„JUSTIŢIA OLANDEZĂ ACCEPTĂ EXISTENŢA PARTIDULUI PEDOFILILOR”
Un tribunal olandez a respins o cerere de interzicere a unui partid politic al pedofililor. Judecătorul Hofhuis a decis că Partidul Iubirii Aproapelui, Libertăţii şi Diversităţii (PNVD) are dreptul de a funcţiona la fel ca orice altă organizaţie politică din ţară.
PNDV a fost fondat de trei pedofili în luna mai, acest demers halucinant stârnind reacţii critice puternice atât în Olanda cât şi în alte state europene. Printre punctele de pe agenda acestei formaţiuni se numără legalizarea pornografiei pedofile şi zoofile şi propunerea scăderii vârstei legale de la 16 la 12 ani pentru relaţiile sexuale.
“Libertatea de expresie include şi libertatea de formare a unui partid politic şi este baza societăţii democratice”, a spus judecatorul Hofhuis argumentându-şi decizia. “Este dreptul alegătorilor să judece partidele politice”, a continuat acesta, fiind citat de agenţia de ştiri Associated Press.
PNVD are doar trei membri care sunt cunoscuti de public şi aceştia doresc să “spargă tabuurile şi să lupte cu intoleranţa”. O altă aberaţie care a prins rădăcini în minţile bolnave ale pedofililor din PNVD prevede ca şi copiii de 12 ani să aibă drept de vot. Partidul mai doreşte legalizarea drogurilor, indiferent dacă acestea sunt uşoare sau cu grad ridicat de risc.
Pentru a candida la alegerile din 22 noiembrie, cei din PNVD au nevoie de prezentarea unei liste cu candidaţi şi să strângă semnăturile a cel putin 30 de susţinători. (D.S. – Novopress Romania)”
„PROFESORII VOR PREDA COPIILOR SPANIOLI MATERIALE DE PROPAGANDĂ HOMOSEXUALĂ
Copiilor spanioli, cu vârste de chiar 10 ani, li se vor preda la şcoală materiale pro-homosexuale, ca parte integrantă a noii programe şcolare, informează publicatia Telegraph. Guvernul socialist de la Madrid a dat publicităţii politica sa în ceea ce priveşte invăţământul şi astfel elevii spanioli vor beneficia, înca de la vârste foarte fragede, de o îndoctrinare sistematică care prezintă homosexualitatea ca un stil de viaţă alternativ, normal şi prin urmare acceptabil.
Secretarul general pe probleme de educaţie, Alejandro Tiana, a declarat că această mişcare este necesară deoarece “copiii au nevoie să învete că există mai multe tipuri de familii”. Lui Alejandro Tiana i s-a cerut demisia în repetate rânduri de către mai multe organizaţii neguvernamentale pentru o declaraţie a cestuia prin care spunea că părinţii nu ar trebui sa deţină rolul principal în educaţia copiilor lor. Această gândire este tipic marxistă, fiind promovată de statele totalitare care îşi propun să smulgă familiei rolul educativ şi formator al noilor generaţii, înlocuindu-l cu o îndoctrinare progresivă a copiilor pe băncile şcolilor de stat. Aceste măsuri şi declaraţii nu fac altceva decât să submineze autoritatea familiei, celula de bază a unei naţiuni sănătoase.
Introducerea acestor materiale de propagandă homosexuală în şcoli este cea mai recentă acţiune a guvernului, condus de premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero, dintr-un lung şir de atacuri frontale la adresa familiei tradiţionale şi a credinţei creştine. Aducem aminte şi de legea ce permite “căsătoria” între persoanele de acelaşi sex, ce a fost aprobată de primul ministru Zapatero, în ciuda opoziţiei Bisericii şi a oamenilor de rând. Prin recunoaşterea legală a “căsătoriilor” gay, homosexualii spanioli au uşa deschisă la adopţia de copii. Guvernul de stânga a relaxat şi legislaţia ce priveşte divorţul şi a înaintat Camerei Deputaţilor un proiect de lege prin care cere să li se recunoască maimuţelor… ”drepturile omului”. Proiectul de lege, având ca motto “Egalitate dincolo de umanitate”, doreşte “includerea antropoidelor ne-umane într-o comunitate de egali, acordându-le protecţia morală şi legală de care se bucură acum doar oamenii”. (Novopress Romania)”
PUTEREA EXEMPLULUI
Într-o discuţie iscată săptămîna trecută în jurul unei poveşti (discuţie care continuă la „Universul Copilăriei” şi acum), editorul nostru accentua importanţa exemplului personal dat prin comportamentul adulţilor, în educaţia copiiilor noştri. Copiii noştri sunt, citez «cat se poate de capabili sa isi aleaga reperele etice pe baza comportamentului nostru», încă de la vîrste mici deoarece, copiii noştri beneficiază , citez iar din ecoul editorului nostru «inca de la nastere», de «comportamente preinregistrate, dintre care cel al imitaţiei este de departe cel mai puternic».
RĂPIREA REPERELOR MORALE
Sunt de aceiaşi părere. Comportamentul nostru, al adulţilor, este unul din factorii determinanţi în educaţia etică a copilului. Cu menţiunea că, la vîrste foarte fragede şi în situaţia în care comportamentul adulţilor consfinţit prin lege şi prezentat copiilor zilnic, programatic, de către adulţi ca fiind binele este de fapt însăşi răul copiilor, copiii, lipsiţi de repere etice, ajung să-l preia ca atare. Se produce acel fenomen de preluare a modelelor comportamentale din jurul lor, similar în multe privinţe aceluia din cazul copiilor lup, caz deja celebru în studiile psihologilor.
Copiii nu trebuie lipsiţi de reperele etice; lor trebuie să li se spună, ce este bine şi ce este rău pentru ei, pentru că sunt la vîrsta la care discernămîntul lor este în formare şi nu i se poate cere unui copil de 12 ani să judece exact ca un om matur, mai ales în problemele delicate ce ţin de sexualitate.
ÎNTRE LIBERTATEA DE EXPRESIE A ADULŢILOR ŞI NELIBERTATEA COPIILOR
Personal, optez pentru libertate.. Mereu am fost de părere că un adult poate face ce vrea cu viaţa lui, poate avea propriile opţiuni. Dar, sunt de părere şi eu, cum probabil că sunt şi mulţi dintre cititorii noştri, că libertatea noastră poate merge pînă acolo unde nu încalcă libertatea celorlalţi. Mie mi se pare că cele două realităţi cuprinse în ştirile propuse pentru dezbatere de către d-l Gheorghe Cionoiu, descriu o astfel de libertate de expresie: una care încalcă dreptul copiilor la un model comportamental viabil.
