DOUA PEISAJE. CHICAGO, 2005, Gh. Parascan, u/pCele doua picturi prezentate in acest material, au ca subiect metropola CHICAGO, vizitata in urma cu un an, cu ocazia realizarii unei expozitii intinerante.
Chicago te cucereste prin imensitate si lumina. In vestul citadelei verticale am intilnit un amestec extrem de interesant de combinatie arhitecturala. Cladiri vechi ca trasatura imagistica, combinate cu superinaltimile turnurilor fara sfirsit. Ca pictor, am fost incitat sa incerc imposibilul. Chicago isi cerea chipul iesit de sub penel. Cit de modern ar fi fost acest chip?
O abordare abstracta poate ca ar fi fost mult mai la moda si ar fi satisfacut snobismul multora. Din fericire nu snobismul este crezul meu ca artist. Chicago trebuia sa poarte un chip-document. M-am hotarit, cu orice risc, sa infatisez un Chicago in lumina multicolora in care isi duce existenta. Cum apropierea epocilor, in arhitectura, m-a cucerit, am ales ca reprezentative imaginile si subiectele cu trimitere la istoria chipului citadelei. Am imaginat chipul acelui oras in care te poti ascunde in lirism, prin care te poti plimba inca o mie de ani fara sa obosesti, fara sa te descompui spiritual.
Cele doua tablouri prezentate, tin sa fie acele documente, capabile de aducere aminte. Spiritualitatea nu este ascunsa in spatele unor forme-informe, ci se gaseste zidita in culoarea unor perspective citadine unice. Te poti pierde in aceste imagini, la fel de usor ca in realul Chicago. Poti fi la orice fereastra, in spatele frunzelor, usilor…
O pictura realist-impresionista si doar atit?
Din pacate modernul si contemporanul a ciuntit din arta plastica povestea reala. In numele unei reorientari a plasticii in varii directii, peisagistii au fost alungati la marginile fenomenului creativ. A face peisaj in arta romaneasca, este un risc imens. Practicarea acestui gen te coboara subit din orice top al asa zisilor “intelepti” ai colorii. Din acest motiv, multi plasticieni de valoare din Romania sunt invinsi moral de confrati.
Personal, nu am acordat niciodata atentie ideii ca peisajul in pictura contemporana ar fi mai prejos ca alte specimene plastice. Mai mult, lenea unora de a gindi si regindi plastic natura, a dus la o saracire in abordari artistice. Exclusivismul practicat printre genurile picturii nu poate duce decit la anihilarea unei mari parti a valorilor umane. Dupa cum se vede luptele ascunse se poarta pina si in domeniul genurilor plastice.
Sa fim liberi in gindire! Iata crezul intelepciunii. Arta nu trebuie sa devina o moda schimbatoare, plina de hachite si abordari exclusiviste.
Cu speranta ca cele doua peisaje prezentate va poate purta pe meleagurile americane, cel putin prin culoare, voi incheia acest material.