ACUM.TV

Dupa ce a luat vacanta de la gradinita, Mihaita se juca mai mult singur in curtea casei lui. Iesea de multe ori la poarta sa vada daca nu trece vreun coleg cu care sa mai schimbe o vorba sau sa-i arate masinuta lui cea galbena, marca Ford, dar nu avea noroc. Plecasera toti din Bucuresti, se imprastiasera pe la munte, pe la mare sau prin alte locuri. Andreea si Ciprian erau la tara.
Mihaita lua un covoras, il intinse pe iarba si se culca cu fata-n sus. Privea cerul albastru. Umbrele se strecurau printre frunzele gutuiului si-i jucau pe fata. Un norisor alb se misca incet, iar Mihaita il privi cu atentie. Norul, parca simtind aceasta privire, incepu sa se miste mai repede, sa ia felurite forme si culori. Semana ba cu un cap de copil, ba cu o broasca testoasa, cu un papagal, cu niste pomi, apoi cu niste litere. Citi: S.O.S.!
“Bunica face friptura cu sos”, se gandi Mihaita, care nu stia ca S.O.S. este un semnal de ajutor, insemnand Save Our Souls, adica: Salvati sufletele noastre.
Dar norul incepu sa se toarca, sa se tot intinda ca o funie, sa coboare si, trecand printre frunzele gutuiului, se aseza langa Mihaita, luand forma unui fotoliu.
Luminite rosii si verzi se aprindeau si se stingeau pe brate si pe spatar. Incantat, Mihaita se ridica de pe covor si se aseza in fotoliu. O curea ca de aburi ii inconjura imediat mijlocul si fotoliul se inalta, se legana deasupra gutuiului apoi porni cu viteza intr-o directie necunoscuta. De sus, se vedea orasul cel mare, cu blocurile, strazile si parcurile lui, apoi nu se mai zari nimic. Mihaita incepu sa tremure de frig, dar fotoliul, parca simtind asta, incepu sa se incalzeasca usor.
Zbura, zbura peste tari si mari, apoi, dintr-o data se opri si incepu sa coboare incet. Mihaita vedea acum un tarm de ocean cu o plaja lunga, niste copaci inalti, si niste munti in departare. Fotoliul se aseza pe nisip. Mihaita se ridica si, cand se uita in spate, vazu o funie de aburi inaltandu-se drept spre cer si transformandu-se intr-un nor. Era fotoliul care disparea.
O ceata de omuleti negriciosi, desculti si in pielea goala, avand doar niste fustite din frunze si pene, iesi in fuga dintre copaci si se alinie in fata lui. Incepura sa faca plecaciuni si sa-i spuna, cu admiratie ”Salvatorule, salvatorul nostru, bine ai venit!”. Mihaita isi aminti ca numai o data incercase sa salveze pe cineva, cand i-a tras un pumn in spate lui Ciprian, ca sa nu se inece cu prajitura, iar acesta s-a suparat. Asa ca nu mai avea curaj sa salveze pe nimeni.
– Unde ma aflu si despre ce salvare vorbiti? i-a intrebat.
– Inaltimea Ta (intr-adevar, Mihaita era cu un cap mai inalt decat acesti omuleti), te afli in Tara Insorita, unde traiesc multi papagali si broaste testoase. Papagalii vorbesc in limbi straine, iar broastele ne sunt de mare folos pentru ca incalecam pe ele si organizam curse de viteza de la palmierul cel mare pana la ocean.
De la o vreme, broastele dorm toata ziua si nu vor sa se ridice deloc. Stim ca papagalii ne spun ceva, dar nu intelegem nimic fiindca nu am invatat engleza.
– Si cum de m-ati gasit pe mine? intreba Mihaita.
– Inaltimea Ta, noi avem un vrajitor tare batran si priceput. El a aflat ca salvatorul nostru sunteti dumneavoastra, a descantat apa dintr-o galeata, a facut norul si v-a adus la noi.
– Bine, a spus Mihaita, voi vedea ce pot face. Lasati-ma sa ma gandesc un pic.
Omuletii l-au condus pe Mihaita la o coliba facuta din crengi si frunze de palmier. I-au adus lapte de cocos in niste scoici rotunde si mai multe farfurii cu nuci de cocos curatate si taiate artistic, apoi au plecat incetisor, sa nu-l deranjeze.