Din punctul meu de vedere şi cred că şi din punctul de vedere al multora dintre cei ce citesc aceste rînduri, imaginea unor tineri, posibil copii, consumînd droguri este însăşi deznădejdea; comportamentul sexual al unui adult care posedă un copil, mai clar, sodomizează un băieţel sau întreţine relaţii sexuale cu o fetiţă de 12 ani care încă mai ţine poate în mînuţă o păpuşă, este unul aberant. Este însăşi Răul. Deja se iese din sfera libertăţii şi se intră (prin Lege, legea fiind şi modelul comportamental validat de societate!), în sfera nelibertăţii copiiilor.
Repet: nu neg liberatatea adulţilor de a avea propriile opţiuni sexuale, cîtă vreme acestea rămin la nivelul lor, nu se face propagandă pentru ele, îi privesc numai pe ei şi nu fac rău altora.
Libertatea adulţilor de a decide ce este normal pentru un copil, o pun eu în cauză aici. Căci, aceşti copii nefiind la vîrsta la care să discearnă între ce este bine pentru ei şi ce este rău, nu au încă posibilitatea de a se pronunţa privitor la legile ce le aduc atingere sănătăţii lor fizice şi psihice, doar de dragul libertăţii de expresie a adultului!
CINE CONTROLEAZĂ EDUCATORUL NOSTRU, CONTROLEAZĂ COMPORTAMENTUL NOSTRU
Mediul social este primul şi cel mai important educator al nostru.
Comportamentul uman se preia prin educaţie, în mediul social. Educatia se face prin familie, şcoală, mass media, atit prin modelele comportamentale oferite pe cale cognitivă cît şi prin modelele comportamentale oferite prin exemplul adulţilor şi prin comportamentele învăţate pe “propria piele”, validate în cursul interacţiunii sociale.
Arătînd faptul că dezvoltarea individuală se fondează pe experienţa socială, teoria psihologiei sociale genetice, subliniază următorul aspect: dezvoltarea cognitivă a individului cît şi comportamentul său, sunt marcate social. Marcajul social este atît de puternic, încît dacă schimbăm informaţia, schemele cognitive, oferite individului, ca şi condiţiile în care le exersează (interacţiunile, situaţiile şi contextele sociale), putem controla comportamentul acestuia. A.Neculau, prezintă sintetic punctul de vedere al lui Mugny G, unul dintre psihologii care au dezvoltat (alături de Doise.W, în 1983), teoria influenţei socialului asupra dezvoltării cognitive şi comportamentale a omului:
“… mediul social poate modela un anumit tip de inteligenţă adaptativă – şi poate determina obţinerea unei reacţii controlate din partea subiectului social. Cum? Prin alimentarea sa cu informaţie selectată şi dirijată, prin situarea individului în contexte modelate de gardieni ai învăţării şi conştiinţei. Cu alte cuvinte, un context socio-cognitiv marcat social, elaborat într-un anumit scop, poate conduce la elaborarea unor răspunsuri aşteptate. Relaţiile socio-cognitive nu sunt deci neutre, ci marcate de contextul psihologic, social, ideologic.
Pe scurt, dacă doreşti ca individul să se angajeze în anumite atitudini şi comportamente, oferă-i prilejul de a învăţa numai unele scheme cognitive, de a exersa în condiţii inventate şi perfect controlate. El va învăţa astfel o anumită realitate şi pentru că nu a avut prilejul să ia cunoştinţă de alternative, o va considera pe aceasta obiectivă, singura reală şi comprehensibilă. El va da sens conduitelor sale, se va articula mediului său apelînd la achiziţiile dobîndite în aceste condiţii, va decoda contextul şi va acţiona apelînd la această zestre. Reprezentările sale vor purta amprenta circumstanţelor în care s-au format: contextul social şi ideologic, caracteristicile situaţiei, finalitatea. Discursul său va fi totdeauna situat, el se va raporta la interacţiunile în care a fost antrenat. Schemele sale cognitive vor fi «prizoniere» ale situaţiilor şi contextelor în care s-au format şi consolidat. Deconchy (1989), numeşte «ortodoxie ideologică» această impregnare cu informaţie, care este elaborată într-un anumit cîmp social, cu o anumită regularitate socială şi care imunizează cognitiv individul în faţa altor idei, atitudini, conduite… ” ( A. Neculau, 1999, Memoria Pierdută)
LANŢUL
In domeniul tuturor ştiinţelor, cunoaşterea progresează prin săltarea fiecărei teorii, (cercetător) pe „umerii” celeilalte (celuilalt cercetător). Aşa este şi în psihologie. Astfel, importanţa primilor ani ai copilăriei in conturarea personalităţii umane şi a comportamentelor specifice a început cu S Freud, apoi a continuat cu E. Erikson şi cu cercetările lui J. Piaget, cel care a arătat legătura dintre evoluţia structurilor noastre cognitive şi comportament, întemeind psihologia genetică. Mai departe, această teorie este dezvoltată de şcoala de la Geneva prin reliefarea influenţei socialului asupra cognitivului şi comportamentelor, de către Perret – Clermont (1979: La construction de l’intelligence dans l’interaction sociale), Doise W şi Mugny (1981: Le developpement sociale de l’intelligence).
Iată deci, deja avem o serie de cercetători, aşezaţi în timp într-un fel de lanţ. Ce-i uneşte? Convingerea că din copilărie se pun bazele viitorului comportament; pe această bază au ajuns la ideea că structurile cognitive, evoluţia lor, determină comportamentul adulţilor, idee care este îmbogăţită de o alta, conform căreia însăşi aceste structuri cognitive sunt modelate social.
DE REFLECTAT
Eu cred că merită să reflectăm: asupra efectelor pe care punerea în practică a legilor adulţilor le vor avea asupra profilului psihocomportamental al copiilor… Este tema pe care o propun dezbaterii.
CONJUGAREA TRECUTULUI
Este o tema extrem de importanta. Este importanta, pentru că unii dintre noi, au copii mici; este important şi pentru că unii dintre noi au, sau vor avea nepoţei. Şi este importantă pentru că noi, adulţii care am beneficiat de o situare etică (ni s-a spus ce este bine şi ce este rău) a realităţilor pe care le-am trăit prin educaţia creştină, clasică, pierim…iar în urma noastră, copiii lipsiti de repere morale rămîn ca părăsiţi în deşert. Ei trebuie să facă faţă complet dezarmaţi unei lumi despre care am crezut, vorba D-nei Corbea de azi de la editorial că este “o lume nouă, mai bună şi mai dreaptă”, dar în locul căreia pare că… „îşi” iţeşte „capul un monstru”. Iertat să-mi fie faptul că am introdus o sincopă în citat… Era necesară pentru înlocuirea imperfectului cu prezentul. Aşa se conjugă astăzi trecutul.
