CAIETELE MELE [caietul galben: despre fericire (1)]
Alfred de Vigny – jurnalul unui poet – pag 51:
«În această închisoare numită viaţă, din care plecăm, unii după alţii, pentru a ne duce spre moarte, nu trebuie să ne bizuim pe nici o plimbare, pe nici o floare. De aceea, cel mai mic buchet, cea mai mică frunză ne bucură privirea şi inima, mulţumim puterii care a îngăduit ca ea să se ivească sub paşii noştri. E adevărat că nu ştii de ce esti prizonier şi pentru ce eşti pedepsit, dar ştii că nu trebuie să te îndoieşti în privinţa pedepsei tale: suferinţă în închisoare, urmată de moarte.»
Axel Munthe – cartea de la San Michele – pag 395:
«să fie adevărat că nu există durere mai mare decât să-ţi aminteşti în nefericire de fericirea trecută? Eu, unul, nu cred. Gândul meu se întoarce cu bucurie, nu cu durere în urmă».
«Fericirea n-o putem găsi decât în noi şi e numai timp pierdut s-o cerem altora; căci puţini sânt cei ce au de prisos»
ADRIAN PAUNESCU
« nu exista fericire
decit in masura
in care o poti problematiza»
“dupa ani si ani de calatorie
prin univers
omul se-ntoarce in gradina sa
si, abia atunci, simte ce aproape ii era
fericirea»
Balzac – Femeia de treizeci de ani – pag 53:
«nefericirea, la fel ca şi adevărata fericire , ne îndeamnă la visare»
Călin Gruia – La VALSUL DIMINETII – pag 142:
«dar ca unii să fie fericiţi trebuie ca alţii să plângă. Aşa e lumea şi n-am făcut-o eu»
Cella Serghi – Mirona – pag 77:
«viaţa îţi va răspunde la orice întrebare. Numai dacă ai s-o iei în piept aşa cum trebuie, cinstit şi cu încredere în forţele tale»
Corneliu Ştefanache – Ruptura – pag 307:
« Fericirea, acest cuvânt atât de obosit, supt de toate gurile şi în toate împrejurările, trebuia salvată de pictori . El şi găsise culoarea cuvântului fericire , era o nuanţă de portocaliu, ceva în genul acelei dâre lăsate pe cer de apusul soarelui.»
Dan Tarchila – Rouă pe trotuare – pag 66:
«fiecare om merită să trăiască fie şi numai pentru că s-a născut. Fericirea este o chestiune personală, dar nimeni nu şi-o poate realiza de unul singur. Beneficiem totdeauna de fericirea pregătită de alţii. Şi noi o pregătim pe-a altora»
Dan Tarchila – Rouă pe trotuare, pag 66:
«sunt şi alte lucruri pe lume, în afară de propriile noastre probleme, de micile noastre fericiri sau nefericiri, nu crezi? Stau şi mă gândesc câteodată cât merit eu din tot ce am de la viaţă?»
Dostoievski – Demonii – pag 829:
« fiecare minut, fiecare clipă de viaţă trebuie să fie spre fericirea omului. Trebuie, trebuie neapărat. Este o datorie a omului însuşi să facă să fie astfel; este o lege pentru el, o lege ascunsă , dar negreşit existentă»
Dostoievski – Demonii- pag 303:
«omul e nefericit pentru că nu ştie că este fericit; numai de aceea. Asta-i tot, tot. Sânt fericiţi toţi aceia care ştiu că totul e bine. Dacă ar şti că sunt fericiţi, ar fi fericiţi; cât timp însă nu ştiu că sânt fericiţi, tot atâta timp vor fi nefericiţi. Iată ideea, întreaga idee, în afara ei nu există alta»
Dostoievski – Demonii – pag 275:
«cum nu-ţi dai seama că, în afară de fericire, omul mai are nevoie în egală masură şi de nefericire? »
Eugen Barbu – Jurnal – pag 202:
«în fond, de ce facem atâta caz în jurul dragostei? De ce atâta literatură? Animalele mi se par de o mie de ori mai fericite. Închipuiţi-vă un câine care ar avea complexe de gelozie»
Pag. 13: «Goethe mi se pare ingrozitor cand spune: cel mai bun mijloc de-a contribui la fericirea niversala e ca fiecare sa inceapa prin a si-o face pe a lui proprie»
Eric Knight: Mai presus de toate
«Caut ceva in care sa pot crede. Biserica n-a aratat nici cea mai mica intelegere fata de oribila mlastina in care noi, oamenii de rind, ne balacim, drept urmar, e goala, in timp ce noi ne ducem la cinematografe, teatre, meciuri de fotbal. In nemuritorul meu sflet aceste lucruri sunt mai aproape de d-zeu, asa pervertite si sterile. Biseica a trait in spaima. Timp de generatii. Multele si frumoasele invataturi ale lui Hristos le-a repudiat, deoarece stia ca jignea pe cei bogati, pe care i-a privilegiat, iubit si lingusit. Ca sa acopere lipsa noastra biserica lui Hristos a fost umpluta cu odajdii incarcate cu pietre pretioase si fast, lucruri pe care nu le-a cunoscut si care n-ar fi putut sa Le placa. Dintre toate pacatele catalogate de Hristos a ales unul singur care n-ava sa-i supere pe bogati deoarece e universal – pacatul sexual. Si astfel s-a facut din sexul in sine, un pacat. Pacatul originar al lui Adam. Hristos nascut fara pacat. Singurul pacat despre care in spaima ei , se-ncumeta a propovadui. S-a predicat atita incit taina si nimbul procreatiei dintre faptele omului a ajuns a fi pingarita, copiii initiati susotesc despre ea ca despre o obscenitate. A transformat in pacat ceea ce milioane de oameni normal il simt in sufletele lor ca este o bucurie sfintita de D-zeu, ca este chintesenta vietii, a caminului, a familiei. Si-apoi se mira de ce milioanele de oameni au parasit biserica si se duc sa se-nchine intr-un templu mai sincer, in fata unui nevinovat film de dragoste, la cinema . milioane de oameni intorc spatele bisericii, invataturilor ei denaturate. In biserici nu rasuna decit pasii citorva asexuati, ai fecioarelor slute si a vaduvelor resemnate. In ochii oamenilor de rind biserica a ajuns asezamintul unde se aduna tinerii descurajati si tristi, lipsiti de instinctele sexuale firesti. Biserica prospera de pe urma saraciei. Sa se elibereze de sub teroarea celor privilegiati, sa se intarca la noi si sa ia parte la viata noastra. Biserica ne-a parasit, nu noi pe ea. Dati-ne inapoi biserica»
(va urma)