Pedeapsa.
Şi gândul s-a transformat din bici.
– Primeşte-ţi pedeapsa, creatură nenorocită, strigară toţi într-un glas parcă pătrunşi de apocalipsă. Primeşte-ţi biciul sorţii şi lasă-ţi spatele să-ţi şiroiască în sânge.
Creatura cu ochi albaştri ca de copil privi în jur dezgustată. „ Ce mai spectacol le oferiţi celor ce sunt avizi după nebunie. Doar sara şi biciul mai sunt bune pentru oamenii evoluaţi, plini de putere şi sătui de orice altceva”, gândi în sinea sa creatura.
Şi oamenii strigară toţi într-un cor atunci când călăul, cu gluga trasă peste ochi şi cu biciul în mână, se apropie:
– Primeşte-ţi pedeapsa, creatură.
Şi creatura îşi ridică privirea albastră şi îşi lăsă pletele lungi şi blonde să-i cadă peste faţă, ca o cascadă grăbită.
– Aceasta este dreptatea voastră? Aşa îi întâmpinaţi pe cei ce nu vă seamănă? Atunci vă blestem întru neştiinţă. Rămâneţi ignoranţi până la sfârşitul existenţei şi muriţi întru prostie. Zei falşi întruchipaţi în cei ce trebuie să mă doboare. Zei falşi întruchipaţi în minte şi în suflet. Blestemul meu să-l audă şi cerul iar Cel, ce acum priveşte cu regret, să vă dea prostia şi ignoranţa ca armă în următoarele voastre războaie.
Iar cerul se înnegri, norii se scuturară, şi-o ploaie năstruşnică căzu peste pământ umplând fiecare şanţ şi dând pe dinafară. Aşa a fost creată ignoranţa. Aşa s-a născut prostia, căci nedreptatea a fost dintotdeuna deasupra tuturora.