Si intr-o zi au venit imaginile cutremuratoare de la Qafer Qana. Din Qafer Qana s-au tras 150 de katiushe in Israel.
Satenii au fost avertizati ore intregi sa paraseasca zona. La unu noaptea o bomba a lovit blocul, n-a explodat. A explodat dupa 7 ore. In adapostul subteran al blocului au murit 28 de oameni care nu au ascultat de avertizarile aviatiei si si-au continuat somnul acolo.
Dar cine se mai poate gindi la asta cind toate retelele de televiziune aratau copii morti carati pe brate dintr-un bloc darimat? Toti anuntau 55 de morti, din ei jumate copii. Cu ce poti sa vii in fata acestei tragedii? Faptul ca azi se stie ca numarul victimelor a fost 28 dintre care 16 copii, nu diminueaza proportia incidentului insa e evident ca e o tendinta de a prezenta Israelul ca un monstru ucigas de nevinovati si pe Hizballah ca niste mielusei luptatori pentru eliberarea Libanului.
http://i4.tinypic.com/241jg54.jpg
Tocmai venise Condoleeza Rice si dupa incident s-a intors furioasa si cu coada intre picioare, in America.
Trebuia sa se duca la Beirut si au intors-o acasa. In 2-3 zile lumea si-a aratat adevarata fata fata de Israel. Macel, genocid, etc..etc… Au uitat intr-o secunda cine a inceput agresiunea. Ca animalele de Hizballah au ca unic scop sa omoare cetateni nevinovati aruncind rachete orbeste. Si ca de fapt nu le pasa de poporul libanez ci doar de victoria lor.
In conferinta de presa comandantul aviatiei a explicat clar ca tinta a fost Hizballah si ca aprecierea a fost ca in bloc nu se ascunde nici un civil. Israelul si-a exprimat public parerea de rau. Nu civilii sint tinta ci teroristii. Si in razboiul asta teroristii folosesc civilii ca scut. Le intra in sate, le baga lansatoare de catiuse in case, in cartiere. Cine nu refuza e probabil simpatizant sau ii e frica „sa refuze”.
Mergi aici:
http://www.aish.com/movies/Lebanon.asp
Fiind asa de lipiti de televizor, la toate canalele nationale si internationale, am inteles ca exista si prima zi de dupa razboi. Ca o armata puternica nu are voie sa rada sate de pe fata pamintului daca exista acolo, sa zicem, 1000 de teroristi si un singur civil. Trebuie sa se faca tot posibilul sa se salveze viata civilului. Puteti sa nu credeti insa Israelul asa se comporta in Liban, altfel victimele ar fi mult, mult mai numeroase. Si jegurile teroriste profita de asta cu singe rece. Se spunea ca shiitii fugeau din sudul Beirutului si hizbalonii ii impiedicau, ii trimeteau inapoi sa moara sub bombe. Ca sa nu vada lumea ca sint in panica. Nu m-ar mira sa se dezvaluie, dupa razboi, multe mizerii ale hizballonilor.
Nasrallah apare a 3-a oara la Al Manar TV, scuipa minciuni si promite marea cu sarea, surprize, rachete in Tel-Aviv. Nu m-ar mira sa fie in Siria, la caldurica si hizbalonii pe cimpul de lupta. Fuad Seniora, presedintele Libanului incepe sa-i linga in fund pe hizbaloni. La toti li se pare ca e ceva in Nasrallah asta, in rezistenta lui. Mai stii? O fi vreun geniu militar? Adevarul e ca dupa atita timp armata israeliana se lauda ca face si drege insa numarul katiuselor care cad zilnic peste nordul Israelului e din ce in ce mai mare. Situatia nu e simpatica. Criticile curg cu duiumul. Nasrallah e eroul palestinienilor si a shiitilor din Iraq. Libanezii arata pancarte cu figura lui la demonstratiile din Europa. In Germania, demonstranti arabi striga ” Moarte Israelului” si inspaiminta autoritatile care le-au dat permis sa defileze „pasnic”.
Ploaia de katiuse nu se opreste. Oamenii sint din ce in ce mai ingrijorati, in spatele frontului cad victime zilnic. Dar declara ca sint tari. Una din marile realizari ale razboiului e ca populatia civila rezista cu eroism in fata rachetelor. Primesc respect si laude insa durerea si chinul e mare. Dar nu e unul care sa nu vrea ca sa se mearga pina la capat. Au certitudinea ca cea mai buna armata din lume, vor sterge katiusele de pe fata pamintului.
Economia sufera pierderi imense insa se ajunge la un acord de despagubiri. Statul va participa la cheltuielile de salariu ale celor care au lipsit de la munca pina la 31 august. Va plati reconstruirea caselor darimate de katiuse si a daunelor in general. In nord, la Kiriat Shmona, sint oameni care nu au iesit din adapost doua saptamini. Multe adaposturi sint nedotate cu aer conditionat si nu prea au conditii de locuit in ele. Sint plingeri ca donatiile ajung la primarii dar nu si la oameni in adaposturi. Viata e un infern, in nord. La Tel-Aviv? Senzatia ca parca nici nu au auzit de razboi. Viata efervescenta si refugiatii din nord aduc incasari bune supermarketelor. Insa, jos palaria, multe familii primesc oaspeti refugiati. Peste tot sint reduceri sau gratuitati daca arati buletinul ca esti din nord. Dar daca Doamne fereste, o sa pice un zilzal din ceruri, vor paraliza cu succes si Tel-Avivul.
La nord, lupte grele. Copii astia minunati care apara tara, luptatorii, au motivatie de lupta, pina la cer. Pina cind?
http://i3.tinypic.com/241mesg.jpg