Deplangem noi moartea lui Bula, dar in locul lui avem parte de un nou fel de distractie: un continuu si penibil circ.
De cateva zile, vedeta media e domnul Dan Voiculescu. Dovedit ca turnator securist, nu vrea sa recunoasca in ruptul capului si se disculpa jalnic pe toate canalele. Ba ca a dat informari ca toata lumea (da, dar “lumea” nu avea nume conspirativ!), ba ca nu-si aminteste sa fi semnat vreun pact cu Securitatea, ca asta a fost demult, acum vreo 30 de ani(!), ba ca nu stia ca “Dunarea” rula banii securitatii, ba ca lipsesc niste file de la dosar etc.
Ameninta cu justitia, santajeaza cu iesirea de la guvernare. N-o sa iasa de la guvernare, desi n-ar fi nici o paguba. O sa vedem in cateva zile cum o sa spuna ca numai pentru stabilitatea tarii isi calca pe suflet si ramane la conducere. Cat tupeu!
Cum ies acesti indivizi in frunte, cum nu le mai ajunge!
Domnul Voiculescu se si vedea adjunct de prim-ministru si apoi… viitorul nostru presedinte.
A mai aparut si un parlamentar udemerist care a zis ca CNSAS nu conteaza pana cand justitia nu-si da verdictul. Ciudata opinie, chiar suspecta, stiind ca justitia inseamna tot mai clar bani, relatii si putere politica.
In toata aceasta harmalaie, mie mi-e mila, sincer, de Mircea Badea, un tanar foarte inteligent, care, facand revista presei la postul Antena 1, al domnului Voiculescu, e nevoit sa „repereze onoarea” sefului.
Doamne, cate eforturi face bietul baiat! Cum intoarce argumentele, cat de prost se simte, si totul e comico-tragic si… „ne ocupa tot timpul”.