In numele libertatii si egalitatii in drepturi, se sare calul si se transforma cetatenii minoritari (indiferent de criteriile cu care judecam calitatea de minoritar) in cetateni mai egali decat cetatenii care nu se incadreaza in nici o minoritate.
De teama sa nu atingem libertatea minoritarului, ingradim excesiv libertatea majoritarului si il acuzam de discriminare atunci cand nu face altceva decat sa-si exprime punctul de vedere, la fel ca si minoritarul.
Este un mod periculos de a intelege si acorda drepturi cetatenesti.
O tendinta naturala (de ce-mi vine sa spun „datorie”?) a fiecarei specii este de a-si asigura perpetuarea, de a nu se stinge. Indivizii care, prin propria orientare sexuala, refuza perpetuarea speciei, nu trebuie incurajati sa-si faca propaganda.
De ce nu un Partid al Criminalilor, al Violatorilor, al Tortionarilor, al Sinucigasilor? In fond, alegatorii au libertatea sa aleaga!
CURAJUL OPINIEI – BLAZON DOBÎNDIT LA TIMPUL PREZENT
Domnule Aurel Popescu, părerea mea este că un OM se naşte abia atunci cînd are curajul opiniei, pentru că doar atunci depăşeşte limitele unei lumi preexistente, pentru a-şi crea o altă realitate, o altă existenţă, mai bună. Curajul opiniei fiinţează însă numai în prezent.
Cei ce nu încearcă depăşirea limitelor lumii prezente, trăiesc în trecut: acceptă, disecă sau fac o critică a unor realităţi deja trecute – trecute datorită faptului că alţi adevăraţi oameni, au avut curajul opiniei.
Din păcate, curajul opiniei este astăzi frecvent confundat cu simpla critică a realităţilor trecutului, critică benefică fără îndoială, dar care este doar o luare de atitudine faţă de ceea ce A FOST şi nu faţă de ceea CE ESTE, o prelucrare a ceva ce a preexistat şi nu a ceva ce există. Ca atare, o stfel de critică post factum, nu presupune curajul, acel curaj pe care trebuie să-l ai ca sa schimbi o lume strîmbă, să te ridici împotriva Dictatorului de exemplu, ci ALINIEREA la o realitate creată de alţi oameni care au avut acest curaj şi care au murit pentru ca tu să ai ce să critici. Iată de ce refuz acest adevărat Blazon care distinge fiinţa umană de celelalte vieţuitoare (care doar preiau o realitate preexistentă), acelora care se opresc doar la critica trecutului.
Căci ce înseamnă curaj? Nu înfruntarea unui pericol iminent? Nu înfruntarea în prezent a răului?
Curajul opiniei…
Curajul opiniei începe a fi atacat pe toate fronturile; atît în realitatea trăită în concret cît şi în cea scrisă… Cum încerci să spui ce crezi tu că este rău în prezent, cum ieşi din rîndul celor ce se hrănesc din critica trecutului si aduci accente critice prezentului, cum eşti atenţionat: ai grijă, adevărul poate să te coste… funcţia… sau chiar viaţa!
Părerea mea este că astăzi ar trebui să facem front comun şi să avem curajul opiniei, asta măcar de dragul copiilor noştri.
FRICA PENTRU PROPRIA PIELE
Spuneţi, citez :
«De teama sa nu atingem libertatea minoritarului, îngrădim excesiv libertatea majoritarului şi il acuzăm de discriminare atunci cand nu face altceva decat să-si exprime punctul de vedere, la fel ca si minoritarul»
Aveţi dreptate. Atît doar că nu este vorba doar de o teamă privitoare la celălalt – cum ar fi încălcarea drepturilor altor semeni ai noştri, aflaţi în minoritate, care au alte opţiuni; este vorba şi de o frică reală, gîndită la persoana intîi, privitoare deci la propria piele. Pielea noastră contează, nu a copiilor! Pielea noastră, da, teama de a nu fi catalogaţi drept antieuropeni, antialteritate, anti… nu mai ştiu ce! Cine ştie, poate vom pierde şi ceva voturi în viitor dacă am avea curajul opiniei acum, cînd este vorba de copiii nostri! Temeri false, căci iată, un val de proteste s-a înregistrat deja împotriva acestor iniţiative chiar in în ţările europene, iar la noi, vor strînge voturile românilor luînd atitudine… Vadim Tudor şi Gigi Becali!
Se spune tot mai des că românii îşi merită soarta, privitor la realitatea postdecembristă.
Păi da, desigur, nici nu au cum să merite altceva dacă le termură pantalonii pe ei numai la gîndul de a avea Curajul opiniei…
RESPECT
Pentru că aveţi curajul opiniei Acum, în Prezent, pentru că aveţi generozitatea de a vă gîndi la binele copiilor lipsiţi de apărare în faţa legilor adulţilor, v-aţi cîştigat definitiv Blazonul pe care vi-l acord nu doar eu ci toţi cei care ne citesc şi gîndesc la fel, ba chiar sunt sigură… şi cei cărora le este frică… frică să se pronunţe.
Adaug si eu un comentariu.
In ceea ce priveste partidul pedofililor, cu respect va informez ca in India este la putere de peste doua mii de ani. Suna ca o gluma proasta, dar totusi realitatea este ca obiectivele partidului recent acceptat legal in Olanda sunt de mult fumate in India. Acolo parintii isi casatoresc copiii (fetite sau baieti in acceptiunea noastra a varstei) de multe ori chiar sub varsta de 10 ani. Asta nu i-a impiedicat pe indieni sa existe ca natiune, sa aiba o cultura, sa fie inarmati pana in dinti, raspanditi in lumea intreaga.
E bine? E rau? La modul absolut, nu stiu. In mod cert insa educatia si cultura din care provin imi trezesc o puternica repulsie fata de aceasta initiativa, repulsie pe care nu mi-o ascund. Exista o stransa legatura intre sexualitate si maturitatea sociala (varsta la care un om poate hrani din munca lui pe altul, care nu poate munci) iar fondatorii partidului respectiv ar avea o bariera de netrecut in a ma convinge ca oamenii trebuie sa inceapa sa aiba un serviciu de la 12 ani.
Legat de curentele din Spania, nu as merge atat de departe incat sa asociez homosexualitatea cu infractionalitatea. Insa indiferent de ce cred eu, homosexualitatea este o realitate care trebuie explicata. Va mai curge multa cerneala pe tema asta!
