Trec pe drumeagul înfierbântat de soarele verii.
Spulber colbul cu tălpile goale.
Îl compar cu mălaiul din ladă şi râd;
Din colb nu se face mămăligă.
Galben-gri, ninge penele gâştelor albe
În cârd către baltă.
Mama mi-a pus două mere în traistă.
„Să te răcoreşti de ţi-o fi sete.
Şi vezi măi băiete, nu sta toată ziua cu fetele.
Intră şi tu printre băieţi, că de-acuma eşti mare!”
„Mamă, Grigore îmi zice fătălău.
Dacă nu îi aduc apă de la Măgură,
Mă bate; e mai mare.”
Pe la poarta Lenuţei trec degeaba.
Nu sunt acasă.
Au plecat cu ceapă la Tăşnad.
O să-i cumpere încălţări noi şi rochie din mătase.
Lângă biserică, dinspre Coltău apare Grigore.
Are cinci gâşte.
Sunt săraci, dar sunt răi.
„Băi fătălău, ce ai azi de mâncare?”
„Două mere, Grigore, doar două mere;
Să-mi ţină de sete.”
„Du-te măi acasă şi pune în traistă
Slănină şi pită multă.
Mi-e foame rău.
Am eu grijă de gâşte.”
„Mama nu e acasă, Grigore
Iar tata, ştii şi tu, e ca un călău.”
Nu a insistat; îi era frică de tata.
Am împărţit merele.
Grigore s-a dus la izvor după apă.
Mi-a adus şi mie;
În gamela lui, „pradă de război!”
Din ziua aceea nu mi-a mai zis fătălău.
Dan David, Los Angeles, Feb. 18-2007.