K. Mansfield – Preludiu – pag 468:
«sânt eu vreodată fericită în afara momentelor când am conştiinţa că înving obstacole?“
Karl Gjellerup – Prinţul Kamanita – pag 125:
“omul doreşte mereu desfătarea şi fericirea, mereu e în căutarea lor, e în rânduiala firii, şi nici nu poate fi altfel “
Lacordaire – Miere si fiere –
“egoismul constă în a face fericirea ta din nefericirea altora“
Lucian Avramescu – Nu cer iertare –
„n-a făcut infarct să-l obţină nici o muiere cu nurii la putere, vă spun ca între prieteni, e nevoie şi de nebun, fără el toate apun, zeama fericirii rămâne un zer fără mister”
Ludwig Grunberg –
• “cine speră într-o fericire posibilă se aruncă de fapt în braţele nefericirii. Viaţa e o cauză pierdută, fericirea o idee învechită şi omul o specie ratată“
• “nu pătrunzi în teritoriul fericirii decât părăsind definitiv continentul filozofiei“
Maxime :
• “Fericirea – să ai totdeauna ce-ţi doreşti şi să–ţi doreşti ce ai putea să ai“
Mihail Drumes – Invitaţia la vals – pag 125:
„ne ajunsese din urmă oboseala fericirii? Se poate. Fericirea noastră se prelungise din cale-afară, iar ciudata fire omenească, dacă nu simte fericirea că se umflă din ce în ce mai mult, devine de-a dreptul nefericire“
M. Bubennov- Mesteacănul alb – pag 29:
“- Uite-aşa îmi arde mie de ceva vesel în suflet… arde şi trozneşte… Poate că alţi oameni n-au parte în toată viaţa lor de atâta fericire cât simt eu acum… Ştii tu de ce te iubesc eu atâta ?
– Cine să te mai înţeleagă!
– Pentru că eşti întocmai ca izvorul ăsta, în toate semeni cu el, în toate … Spune, de ce râzi? Şi ochii tăi sânt ca izvorul, aşa-s de liniştiţi, şi parc-ar fi negri, dar când te uiţi de-aproape e atâta lumină în adâncul lor, că vezi prin ei… Şi oricâtă apă ai lua din izvor, el trăieşte, traieşte mereu…E veşnic. Aşa eşti tu…
– Nu orice izvor e veşnic, Marica … Curge, curge şi … deodată … gata! Nu mai este…
– Nu-i adevărat. Dacă seacă într-un loc, iese la iveală mai încolo. Şi–acolo unde-a ieşit, trăieşte înainte. Să nu spui altfel. Izvorul e vesnic. Şi aşa eşti şi tu…”
Marie Anne Desmarest – Torente – pag 118:
“- la urma urmei ce e fericirea?
– satisfacerea aspiraţiilor unei fiinţe, tihna sufletului”
Marin Constantin – Ethos elenistic –
• „Niciodata şi nimic nu trebuie să ne înstrăineze, să ne îndepărteze de noi înşine. Stă în puterea fiecaruia dintre noi de a căuta singur adevărul, libertatea şi fericirea”
• „Este drept, originea fericirii se află în plăcere, însă prin raţiune ne putem da seama că plăcerile sânt infinite şi, de aceea trebuie să le limităm. Această viaţă, pe care omul a primit-o fără să o ceară şi pe care o va pierde fără să vrea, trebuie să fie parcursă în modul cel mai mulţumitor pentru sine. Pentru aceasta trebuie să înveţi să ocoleşti orice cauză de tulburare, să-ţi ascunzi viaţa, să înveţi a-ţi găsi fericirea în demersurile solitare ale propriei conştiinţe. Viaţa fericită şi liberă trebuie să devină un exerciţiu permanent prin care să putem învăţa, în cele mai mici detalii să evităm suferinţa şi durerea”
• „Natura comportă o asemenea alcătuire încât ne oferă numai posibilitatea libertăţii şi a fericirii, însă depinde de noi, de participarea noastră la natură pentru a le realiza”
• 15: „Libertatea si fericirea pot fi obtinute prin filozofie; ea ne poate fortifica, ne poate oferi o solutie urgenta de viata. Nu putem renunta la filozofie tocmai pentru ca nu putem amana fericirea noastra”
Marin Preda – Cel mai iubit dintre paminteni – vol 1, pag 272:
• „Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastra”
• „Unii spun că fericirea apare în noi după ce am pierdut-o”
• „Am citit toate cartile, si nu sunt trist, si nu trebuie sa spun ca Faust: clipa, opreste-te!. Dimpotriva, fericirea nu poate veni decat din scurgerea neincetata a clipelor linistite si senine, fiindca ce altceva e suferinta decat o oprire a fiintei noastre, o uriasa inertie care face sa apese asupra ei tot ce exista?”
N.D,Carpen – Moartea delfinului – pag 270:
„In viaţa asta a noastră apar, uneori atâtea prilejuri de bucurii şi plăceri, şi numai de noi, de firea noastră depinde cât timp vor rămâne! Adesea noi, numai noi, suntem cei care le umbrim, cu îndoială şi nesiguranţă, făcând ferfeniţă o stare de fericire care ne aştepta”
N.D. Carpen – Moartea delfinului, pag 13:
“Fericirea nu creează nimic, nu lasă în urmă decât amintiri“
30: “Gustasem din cupa cea mai tulburătoare pe care ne-o întinde uneori această viaţă: iubirea. Învăţasem să ştiu că totul e mai mult decât efemer în viaţă, dar asta, în loc să mă tempereze, devenea pentru mine nu spaimă, ci foame. Imi era foame de dragoste. Cu toate că mi se refuzase pâna acum adevărata dragoste, ştiam că atunci când strângi în braţe un trup de femeie pe care o iubeşti, e la fel ca atunci când simţi în suflet o bucurie care vine spre tine din cer – puritate şi lumină! Important nu esti tu în momentele acelea, şi nici lumea care te înconjoară, ci acordul şi tăcerea care zămislesc iubirea. Abia atunci când iubeşti cu adevărat apare în tine ceva care-ţi aminteşte de neant. Abia atunci când cunoşti bine farmecul nespus al femeii pe care ai dorit-o, începe să apară spaima de moarte. Te temi, ai vrea să nu dispari şi toată acea comoară care te-a făcut fericit să devină a altcuiva, o spaimă care izvorăşte din însăşi fierbintele miez al fericirii.”
87: ” – Te-ai simtit vreodata fericit? Fara sa stii de ce, asa, pur si simplu fara nici un motiv…
– Fericirea este o stare irationala. Daca incerci s-o analizezi, dispare”