De la a constata o eroare in viata sociala si pana a face la afirmatii false si fara legatura cu faptele marxistilor este o diferenta care indica lipsa de control asupra productiei de idei personale. Este necesar sa va aplic urmatoarea corectie. Cand ati perceput dv. marxisti care admiteau denaturarea satisfacerii necesitatii sexuale? Marxistii sunt oameni seriosi, respecta natura. Natura este primordiala pentru marxist.
In timpul socialismului romanesc abaterile de la normalitatea sexuala erau tratate fie ca boli fie ca infractiuni. Va supara faptul ca religiosii crestini fac marsaviile cele mai mari cu biblia in mana? De aceea PCR-ul pedepsea in egala masura si pe religiosi si pe homosexuali; pe unii pentru ca denaturau spiritul si pe ceilalti ca denaturau trupul.
In general vizavi de existanta individului uman se pot savarsi „infractiuni” adica fapte periculoase si asupra trupului si asupra spiritului sau. Asa-zisa stiinta a dreptului care papa banii degeaba in general reduce existenta umana la un fetis la o caricatura biopsihica si considera infractiunile numai ca fapte de degradare a unor parti ale omului si nu ale tuturor si nicidecum a personalitatii in ansamblu. De aceea critica aberatiilor comportamentale este nevalida si unilaterala de pe pozitiile unei doctrine de drept sau ale moralei religioase.
DOUĂ INTREBARI PENTRU STEFAN MAIER
Stefan, eşti printre rarii oameni care au avut curajul să lupte pentru libertatea presei şi a expresiei în timpul dictaturii ceauşiste. Ai fost închis la Rahova. Probabil, ai fost anchetat, bruscat…Puteai fi omorît.
Pentru aşa ceva îţi trebuie curaj, nu glumă. Sunt sigură că un om care a dat dovadă de o asemenea tărie de caracter în acele condiţii, nu se teme astăzi să răspundă la două întrebări :
RĂPIREA REPERULUI MORAL DINTR-O LEGE…
1. Ce părere ai despre modul în care este înţeleasă libertatea de expresie de judecătorul din Olanda ? Mai clar : cum crezi că s-a ajuns la posibilitatea ca în sfera conceptului de libertate a expresiei să fie inclusă şi legiferarea partidului pedofililor ?
Nu cumva datorită excluderii reperelor morale din definiţia libertăţii de expresie ?
Care este părerea ta, opinia ta, ce-ti spune cugetul tău de tată nu ce …îţi spune farmecul unei civilizaţii al cărei apogeu a apus de mult. Şi chiar de ar fi o naţiune puternică, strălucitoare, nu mi-aş modela copiii după asemenea precepte…oricîtă filosofie şi oricîtă artă mi-ar perinda pe sub ochi !
O şuviţă din părul copiilor noştri, o poveste din gîndul lor, un zîmbet, o privire strecurată dulce printre gene cînd îţi spune tati, valorează mai mult decît toată Mahabharata lor.
Nu imi spune cum este in India. Chiar dacă au o civilizaţie străveche, asta nu înseamnă că ce este valabil pentru ei este şi pentru noi, europenii. Ce dacă s-au fumat demult obiectivele partidului pedofililor, prin faptul că ele au existat de peste două mii de ani în India…Parcă şi femeile văduve au fost arse acolo la moartea soţilor pînă de curînd, nu ?
Din punctul meu de vedere preluarea şi legiferarea pedofiliei este o gravă regresie pe scara umanului. Şi sunt sigură că şi tu gîndeşti la fel.
Să le-o spunem îm faţă. Ce dacă sunt….supereuropeni ??
RĂPIREA REPERULUI MORAL DIN EDUCAŢIE
Homosexualitatea a existat de multă vreme şi va mai exista.Nu este vorba de a considera homosexualitatea o infracţiune, în articol, dacă citeşti cu atenţie, nu este vorba de aşa ceva. Articolul pune problema unei educaţii desfăşurate în şcoală, PRO- homosexualitate, ceea ce este cu totul altceva : nu homosexualitatea este infierată ci încercarea de a ne direcţiona copiii noştri, copii proveniţi din familii heterosexuale către acest gen de comportament sexual, pe motiv că este unul alternativ,normal şi dezirabil. Asta mie mi se pare un abuz asupra copiilor noştri, exercitat de factorii de decizie si instituţiile respective.
2. Ai accepta ca în şcoală copiilor noştri să li se facă o educaţie pro- homosexulitate ? Educaţia Pro-homosexualitate nu ar însemna implicit că altcineva decît copiii noştri şi decît noi a hotărît ce este Bine pentru ei şi ce este rău ?
Apoi, ai accepta un astfel de mediu social în care copiii ţi-ar fi preluaţi de către stat ? Da, sunt antecedente, tot în istoria omenirii găsim asta, la o adică istoria omenirii este ca un mare bazar în care poţi găsi te miri ce…şi bune şi rele, dar tu, ca tată, ai accepta?
DE CE?
De ce eziţi să ai curajul de a spune simplu, nu? De ce eziţi să ai curajul acela care te-a dus la Rahova? De ce trebuie să spui acum, acest ambivalent , citez: E bine? « E rau? La modul absolut, nu stiu.”
Doar e vorba de copiii şi nepoţii noştri, ai tuturor celor ce stăm acum de vorbă! Nu merită ei oare curajul acela pe care ştiu că îl poţi avea? Sigur că ai, te citez “o puternica repulsie fata de aceasta initiativa, repulsie pe care nu mi-o ascund. »
Dar nu e suficientă repulsia, trebuie făcut ceva pentru a ne apăra copiii de astfel de decizii pe care le iau Alţii în locul lor şi al nostru! Trebuie făcut ceva nu mi-e clar ce, dar tu ai mai fost lider şi sigur ai altă viziune ca mine. Ce crezi că s-ar putea face? Domnule Gheorghe Cionoiu, domnule Aurel Popescu, domnule Zob Gheorghe, ce am putea face?
Domnule Zob,
Ecoul dumneavoastră conţine o eroare gravă de interpretare a unui text relativ simplu şi demonstrează totodată că identificaţi în mod profund eronat atât marxismul clasic cât şi cel contemporan cu doctrina naţional-comunistă promovată de regimul Ceauşescu.
Eroarea de interpretare:
În articolul reprodus de mine nu se afirmă câtuşi de puţin că promovarea homosexualităţii (sau a libertinajului sexual în general) ar fi o caracteristică a marxismului clasic. Se afirmă doar că teza „părinţii nu ar trebui sa deţină rolul principal în educaţia copiilor lor… este tipic marxistă” şi este „promovată de statele totalitare care îşi propun să smulgă familiei rolul educativ şi formator al noilor generaţii, înlocuindu-l cu o îndoctrinare progresivă a copiilor pe băncile şcolilor de stat.”
