Un proverb tibetan susţine că „nu se poate coase cu un ac cu două vârfuri”. Cam aşa mi se întâmplă mie cel din zodia balanţei. Panoplia posibilităţilor ce ne stau la dispoziţie este copleşitoare, deseori paralizantă. În cazul cumpărăturilor de o oarecare importanţă, cum ar fi de pildă un calculator, indecizia frizează ridicolul. Din cauza evoluţiei scelerate a materialului informatic, îmi venise ideea să-mi cumpăr un al doilea laptop, actualul suferind de ultrajul unei utilizări continue (24/24), în raport cu o durată presupusă limitată. În realitate ar fi al treilea, dacă ţin cont de „bătrânul” Compaq de patru ani, trecut prin furcile caudine ale începătorului neîndemânatec şi predispus faimoşilor „ţepi” numiţi viruşi. Înaintea evantaiului de mărci, pierzi uşor nordul. Pe care dintre aceste superbe aparate să–ţi cadă hotărârea? Pradă ezitărilor, am consultat un amic călit în informatică, care mi-a suggerat, cu o superioară insistenţă, un Sony, îndrăcit cu pentium 4. El nu jura decât pe prestigioasa marcă, sfătuind toţi amicii să nu se atingă de alte „porcării”. Exclusivist din fire, ai fi zis că era beneficiarul unor comisione de marketing în solda negustorilor de Sony. E drept că toată casa îi era plină de Sony: un ecran plasma cât o fereastră, son-cinema, un telefon mobil Erikson-Sony, ca şi tot dispozitivului vizualo-acustic, parafat cu emblema prestigioasei firme nipone… Contând pe astfel de referinţe, n-aveam decât să cumpăr şi legat la ochi. Mai cu seamă că recomandarea venea de la o sursă de înaltă competenţă în materie. Atâta informatică avea în cap amicul meu, încât mă întrebam cum de nu i se producea, din când în când, câte un „bug”? Ei bine, ajuns în magazin, în faţa unui enorm asortiment de aparate, m-a cuprins ca un fel de panică soră cu renunţarea. Era Sony, dar era si Acer şi Hitachi şi Hewlett-Packard şi nu mai ştiu câte altele, unele mai haioase ca altele. Îmi reveneau tot timpul în minte sfaturile amiculu: „ascultă la mine, să nu faci vreo prostie ca anul trecut cu Gericomul, că nu-ţi mai vorbesc”. (Anul trecut cumpărasem un Gericom de ale căror reparaţii repetate se ocupase el şi care, probabil, îi şubreziseră răbdarea.)
M-am agăţat de un vânzător amabil, serios şi calm, pe care l-am făcut să-şi deteste meseria cu întrebările. Până la urmă, după vreo oră de gândire şi de răzgândire, mi-am ataşat destinul de un simpatic Hitachi, cu care am trecut direct la casă, riscând să mă separ definitiv de serviciile prietenului informatician „sonyst”, atât de călit în misterele acestor ciudate maşinării.
Pendulat între exaltare şi teama de eşec, spiritul rămâne blocat şi tributar dilemei, ca şi cum întreaga existenţă ar depinde de marca unui calculator. Mai stupid ca mine, tu mori, cum vine vorba. Timp îndelungat m-am istovit, înotând între două maluri fără să ştiu pe care din ţărmuri să pun mai întâi piciorul, înainte ca înţelepciunea vârstei să se îndure de mine. Acum, prefer o proastă alegere unor dubii obositoare şi sterile care, în afara ridicolului, te mai fac să-ţi pierzi şi încrederea în tine. Probabil că atunci când intuiţia nu e încă pârguită, tortura dilemei rămâne fără leac.