Dupa ce a mancat si s-a plimbat putin pe plaja, unde l-a intalnit chiar pe marele vrajitor culegand spuma si alge pentru diferite farmece de-ale lui, Mihaita s-a asezat sub un copac in care se adunasera multi papagali vorbitori. A ascultat cu mare atentie ce spun, dar, din pronuntia lor stricata, n-a inteles decat cuvantul ”grass”, care, in limba engleza inseamna “iarba”.
Cum se intreba asa, nedumerit, despre ce iarba or fi vorbit papagalii, vazu ca broastele testoase dormeau pe o pajiste de iarba galbuie.
Se hotara sa dezlege misterul acestui somn prelungit.
Se urca intr-un palmier si se ascunse intre frunze. De aici urmarea cu atentie testoasele sa vada ce fac si daca nu se trezesc.
Veni noaptea si la lumina stelelor Mihaita vazu un omulet care se tara pe burta apropiindu-se de broaste. Cand a ajuns langa broaste, omuletul s-a ridicat numai putin, a scos un saculet de la brau si a aruncat pe iarba un praf galben. Apoi s-a intors furis tarandu-se pe urma lasata in nisip.
“Asta e!” si-a spus Mihaita si a sarit din palmier drept in fata nemernicului, i-a dat un pumn de i-a troznit nasul, l-a ridicat de subsuori si l-a legat cu cordonul de la pantalonii lui scurti. Apoi l-a tras dupa el pana la coliba vrajitorului, unde l-a trantit jos si i-a pus piciorul pe piept.
– Asta-i mizerabilul care adoarme testoasele! a zis Mihaita. L-am prins cand punea praf de somn pe iarba din care mananca broastele. Luati-l si pedepsiti-l cum credeti de cuviinta!
Vrajitorul a luat niste praf din saculet si l-a mirosit.
– Da, a zis, e intr-adevar praf de somn, dar nu stiu de unde l-o fi cumparat, ca e interzis pe la noi.
In scurt timp, toti omuletii s-au adunat la coliba vrajitorului. Il stiau pe nemernic. Era din satul vecin si de multa vreme voia sa impiedice cursele cu testoase pentru ca pierduse de cateva ori premiul cel mare.
Dupa ce l-au certat tipand toti si amenintand cu pumnii, l-au atarnat pe derbedeu cu capu-n jos, legat de o creanga si l-au lasat asa pana seara. Nemernicul, cu ochii holbati si cu limba scoasa, cerea apa si se tot jura ca n-o sa mai puna in primejdie intrecerile sportive. Abia tarziu l-au dezlegat, apoi au alergat dupa el bombardandu-l cu cochilii si coji de nuca pana a trecut dincolo de satul lor.
Lui Mihaita i-au dat inapoi cordonul, ca sa nu-i cada pantalonii. La sfatul lui, omuletii au adus un furtun mare si au spalat toata iarba care, din galbena cum era, fiind acoperita cu praf somnifer, a inceput imediat sa se inverzeasca.
Broastele dadeau unele semne de trezire: deschideau cate un ochi, miscau labele din fata incercand sa se ridice. Omuletii le urmareau fiind nerabdatori sa continue cursele de viteza, unde se castigau cele mai mari premii.
Mihaita a fost rugat sa ramana acolo si sa fie imparatul lor. Propunerea nu-i displacea, mai ales ca i se spunea “Inaltimea Ta”, dar incepuse sa se plictiseasca de nuci de cocos si tare avea chef sa manance friptura cu sos, facuta de bunica lui.
– Va multumesc, a zis el catre omuleti. Ma simt onorat, dar nu pot sa primesc. Ma asteapta bunica mea si ar fi tare suparata daca n-as ajunge la ora mesei.
Vrajitorul a descantat o galeata de apa sarata din ocean. Apa s-a adunat intr-un norisor de forma unui fotoliu, fotoliul s-a inaltat si a zburat… pana in curtea lui Mihaita…

– Si nu mi-au dat nimic?
– Adica?
– Pentru ca i-am ajutat.
– Ti-au multumit, ce ai mai fi vrut?
– Niste nuci de cocos pentru Andreea si pentru Ciprian.
– Mi se pare ca au trimis cateva la Carrefour. Le gasim noi.

Acest articol a fost publicat luni, 7 august 2006 la rubrica Universul Copilariei.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.