Erorile ideologice:
1. Nu sesizaţi diferenţa ideologică dintre marxismul clasic şi naţional-comunismul lui Ceauşescu în domeniul politicii adoptate de partid faţă de familie.
Lozinca ceauşistă – goală de conţinut în condiţiile în care dreptul de proprietate nu era garantat – „familia este celula de bază a societăţii” era contrazisă în marxismul clasic de teza „familia este instituţia care asigură perpetuarea mentalităţii burgheze”.
Probabil că nu vă sunt cunoscute nici teza anterior amintită şi nici lecturile din anii ’50 traduse din limba rusă prin care copii era îndemnaţi să fie mândri de statutul progresist al pionierului şi incitaţi să îşi denunţe părinţii reacţionari.
2. Faceţi în mod bizar abstracţie de o realitate arhicunoscută – în lumea postmodernă, invocând în mod aberant principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, partidele de stînga militează consecvent pentru echivalarea parteneriatelor homosexuale cu căsătoria. În articolul reprodus de mine este vorba despre o măsură adoptată de „guvernul socialist de la Madrid”.
PS Nu aţi reuşit să vă eliberaţi nici de dogma marxistă „religia este opiu pentru popor”.
Voi posta doua ecouri, din considerente de timp.
Mai intai despre educatia pro-homosexuala din Spania.
Acesta este un exemplu de manipulare prin presa. Intreaga argumentatie se bazeaza pe afirmatia ca in scoli se va preda „pro-homosexualitate”. M-am documentat sa vad ce spune ministrul educatiei spaniol despre problema, si redau in original: „It is necessary for children to understand how the society they live in is organised,” said Secretary of State for Education Alejandro Tiana, „and that various types of family exist: ones where there are two parents, a single parent or homosexuals. To deny it is to deny reality, no matter the controversy it causes.” (Este necesar pentru copii sa inteleaga cum este organizata societatea in care traiesc si faptul ca exista diferite tipuri de familii: unele cu doi parinti [de sexe diferite], unele cu un singur parinte sau homosexuale. A nega aceasta inseamna a nega o realitate, oricate controverse s-ar crea.)
Prin urmare, toata teoria din jurul „pro-homosexualitatii” este o reactie politica ce ignora dreptul copiilor de a invata in scoli despre o realitate altfel de netagaduit. Sincer, mi se pare o atitudine progresista a guvernului spaniol care incearca – si se pare ca are si taria – de a se desprinde de umbra seculara a Bisericii Catolice. Eu personal as fi preferat sa invat in scoala despre homosexualitate si nu in intunericul unui cinematograf de unde am fugit ingrozit de o mana care mi se aseza insistent pe picior. As fi vrut sa fiu, copil, suficient de educat ca sa ma ridic din prima clipa, nu sa cred macar o fractiune de secunda ca este o postura gresita a adultului de langa grupul de copii care ne dusesem la film. Azi as prefera ca ai mei copii sa invete in scoala despre homosexualitate si nu din demonstratiile gay multicolore care exprima toleranta, se petrec pe o muzica atractiva, la care participa oameni tineri aruncand ghirlande de flori, jucarii si insigne celor care-i privesc de pe margine.
Atat despre stirea cu „pro-homosexualitatea”. Folositi surse de stiri multiple si mai ales cautati declaratiile originale.
Doriti opinia mea despre homosexuali? Am o parere infinit mai buna despre o familie de homosexuali decat despre diferitii frustrati, incepand cu cei carora a discuta sau a educa pe tema sexului li se pare o oroare si terminand cu violatorii – desigur, cu totii, „hetero”. Si, pentru a elimina orice dubiu, nu sunt homosexual.
Sunt
Al doilea comentariu se refera la partidul pedofililor.
Cred ca si in aceasta privinta m-am exprimat destul de clar in interventia mea anterioara. Fara sa vreau, provocat colegial de Aurora, fac afirmatii cu continut politic, dar va asigur ca nu candidez pentru nici o functie publica 🙂
Daca biologic vorbind, initiativa celor trei pedofili olandezi, carora li se adauga un judecator lunatic aflat probabil si in imposibilitatea de a aplica un cod de lege capabil sa le interzica organizarea, nu reprezinta un pericol pentru societate (la asta m-am referit dand exemplul Indiei).
Din punct de vedere educational si moral, reprezinta o catastrofa. Imi pare rau ca stirea Novopress preluata de Gigi Cionoiu nu mentioneaza si ca acelasi partid are ca scop si desfiintarea guvernului si a parlamentului (cabinet si congres in Olanda), demiterea Primului Ministru, etc. Anarhie curata, nonsens, dar pe de alta parte un bun exemplu ca separarea puterilor statului in Olanda… functioneaza.
Pe de alta parte, prefer un Partid al Pedofililor legal, la vedere, cu membri inregistrati, cu adrese cunoscute, unei asociatii secrete a pedofililor, nu credeti?
Se teme cineva ca o astfel de aberatie va castiga voturi, sustinere, locuri in Parlamentul Olandei? Sincer, mi se pare mai buna situatia de a-i sti pe o lista decat ascunzandu-se si atacand din umbra. Pot fi mai usor impotriva pedofililor aparandu-mi si educandu-mi copiii impotriva unor pericole cunoscute, decat ascunzandu-le adevarul ca exista astfel de specimene si ne-asteptandu-ma din ce ungher vaneaza.
In final cred ca intreaga poveste este atat de aberanta incat si-a castigat o mediatizare nemeritata. Mi-ar parea rau chiar si mie ca am pierdut timpul scriind despre asemenea singularitate, daca n-ar fi comunicarea aceasta indirecta intre noi, cei care sutinem ACUM 🙂
Stefan,
Pentru că ai posibilitatea să mergi la sursă, nu ar strica să reproduci aici si programa şcolară propusă (chiar şi în spaniolă ), pentru înţelegerea de către copiii spanioli a faptului că există şi alte tipuri de familii. Doar aşa ne putem da seama dacă este vorba de un program PRO- homosexualitate sau nu.Tu reproduci aici o declaraţie a unui om politic…dar ea acoperă un fapt despre care doar programa şcolară ne poate spune adevărul.
Nu era necesar să precizezi că nu eşti homosexual. Nici unul dintre noi nu a spus şi nici nu a gindit aşa ceva. De aceea, colegial iţi spun că această precizare, împreună cu ultima »am pierdut timpul scriind despre asemenea singularitate », mi se pare asa…un fel de invitaţie la tăcere.
