BUCURESTI 2006, „IN ASTEPTAREA CUTREMURULUI”Desigur ca Bucurestiul se indreapta grabit spre viitorul sau chip. Din pacate este atit de grabit incit uita sa isi ia cu sine si istoria proprie. Isi lasa in paragina vechiul chip, fara ca macar sa incerce sa pastreze macar esentialul: acea arhitectura care a facut sa fie numit “Micul Paris”.
Altfel spus, nu Bucurestiul este de vina, ci “mariile” lor, capii politicii din ultimii 60 de ani. Ceausescu a taiat halci grase din capitala, in ideea unor temple nemuritoare in care cei ce au urmat politiceste, huzuresc pe cheltuiala poporului.
Din pacate Bucurestiul secolelor trecute arata ca un veritabil schelet. Sute de cladiri parasite sau aproape parasite, nu asteapta decit apropiatul mare cutremur. Se pare ca asta este chiar ideea guvernantilor. O mina data de catastrofele naturale este bine venita. Ce conteaza sacrificiile umane apropiate? Totul este sa nu se cheltuiasca mai nimic cu repunerea acestor cladiri in circuitul istoric.
Istoria este pentru politicieni o cutra ce trebuie ingropata.
Asa se vede treaba ca suntem martorii unui Bucuresti muribund. Fara istorie nu va fi decit o capitala insipida. O aglomerare de cladiri, betoane si sticla. Vom privi cu invidie la istoriile capitalelor celorlalte tari europene. In acestea istoria este prezenta, pastrata cu firescul unui respect deosebit.
Odata cu pretul platit de marea populatie pentru binele clasei politice, natia isi va sacrifica aceluiasi bine istoria.
O vizita recenta in capitala m-a facut sa redescopar dispretul dat de primarii…, lumii din care ne tragem singele, felul de a fi, arta, arhitectura… Oriunde privesti, Bucurestiul iti arata coastele, scheletul putregaios, mizeria unei conduite aberante la nivel inalt. Este greu de inteles cit de mult investesc politicienii in domeniul controlarii libertatii individuale, pentru a scoate un profit maxim de pe urma fiecarui individ (impozite, amenzi, limitari comportamentale…), dar in acelasi timp uita complet ca au o datorie fata de istorie, acel element care a facut posibila existenta lor ca fiinte, pozitie sociala si avere.
In fotografia alaturata se pot vedea singerind epocile trecute sub ignoranta unor actuali “ceausei”.
Dupa 20 de ani am revizitat Bucurestiul si am ramas neplacut impresionat de situatia zonelor vechi. Modernizarea este necesara, dar peste tot in lume se reconditioneaza, se restaureaza cladirile istorice, redindu-se orasului patina timpului. Se pare ca la acest lucru inca nu s-a ajuns in Bucurestiul noii Europe.