţie, de rafinare şi de transport, atât al petrolului cât şi al gazului natural. Semnalul de alarmă este tras din ce în ce mai frecvent, atât de înalţii responsabili politici cât şi de experţii independenţi. „Perspective energetice mondiale” publică un raport al Agenţie Economice Internaţionale (AIE) privind perioada anilor 2004–2030, în termeni destul de sumbri : „ riscurile pentru securitatea energetică se exacerbează pe termen scurt…” sau, „vulnerabilitatea perturbaţiilor de aprovizionăre se va accentua odată cu expansiunea schimburilor mondiale”. Aceeaşi Agenţie a anunţat recent că producţia petroliferă rusă va fi, în viitorii ani, foarte inferioară previziunilor. Ştirea, adăugată tensiunilor nuclearului iranian, a antrenat cursul istoric al barilului la peste 75 de dolari.
Actualul „şoc petrolier” e diferit de cele precedente, relativ scurte. Nimic nu ne permite să credem că în deceniile viitoare, preţul aurului negru va scădea din nou.
Noi zăcăminte? Nimeni nu poate crede astăzi că vom da în curând de o nouă Arabie Saudută, de o altă mare de Nord, sau de o nouă Alască. De douăzeci şi cinci de ani, omenirea consumă în fiecare an mai mult petrol decât se descoperă. Astăzi, descoperim un baril de petrol, consumând în schimb cinci.
De un secol şi jumătate energia abundentă şi ieftină a permis dezvoltarea cunoscută de secolul XX, cu preţul unei poluţii gigantice a atmosferei terestre.
Valoarea pieţei mondiale de petrol este superioară tuturor valorilor celorlalte materii prime. Atâta timp cât viteza de scumpire a cursului barilului nu este încă exagerată (unii o consideră deja) ţările exportatoare utilizează mana petrolieră în cadrul cumpărărilor de produse finite sau de servicii provenind din ţările dezvoltate. Dacă, în schimb, barilul atinge, în viitorul apropiat, suta de dolari, este foarte probabil că economia mondială va fi supusă inflaţiei, urmată de recesiune. Mai ales că energia biocarburanţilor, de care se face atâta vâlvă, este cu mult inferioară a celei provenite din petrol. Singurii substituenţi tehnici ai petrolului sunt gazul lichid sau cărbunele lichid, dar costul lor financiar şi cel privind mediul înconjurător este mult prea ridicat. O producţie masivă de cărbune lichid, riscă o explozie a efectului de seră. Vom avea, probabil, ocazia abordării mai pe larg a temei energiilor de substituţie, relativ complexă, dar mai mult decât presantă.
În cazul amplificării crizei, datoria guvernanţilor politici, mai cu seamă cei din ţări ca România, este de a institui orientări de gen: sobrietate, eficacitate, energii reînnoitoare. Ne anticiparea unor astfel de crize, din partea politicului, ar echivala cu o detestabilă iresponsabilitate.