TE CONTRAZICI
Nu consider că am pierdut timpul scriind despre acest subiect şi avînd curajul să mă pronunţ. Şi nu voi ezita să îţi spun că te contrazici.Să reiau : copiii noştri sunt, te citez, «cat se poate de capabili sa isi aleaga reperele etice pe baza comportamentului nostru», încă de la vîrste mici deoarece, copiii noştri beneficiază , citez iar din ecoul editorului nostru «inca de la nastere», de «comportamente preinregistrate, dintre care cel al imitaţiei este de departe cel mai puternic».
Mai departe, tot tu spui, citez, « … avem, inca de la nastere, comportamente preinregistrate, dintre care cel al imitatiei este de departe cel mai puternic.. ».
În copilărie, această caracteristică a imitaţiei este foarte puternică, tocmai pentru că este , cum ai zis, preînregistrată. În plus, tot ce învaţă în şcoală copilul mai ales la vîrste mici, are valoare de MODEL.
Revin si te intreb:în contextul acestor afirmaţii ale tale mai susţii că nu este vorba de un program PRO-homosexual? Că nu vor prelua modelul coabitării adultilor homosexuali, cîtă vreme ei, copiii îşi aleg reperele etice pe baza comportamentului adulţilor? De unde ştii că familia intemeiată de tine va fi modelul copiilor tăi şi nu una homosexuală? Conflictul între generaţii este un fapt, apoi, se stie doar, mulţi homosexuali sunt oameni talentaţi, sensibili, capabili, artişti desăvîrşiţi, nu pune nimeni în discuţie asta si nici dreptul lor de a nu fi stigmatizaţi – ceea ce pun eu în discuţie este, o spun din nou: de ce să decidă alţii în locul meu, al tău şi al lor, dirijarea comportamentului sexual al copiilor noştri către homosexualitate?
INTREBARE LA CARE NU AI RASPUNS
Ce părere ai despre preluarea de către stat a copiilor?
Obligativitatea sustinerii afirmatiei potrivit careia in scolile spaniole ar urma sa fie indemnati copii sa practice homosexualitatea apartine agentiei de stiri care a facut-o si care plateste probabil redactori care nu sunt in toate mintile, nu mie, care am atras atentia asupra inconsistentei modului in care au pus problema in raport cu declaratiile oficiale.
Nu invit la tacere. Am facut precizarea ca nu sunt homosexual ca sa se stie din capul locului ca nu fac o pledoarie „pro-domo” cand invit la toleranta fata de aceasta minoritate.
Ceea ce inteleg din intentiile educationale spaniole este urmatorul lucru: 1. Sa li se prezinte copiilor realitatea si 2. Sa li se ofere un mod de gandire tolerant.
Chestiunea cu asa-zisa preluare de catre stat a copiilor este aberanta si comporta o discutie mai ampla. Pe de o parte ma astept ca sistemul educational sa faca mai multa treaba de banii pe care ii primeste de la stat, deci as vrea ca scoala sa aiba o pondere mai mare in educatia copiilor in raport cu familia decat o are astazi si sa ma chinui mai putin cu tabla inmultirii eu personal. Pe de alta parte as vrea sa existe posibilitatea alegerii scolilor de catre parinti, creindu-se acel sistem concurential in educatie care ar obliga la o ridicare generala a stachetei. Dar efectiv acesta este un alt subiect.
Mai ramane sa ma convingi ca ma contrazic pe undeva, in rest toate bune si iti respect punctele de vedere.
LIBERTATEA DE A DEVENI ORICE
Ştefan,
Susţii, ca şi mine, introducerea realităţii în poveşti.
Ceea ce ne separă: eu consider că în poveste trebuie introdusă situarea etică a personajelor şi acţiunii. Trebuie spus copilului cine este personajul bun si care cel rău, care este comportamentul dezirabil, acceptat de societate şi care nu. Asta tocmai pentru că, în virtutea imitaţiei ei pot prelua orice li se spune, dar nu au repere morale. Iată, copiii pierduţi, crescuţi între animale de mici, reproduc în cele mai mici detalii comportamentul acestora şi regăsiţi fiind, nu au mai putut fi aduşi la starea umană cu tot efortul psihologilor. Spun asta, pentru a sublinia că deşi nu suntem o tabula rasa la naştere, deşi avem o preînregistrare, aceasta ne dă libertate absolută: putem deveni ORICE.
De aceea spun că, în poveşti, trebuie spus copilului şi ce este bine şi ce este rău.
Acum, pentru că trebuie să adaptăm poveştile astfel încît copiii să fie pregătiţi pentru realitate, înseamnă că vom scrie poveşti pentru copii cu pedofili şi familii homosexuale? Şi bineînţeles, acum iar nu va fi prezentă dimensiunea etică, pentru că de data asta chiar nu se poate… pentru a nu stigmatiza minorităţile sexuale.
Vrei să spui că nu a început o rescriere a mentalului? O rescriere despre care nu ni s-a spus un cuvînt? Începută sistematic, din frageda pruncie…Vrei să mai spui că nu au decis alţii în locul nostru?
Crezi că noi n-am fi putut trăi civilizat avînd în comunităţile noastre şi homosexuali fără a ne fi rescris mentalul? Excese bineînţeles că au existat în raportarea heterosexualilor la homosexuali şi cred că şi reciproca este valabilă. Dar ar putea fi depăşite şi altfel decît prin dirijarea programată a copiilor spre homosexualitate. Şi altfel decît fiind înşelaţi. Căci atunci cînd altul decide în lucul tău, este manipulare.
Eu aşa cred.
LEGALIZAREA NU ESTE DOAR O LISTĂ
Ştefan, nu poţi să spui că legalizarea este doar o listă! Nu poţi să spui că avem un avantaj din legalizarea partidului pedofililor pentru că astfel ai o listă, îi ştii.
Legalizarea unui astfel de partid, înseamnă şi recunoaşterea punctelor lor programatice : întreţinerea de relaţii sexuale cu copii de 12 ani. Consumul de droguri. Nu poate fi vorba de “relaţii” sexuale la această virstă, decît în cazuri ce constituie excepţii, pentru restul fetiţelor este sigur un viol legiferat, o traumă.
Sigur, „societatea” poate merge înainte şi aşa, ca în India, cîte societăţi clădite pe suferinţă şi oroare nu a cunoscut omenirea…pe drumul către servitute!
Aurora, cand altul decide in locul tau nu mai este manipulare, este dictatura. Manipulare este atunci cand esti „pacalit” sa gandesti intr-un anumit fel. Hai sa elucidam intai daca intr-adevar Guvernul spaniol vrea sa educe copiii pro-homosexualitate si apoi tragem concluziile de rigoare.
