O nouă zi de vară dăruind prospeţime unui pas, o altă dimineaţă scriind istoria luminii-dragoste. Aşez adierea trăirii în respectul pentru existenţa femeii ce-i sărbătoarea timpului meu, a visului cu chip de iubire.
O fascinantă melodie răzbate sub aripa prezentului cu destinaţie, acompaniată de vioara sufletului pereche-nepereche, iubind păcatele ce devin dorinţe. Prezent la poarta sărutului, poemul acestei zile începe cu zborul şi sfârşeşte cu taina ce va fi mereu cu noi.
O oră târzie ne este dăruită frumuseţe în palma purităţii, floarea albă a cactusului nu mai înţeapă sângerând aşteptarea. Îmbrăţişez ziua de mâine pe sensul vieţii şi mă regăsesc cel mai iubit fiu al femeii, datorând memoria plăcerii florilor pentru o zi unei lumi ce-mi este jumătate jurământ.
O nouă viaţă cu răsăritul şi asfinţitul vieţii, un colier pentru inimile renăscute din dragoste-lumea femeii şi bărbatul-pasărea prezentului… reînnoieşte timpul prin iubire. O viaţă născută la marginea nopţii, alături de şcoala fructelor… timp şi bărbat, străjerii iubirii.