In fine, in legatura cu legalizarea am senzatia ca partidul respectiv nu este neconstitutional in Olanda, atata tot. In alte tari judecatorii aplica legile, nu opiniile lor personale si nici nu-si permit sa ia decizii pe baza de spaga. Pur si simplu cred ca modul in care a fost intocmita documentatia pentru partidul respectiv a facut imposibila, repet: IN CADRUL LEGAL OLANDEZ, refuzarea inregistrarii!
***…Domnule Gheorghe Cionoiu, domnule Aurel Popescu, domnule Zob Gheorghe, ce am putea face?***
Stimată doamnă Mihacea,
În vara anului 2002, după ce Curtea Constituţională a Germaniei a validat constituţionalitatea Legii Parteneriatelor Casnice am scris în semn de protest eseul „Über Ehe und andere Lebensgemeischaften” („Despre căsătorie şi alte comunităţi casnice”). În anul 2003 am tradus acest eseu în limba română şi l-am publicat în broşura „Revoluţia sexuală şi politica familială”. Capitolul final al eseului respectiv este intitulat „Gânduri referitoare la necesitatea constituirii Iniţiativei Împotriva Profanării Căsătoriei”.
În următoarele două numere ale „ACUM” voi propune acest eseu spre dezbatere în cadrul „Polemicii”.
Ştefan, ai spus: « Mai ramane sa ma convingi ca ma contrazic pe undeva, in rest toate bune si iti respect punctele de vedere ».
***
Urmărind discuţia noastră şi avînd în vedere că omul se reproduce prin comportamentul sexual am înţeles că trebuie făcută o distincţie între două planuri:
– planul consecinţelor asupra existenţei individului a adoptării unor comportamente sexuale;
– planul consecinţelor asupra existenţei societăţii a adoptării unor comportamente sexuale.
TE CONTRAZICI
Spui că în educaţia copilului trebuie să respectăm principiul realităţii, să-i spunem copilului adevărul. Dar realitatea are şi aspecte nocive, rele atît pentru copilul de azi adultul de mai tîrziu, cît şi pentru societate. Tu însuţi recunoşti existenţa acestor aspecte, căci spui referindu-te la legalizarea pedofiliei (şi implicit şi la pedofilie), citez : “In mod cert insa educatia si cultura din care provin imi trezesc o puternica repulsie fata de aceasta initiativa, repulsie pe care nu mi-o ascund ».
De unde îţi vine această repulsie ?
Din “educaţia şi cultura” din care provii, o spui tu singur, ambele fiind cele care ţi-au transmis şi evaluarea ca nociv/ benefic, normal/anormal, bun/ rău pentru tine ca individ şi pentru societate, a comportamentelor sexuale. Căci altfel de unde ai avea repulsia ? Nu din ştiinţa faptului că este un aspect negativ? Un comportament sexual nociv ?
Cînd este vorba de a evalua în mod conştient un asemenea comportament sexual spui, citez: « E bine? E rau? La modul absolut, nu stiu ».
Aşadar te contrazici : te comporţi ca şi cum accepţi evaluarea ca nocivă a unui comportament sexual, dar nu recunoşti că accepţi nocivitatea sa.
DILEMA
Eu cred că la ora actuală s-a creat o dilemă privind educaţia sexuală a copiilor, în care te afli şi tu ca adept al educării în spiritul realităţii, dilemă pe care nu o poţi depăşi decît contrazicîndu-te. Să analizăm pe rînd cele două comportamente sexuale în discuţie:
Pedofilia
-în planul consecinţelor asupra existenţei individului, deşi este un plan particular, este un aspect nociv, rău pentru copiii care ar fi implicaţi (îţi provoacă repulsie). Este deci corect ca şcoala de la care te aştepţi să preia din sarcinile tale educative să le spună copiilor tăi că pedofilia este un comportament sexual nociv, anormal, care nu trebuie urmat , sau nu? Te întreb pentru că, am văzut că eziţi cind este vorba de a evalua acest comportament sexual (« E bine? E rau? La modul absolut, nu stiu»).
– în planul consecinţelor asupra existenţei societăţii, este corect ca şcoala să le spună copiilor că pedofilia este un comportament nociv ? Te întreb, pentru că din exemplul Indiei, am înţeles că apreciezi că societatea nu este afectată.
Afirm că te contrazici :
– Dacă alegi să le spui că este un comportament nociv, care nu trebuie urmat, îti contrazici afirmaţia potrivit căreia, citez : « E bine? E rau? La modul absolut, nu stiu», înseamnă că operezi o valorizare (pe care o refuzi în acest citat).
– Dacă alegi să le spui că este un comportament normal, de urmat, îţi contrazici repulsia care arată că în fapt, tu consideri că ai de-a face cu un comportament sexual nociv, care nu trebuie urmat.
– Dacă refuzi copiilor evaluarea acestui comportament sexual, nu ii educi în spiritul realităţii pe care tu o percepi (repulsia…). Întrebare : în spiritul cărei realităţi să-ţi educe şcoala copiii ? A celei pe care o percepi tu, sau în spiritul realităţii percepute de minoritatea pedofililor ?
Homosexualitatea : cum trebuie tratată în educaţia copiilor ? Mai trebuie tratată valoric, situată pe axa normal/anormal, nociv/benefic, bun/rău, mai trebuie avertizat copilul să urmeze sau nu acest model de comportament sexual ? Te întreb, pentru că :
-în planul consecinţelor asupra existenţei individului, suntem de acord că fiind un plan particular, care nu implică pe nimeni împotriva voinţei sale, unde orice imixtiune este neavenită, este un comportament sexual ce nu poate fi dictat. Este o opţiune liberă. În virtutea demnităţii umane bazată pe libertatea sa, suntem iar de acord că homosexualii nu trebuie stigmatizaţi.
Întrebare : este corect, realist, să le spunem copiilor că
– în planul consecinţelor asupra existenţei individului este un comportament sexual normal, benefic, de urmat, de vreme ce nu afectează pe nimeni, da sau nu ?
– în planul consecinţelor asupra existenţei societăţii, este este corect să le spunem că este un comportament sexual normal, benefic, de urmat, da sau nu ?
Afirm că oricare dintre variante vei alege te contrazici, pentru că :
– Dacă eşti de părere că privitor la consecinţele din planul existenţei individului, trebuie să le spunem copiilor că homosexualitatea este un comportament sexual normal, benefic, de urmat, te contrazici deoarece spui că atunci cînd un homosexual ţi-a pus mîna pe picior într-un cinematograf, ai fi vrut să ştii exact despre ce este vorba pentru a te ridica mai rapid să pleci de acolo. Aşadar, cel puţin în fapt, nu aprobi, nu consideri homosexualitatea ca fiind un comportament sexual normal.
Acest gest s-ar putea întelege şi aşa : nu doar că nu aprobi acest tip de comportament sexual, dar eşti şi intolerant, nici măcar nu accepţi să vizionezi un film în vecinătatea unui homosexual! Tot din ceea ce spui, se înţelege că ai vrea ca şcoala să transmită copiilor tăi acelaşi tip de valori pe care îl ai tu, copiilor tăi. Dar care este tipul tău de valori ? Unul axat pe toleranţă sau nu ? Nu ştii nici tu, pentru că te contrazici. Să vedem.
Te citez :
« As fi vrut sa fiu, copil, suficient de educat ca sa ma ridic din prima clipa, nu sa cred macar o fractiune de secunda ca este o postura gresita a adultului de langa grupul de copii care ne dusesem la film. Azi as prefera ca ai mei copii sa invete in scoala despre homosexualitate si nu din demonstratiile gay multicolore care exprima toleranta, se petrec pe o muzica atractiva, la care participa oameni tineri aruncand ghirlande de flori, jucarii si insigne celor care-i privesc de pe margine ».
PRECIZARE:
Pentru a te face să-ţi înţelegi mai bine contrazicerile, ţi-aş fi profund îndatorată dacă mi-ai explica ce găseşti atît de nepotrivit, tu, un om care inviţi la toleranţă, în „demonstraţiile gay multicolore care exprima toleranta », pe care le văd copiii tăi care pe margine fiind pot primi o floare sau o jucărie ? Ce crezi că le-ar putea spune şcoala mai mult decît tine, respectiv că este o manifestare a homosexualilor care sunt oameni normali, cu un comportament sexual normal, de unde ei vor înţelege, văzînd că există şi familii de homosexuali care au copii (adoptaţi), că este şi un model ce poate fi urmat? Asta le va spune şcoala, altfel va fi acuzată chiar de tine (care refuzi pină şi evaluarea pedofiliei ca fiind bună, sau rea şi inviţi din secundă în secundă la toleranţă), că este intolerantă !
Te mai anunţ şi că în şcoală profesorii trebuie să spună copiilor ce este fixat în programa şcolară, iar unul din obiectivele majore ale educaţiei este toleranţa.
– Dacă esti de părere că în planul consecinţelor asupra existenţei societăţii, este corect să le spunem copiilor că homosexualitatea este un comportament normal, nu educi copii în spiritul realităţii, deoarece, aşa cum se înţelege din ecoul d-lui Aurel Popescu, în condiţiile perpetuării progresive a acestui model de comportamet sexual, societatea piere ;
– Dacă eşti de părere că nu este un comportament sexual normal, nici benefic pentru existenţa societăţii, eşti intolerant.
Ori, tu faci apel la toleranţă.
Cum ieşi din dilemă ?
Nu orice imi creaza mie repulsie este si rau. Devine rau doar daca mi se impune. Asta se numeste atitudine toleranta. Nu vad deci unde ma contrazic la acest capitol.
Este normal sa le spunem copiilor ca homosexualitatea reprezinta un comportament sexual normal pentru cei care simt nevoia apropierii sexuale catre persoane de acelasi sex. Trebuie sa facem distinctie intre normalitate comportamentala in general (aceasta nu exista decat in capul fundamentalistilor de orice fel) si normalitate comportamentala in raport cu sine (singura care exista). Si social si individual. Nu vad unde este contradictia. Avem loc sub soare si homosexualul care se simte atras de mine, si eu caruia acest lucru ii creaza repulsie. Nu mai avem din clipa in care respectivul incearca sa ma convinga prin orice mijloc sa-i accept apropierea, dar pana atunci nu am nimic cu omul. Nu mai avem din clipa in care eu il discriminez numai din cauza ca e homosexual.
Povestea cu societatea care se stinge din cauza homosexualitatii e atat de puerila incat nici n-o sa ma refer la ea.
Aurora, tot timpul ma scoti din context si manipulezi ceea ce spun. Am sa-ti dau un exemplu: pui pe seama mea, intrebandu-ma („…trebuie să le spunem copiilor că homosexualitatea este un comportament sexual normal, benefic, de urmat,…”) o asociere de tipul „normal, benefic, de urmat”.
Urmareste-ma cu atentie: NU EXISTA LEGATURA PE CARE O INSINUEZI A FI IMUABILA INTRE CELE TREI.
Normal = un comportament (in context) care face parte din sfera normalitatii;
Benefic = un comportament care se raporteaza la un alt individ decat cel care evalueaza normalitatea – si are ca inteles realizarea de beneficii (morale sau materiale);
De urmat = un model de actiune.
Vreau sa-ti spun ca nu tot ce este in sfera normalului este si benefic sau demn de urmat. Nu tot ce este de urmat este neaparat benefic pentru individ. In fine, sunt multe lucruri anormale care se dovedesc a fi benefice pentru cei care le intreprind.
Eroarea ta porneste dintr-un singur punct. Acela al operarii cu notiunea de normalitate impotriva homosexualilor. Eu accept ca nu sunt ca ei, dar asta nu inseamna ca ei nu sunt normali.
CITEAZĂ-MĂ, TE ROG.
Din motive dincolo de puterea mea care mă ţin departe de computer, mă rezum la a-ţi spune următoarele:
a) – « normal », « benefic », « demn de urmat”- erau variante pe care ţi le propuneam sub formă de întrebare, spre a-mi da un răspuns cu oricare doreşti dintre ele;
b) – nicăieri nu am afirmat că există o legătură « imuabilă » între normal, “benefic » şi « de urmat ». Dacă am afirmat undeva aceasta, te rog să mă citezi, aşa după cum bine ai văzut că eu am procedat cînd te-am vizat în afirmaţiile mele ;
c) – te rog iarăşi să citezi acea frază în care eu mă pronunţ împotriva homosexualilor. Deci exact acea frază. Mulţumesc.
Aici aş dori să atingi un al doilea obiectiv, anume să îmi răspunzi de ce crezi că operarea cu noţiunea de « normal » ar fi un semn de rea voinţă faţă de homosexuali. Eu cred că şi homosexualii şi heterosexualii pot opera cu noţiunea de normal fără nici o problemă.
Al treilea obiectiv: citează te rog acea frază în care eu afirm că homosexualii sunt anormali. Altfel, voi crede că discuţia noastră e iar în pericol de a se pierde în Zona Crepusculară. Mulţumesc de asemeni.
Te citez :
”Nu orice imi creaza mie repulsie este si rau. Devine rau doar daca mi se impune. Asta se numeste atitudine toleranta. Nu vad deci unde ma contrazic la acest capitol. »
Să îţi spun unde te contrazici: nimeni nu ţi-a impus nimic în cinematograf!
A, incă ceva: nu ai răspuns la toate întrebările.